REGAL DE BALET: Povestea unui spectacol care unește românii, la Centenar

REGAL DE BALET:  Povestea unui spectacol care unește românii, la Centenar

Corina Naftanaila

În ceas de Centenar, cu toții ne îndreptăm atenția asupra unuia dintre cele mai așteptate spectacole din această toamnă - Regal de balet, o celebrare a diversității ce reunește românii! Cu această ocazie, Asociația Nevoia de Educație, alături de balerina Alice Minoiu, vă așteaptă pe 3 Septembrie 2018, la Teatrul Național București (TNB), la Gala Regal de Balet, în cadrul căreia balerini români și străini, care profesează în întreaga lume, se vor reuni în Sala Mare a teatrului pentru a sărbători în pași de dans 100 de ani de la Marea Unire.

Gala se anunță deja un succes, fiind puse în vânzare ultimele bilete, așadar se preconizează un spectacol performat cu casele închise. Această dorință de participare a publicului i-a determinat pe organizatori să înceapă deja trasarea direcțiilor pentru Regal de Balet, ediția anului 2019.

"Pentru a realiza un spectacol de succes este nevoie de multă determinare și daruire față de actul artistic în sine. Amprenta personală a fiecărui artist formează un lanț de emoții menite să dea viață poveștiilor din seara de 3 Septembrie la Teatrul Național din București", declară în acest sens Alice Minoiu.

regal de baletPe scena TNB vor performa: Reece Clarke - The Royal Danish Ballet, Marina Minoiu și Emerson Moose - The Royal Danish Ballet, Julian McKay -Mikhailovsky Theatre Robert Enache, Andra Ionete și Răzvan Cacoveanu - Opera Națională București. Acestor balerini li se vor alătura Tudor Moldoveanu și Alexandra Pera - Czech National Ballet, Sabina Yapparova , Alaia Rogers și Marian Furnică - Vienna State Ballet, Alban Lendorf - American Ballet Theatre, Calvin Richardson - The Royal Ballet, Akane Ichii - Estonian National Ballet, Maya Negishi - Teatrul de Balet din Sibiu, Amyra Badro - Teatro Principal de Zaragoza, Ana Bodea - artist independent, precum și Cristian Preda - artist independent.

Spectacolul de balet va fi o demonstrație a artei desăvârșite, în pași de dans, într-un cadru plin de emoție și trăiri. Din punct de vedere coregrafic, lucrările lui Ross Freddie Ray, fost balerin al Operei Naționale București, absolvent și preminant al Royal Ballet School din Londra, ale lui Radu Poklitaru, Ben Van Cauwenburgh, Andrei Cozlac și Calvin Richardson vor fi construcții pline de măreție, care cu siguranță ne vor uimi. Muzica este, de asemenea, un element ales special pentru eveniment: acordurile baletului clasic vor fi completate de compozițiile celebre aparținând lui George Enescu sau Ciprian Porumbescu.

Sponsorul principal al evenimentului este ADREM, iar TAROM este transportatorul oficial. Spectacolul este susținut, de asemenea, de partenerii: Eisberg, Garanti Bank, KPMG România, Promenada MALL, Restaurant Casa Doina, Acrom, Modul Design, Ross Freddie Ray Productions, Casa de Balet, Diamond Boutique, ADAA, Sinziana Iaru Make-Up School, Andra Cosmetics, Pachiu & Associates, Alira, Leonidas, Palatul Noblesse, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan" din Casa Macca, Alchimia Florilor, Le Boutique Hotel Moxa, Camerata Regală, Sansha, Mara Mura și Dose Cafe.

Evenimentul este recomandat de Europa FM.

„Regal de balet la TNB" este un proiect organizat de Mihai A. Cacoveanu prin Asociația Nevoia de Educație (ANE), sub deviza „Celebrăm Marea Unire prin momente mari de cultură!". ANE alături de Nevoia de Artă, desfășoară evenimente cultural-educaționale, sprijinind inovația și tinerii, având inițiative precum Bacopedia, BAC TV și Pauza de teatru.

Inițiatorul proiectului și co-organizator este Alice Minoiu, balerină și absolventă a Universității „Gheorghe Cristea", secția Coregrafie, implicată în promovarea artei coregrafice în România.

Pe 3 septembrie, ne întâlnim așadar la Regal de Balet, pentru o seară fantastică a artei pe poante, pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române semnalizate Bilete.ro, pe www.mystage.ro, precum și la Casa de bilete a Teatrului Național București.

