România ca Vestul Salbatic! Un pădurar, tată a 3 copii, a fost împușcat mortal de hoții de lemne

Andrada Popa

În pădurile României de mulți ani are loc un adevărat război, un război unde hoții de lemne trec peste valoarea vieții umane și ucid cu sânge rece pădurarii care protejează natura. Liviu Pop este unul dintre acești pădurari, care a plecat miercuri seara de acasă, lăsându-și în urmă soția și cei trei copii, pentru a-și face slujba. Nu s-a mai întors.

Pădurarul din Maramureș, Liviu Pop (37 de ani) avea în grija sa sute de hectare de pădure din Ocolul Silvic Strambu Băiuț, iar pe 16 noiembrie a primit un zvon cum că un grup de hoți de lemne taie copacii din pădurea pe care el o proteja. Era un munte de om și slujba lui era să pună legea în aplicare. A fost găsit decedat, într-o râpă, lângă pădure, împușcat cu o armă de vânătoare de către hoții de lemne, potrivit Romsilva.

Liviu Pop este al cincilea pădurar care moare în ultimii ani, și al treilea în mai puțin de o lună, în acest conflict dintre hoții de lemne și cei care își fac datoria, păzind pădurile și rămânând cinstiți și loiali legii.

"Am fost sesizați cu privire la un caz de persoană găsită decedată prin împușcare. Este vorba despre un organ silvic găsit mort. Procurorul de caz se deplasează la fața locului. Incidentul a avut loc într-o zonă montană situată între Rogoz și Băiuț. Din primele informații, a fost vorba despre o armă de vânătoare. Cauza a fost înregistrată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor", a declarat Bogdan Gabor, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Într-o postare pe pagina de Facebook, directorul RNP Romsilva a scris următoarele

"Violența a fost extremă, astfel că nu o pot descrie! Sunt la Maramureș, în drum spre râpa unde l-au aruncat! Riscurile la care sunt supuși silvicultorii au legătura cu violență semănată in societate! Noi facem lucruri bune: plantăm, creștem și îngrijim pădurea, care este cel mai mare dar hărăzit omului pe pământ de Dumnezeu! Ce au cu noi? Dumnezeul să-l ierte și să-l odihnească in ceruri!", scrie directorul RNP Romsilva pe pagina personală de Facebook.

Liviu Pop era încă în doliu, fiindcă în urmă cu numai 6 luni își pierduse tatăl, fiind singurul sprijin rămas al familiei sale.
„Era un băiat la locul lui, îşi vedea de treabă şi era foarte implicat. Drept dovadă, aseară, cum a primit telefonul, a lăsat totul baltă şi s-a dus în pădure cu maşina lui. Am încercat să liniştesc familia, dar este greu să le spui că stâlpul familiei nu mai este. Este un moment foarte greu”, a declarat Mitru Leşe, primarul localităţii Târgu Lăpuş, pentru Adevărul.

Am fost acolo la pădurea Rogozului. Mi s-au umplut ochii de lacrimi şi sufletul de durere văzând cât de uşor îţi poţi lăsa copiii pe drumuri încercând să-ţi faci meseria. Vorbesc în calitate de inginer silvic şi personal cu atribuţii de pază, tată a trei copii la fel ca regretatul Liviu, care de câteva ore zace mort pentru că şi-a făcut datoria. Stau şi mă întreb cum trebuie să ne comportăm de acum înainte noi, personalul de teren cu atribuţii de pază, astfel încât să nu ne riscăm viaţa ori integritatea corporală pe de o parte sau libertatea de cealaltă parte.”, a declarat Mihai Timbuş, un coleg de-al lui Liviu.

Surse - Adevarul, Hotnews, Realitatea

Surse foto: Facebook

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Soțul meu a fugit când ne-au intrat hoții în casă și m-a lăsat singură cu copiii. Acum vreau să divorțez
    Soțul meu a fugit când ne-au intrat hoții în casă și m-a lăsat singură cu copiii. Acum vreau să divorțez

    O femeie a decis să intenteze divorț soțului ei, după ce a rămas cu o ”traumă ireparabilă” când casa i-a fost spartă de hoți și soțul ei a fugit și s-a ascuns,...

    O mamă a sărit goală din duș și a împușcat un intrus care îi amenința copiii în propria casă
    O mamă a sărit goală din duș și a împușcat un intrus care îi amenința copiii în propria casă

    O femeie, mamă a doi copii, a împușcat mortal un bărbat care a intrat în casa ei. Aceasta a fost arestată, însă eliberată de către poliție după ce a fost...

    Câinele meu mi-a salvat viața când am fost atacată de un animal sălbatic în pădure
    Câinele meu mi-a salvat viața când am fost atacată de un animal sălbatic în pădure

    Bună, eu sunt Erin, am 24 de ani și trebuie să vă spun povestea Evei, cățelușa mea, de rasă Belgian Malinois.

    Aproape 70 de copii din România au fost vaccinați cu Moderna și AstraZeneca, deși cele două seruri nu au fost aprobate pentru minori
    Aproape 70 de copii din România au fost vaccinați cu Moderna și AstraZeneca, deși cele două seruri nu au fost aprobate pentru minori

    Săptămâna trecută, a fost adus în atenția autorităților faptul că 69 de minori din țara noastră au fost vaccinați cu vaccinurile AstraZeneca și Moderna. Până...

    Povestea Sashei, fetița care și-a pierdut brațul în bombardamentele din Kiev: "Nu știu de ce m-au împușcat rușii. Sper că a fost din greșeală"
    Povestea Sashei, fetița care și-a pierdut brațul în bombardamentele din Kiev: "Nu știu de ce m-au împușcat rușii. Sper că a fost din greșeală"

    Imaginați-vă un cartier rezidențial liniștit de la marginea Bucureștiului, din județul Ilfov, unde familiile își cresc copiii, unde parcurile sunt pline de râsetele...

    A fost un tată devotat celor trei copii, dar apoi a aflat că, de fapt, este infertil. Ce a descoperi la testul ADN
    A fost un tată devotat celor trei copii, dar apoi a aflat că, de fapt, este infertil. Ce a descoperi la testul ADN

    Să fii tată de trei băieți este o bucurie imensă. Ce se întâmplă însă când, într-o zi, primești un diagnostic dur și afli că suferi de o boală...

    Fiica lui Dem Rădulescu, dezvăluiri emoţionante la 20 de ani de la moartea actorului: "El a fost tata. Și a fost cel mai bun rol al lui!”
    Fiica lui Dem Rădulescu, dezvăluiri emoţionante la 20 de ani de la moartea actorului: "El a fost tata. Și a fost cel mai bun rol al lui!”

    Luna aceasta, Irina Rădulescu, fiica actorului Dem Rădulescu, a fost invitată la o emisiune pentru un cunoscut post de televiziune din România. În cadrul interviului acordat,...

    O mai știți pe Mili din "Înger sălbatic"? Actrița a pozat nud în timp ce-și alăpta fiul
    O mai știți pe Mili din "Înger sălbatic"? Actrița a pozat nud în timp ce-și alăpta fiul

    Cine nu își mai aduce de Natalia Oreiro, actrița de origine argentiniană care a devenit celebra odată cu rolul Mili din ”Înger Sălbatic”? Au trecut 22 de ani de...

    © 2022 Qbebe