Pentru mai multe informații, vă invităm să accesați evenimentul de pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/regaldebalet/ sau să ne contactați direct la adresa de e-mail avem@nevoiadeeducatie.ro.

Articolul urmator
Părintele Pimen critică românii care aleg animalele de companie în locul copiilor. „Două mâţe în casă şi 10 avorturi. O să dăm răspuns pentru toate astea în faţa lui Dumnezeu"
Părintele Pimen critică românii care aleg animalele de companie în locul copiilor. „Două mâţe în casă şi 10 avorturi. O să dăm răspuns pentru toate astea în faţa lui Dumnezeu"

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Povestea unui semn din naștere care a schimbat două destine și a unit doi copii inocenți
    Povestea unui semn din naștere care a schimbat două destine și a unit doi copii inocenți

    Un copil din clasa I ne dă tuturor o lecție de empatie și de inteligență emoțională. Timid și rezervat din fire, și-a făcut imediat un prieten, un băiețel dezamăgit de...

    „Am născut la 27 de săptămâni și bebelușul meu a stat 73 de zile în spital”. Povestea unui copil care a vrut cu orice preț să trăiască
    „Am născut la 27 de săptămâni și bebelușul meu a stat 73 de zile în spital”. Povestea unui copil care a vrut cu orice preț să trăiască

    Ne pregăteam pentru venirea pe lume a lui Riley în septembrie. Dar universul a avut alte planuri, iar băiatul nostru s-a născut la 27 de săptămâni, în mijlocul verii,...

    Cea mai grea decizie din viața unui părinte: să-ți deconectezi copilul de la aparate. Povestea unei familii care a trecut printr-o asemenea experiență
    Cea mai grea decizie din viața unui părinte: să-ți deconectezi copilul de la aparate. Povestea unei familii care a trecut printr-o asemenea experiență

    În ultimii ani, auzim tot mai des de copii care și-au pierdut viața, întrucât s-au înecat în piscine. Recent, un asemenea caz a ajuns iar în atenție...

    Nu contează cine ești, contează să iubești. Povestea emoționantă a unui băiețel înțelept
    Nu contează cine ești, contează să iubești. Povestea emoționantă a unui băiețel înțelept

    În vitrina unui magazin de animale era un afiş: “Căţeluşi de vânzare”. Un băieţel de 9 ani intră şi întreabă care-i preţul unui căţeluş.

    Stimulent lunar de 900 de lei pentru românii care vor să devină părinți. Iată care sunt condițiile
    Stimulent lunar de 900 de lei pentru românii care vor să devină părinți. Iată care sunt condițiile

    Vești bune pentru românii care își doresc să devină părinți! Cei care vor să adopte copii primesc un stimulent care poate ajunge la 900 de lei pe lună. Această măsură...

    „Am aflat în aceeași zi că o să am un băiețel și că viața lui este în pericol”. Povestea sarcinii mamei unui bebeluș devenit un înger păzitor
    „Am aflat în aceeași zi că o să am un băiețel și că viața lui este în pericol”. Povestea sarcinii mamei unui bebeluș devenit un înger păzitor

    O familie de peste hotare a trăit o tragedie chiar în ziua în care a aflat sexul bebelușului. Medicii le-au spus părinților că bebelușul e băiat, dar și că viața lui e...

    Când toți medicii nu îi dădeau șanse, eu spuneam cu tărie că va trăi și va fi un copil normal. Povestea mea este povestea a mii de mame
    Când toți medicii nu îi dădeau șanse, eu spuneam cu tărie că va trăi și va fi un copil normal. Povestea mea este povestea a mii de mame

    În povestea noastră nu e nimic special. Sunt mii de copii care se nasc prematur. Prin prisma meseriei (sunt cadru medical în obstetrică) văd astfel de povești aproape zilnic....

    Povestea fascinantă a Yasminei, psihologul cu sindrom Down din Constanța care ajută copiii cu autism
    Povestea fascinantă a Yasminei, psihologul cu sindrom Down din Constanța care ajută copiii cu autism

    Yasmin Ismail face parte dintre copiii cu Sindrom Down care au reușit să termine o facultate și să aibă un loc de muncă. Astfel, ea a absolvit „Facultatea de Psihologie”...

    © 2024 Qbebe