Scandalos! Ce se întâmplă ILEGAL la fiecare deschidere de an școlar! Si se TOLEREAZĂ asta de 30 de ani!

Scandalos! Ce se întâmplă ILEGAL la fiecare deschidere de an școlar! Si se TOLEREAZĂ asta de 30 de ani!

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Fiecare început de an școlar este celebrat peste tot prin țară cu un program tipic: discursul directorului școlii sau/și al unui reprezentant al instituțiilor de stat, diverse activități culturale și nelipsita slujbă religioasă.

Însă, coform legii, obiceiul organizării slujbelor religioase în contextul deschiderii unui nou an școlar este ilegal. Profesorul de filosofie din Buzău (Emil Moise), care s-a judecat cu Ministerul Educației și cu Biserica Ortodoxă pentru a se scoate icoanele din școli și pentru ca ora de Religie să devină disciplină opțională, a lansat pe o rețea de socializare un avertisment prin care subliniază ilegalitatea acestei activități. Intenția dascălului este de a atrage atenția părinților, elevilor și tuturor cadrelor didactice asupra faptului că slujbele și serviciile religioase din școli se organizează în afara legii, constituind o infracțiune. Acesta precizează că este o situație care persistă de 30 de ani, perioadă în care Ministerul Educației s-a lăsat influențat de Biserică, admițându-se  prozelitismul religios în școli: „Slujbele şi serviciile religioase sunt interzise în şcolile publice prin prevederile Legii libertăţii religioase, ale Legii educaţiei şi ale Regulamentului de organizare a unităţilor de învăţământ şi sancţionate ca infracţiune în Codul penal”.

Altă mențiune a sa este că, în cazul în care se organizează ceremonii religioase în școli, copiii și cadrele didactice pot refuza să participe la ele. Directorii școlilor care au aprobat astfel de ceremonii pot răspunde penal.

Profesorul Emil Moise a înființat de peste 15 ani o asociație care susține libertățile copilului, mai ales libertatea de gândire, de conștiință și de religie.

În cursul zilei de ieri, Emil Moise a sesizat Ministerul Educației cu privire la „interzicerea unor asemenea practici abuzive”. Tot ieri a sesizat și Avocata Poporului pentru a se lua măsuri privind respectarea drepturilor copiilor și a trimis o solicitare și către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române pentru a se respecta prevederile legale.

În ceea ce privește eliminarea Religiei dintre disciplinele obligatorii, o hotărâre legală în acest sens a fost luată în noiembrie 2014, odată cu pronunțarea deciziei Curții Constituționale. Decizia a fost luată atunci după ce s-a dezbătut o excepţie de neconstituţionalitate ridicată la Judecătoria Buzău - secţia civilă, de către profesorul Emil Moise.

Până în anul 2014, părinții care refuzau participarea copiilor la ora de Religie trebuiau să facă o cerere în acest sens.

Ideea lui Emil Moise, de scoatere a Religiei dintre disciplinele obligatorii de la școală, a pornit în anul 2009, după ce fiica lui, elevă în clasa a IX-a la Liceul de Artă din Buzău, i-a spus că nu mai dorea să participe la acest curs.  Pornind de aici, acesta s-a adresat Președintelui Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, precizând că impunerea predării religiei în instituțiile de învățământ publice reprezintă „o discriminare împotriva persoanelor agnostice sau de altă confesiune decât aceea căreia îi aparţin simbolurile religioase (...) şi o încălcare a dreptului fundamental la egalitatea de şanse, deoarece prin acceptarea simbolurilor religioase unităţile publice îşi asumă transmiterea (inclusiv) a valorilor de inferiorizare a femeilor, practicate de religia respectivă". 

Surse:
www.adevarul.ro, www.ziaruldeiasi.ro, www.ziarero.antena3.ro

Surse poze:

www.facebook.com

Articolul urmator
Calendarul școlar 2022-2023. Dispar semestrele și tezele obligatorii
Calendarul școlar 2022-2023. Dispar semestrele și tezele obligatorii

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Zodiile care nu tolerează niciodată lipsa de respect
    Zodiile care nu tolerează niciodată lipsa de respect

    Respectul și onoarea sunt la loc de cinste pentru trei semne zodiacale! Cine nu poate lăsa mândria la o parte și cine pune punct relațiilor din cauza lipsei de respect? Astrele...

    Ce mari au crescut copiii Claudiei Pătrășcanu! Cum și-a refăcut vedeta viața după divorțul scandalos
    Ce mari au crescut copiii Claudiei Pătrășcanu! Cum și-a refăcut vedeta viața după divorțul scandalos

    Claudia Pătrașcanu a devenit cunoscută după ce a fost membră a formațiilor „Exotic” și „Sexxy”. În urmă cu mai bine de 10 ani, Claudia a început...

    Mi-am uitat copilul în mașină. De două ori. Da, ți se poate întâmpla și ție asta!
    Mi-am uitat copilul în mașină. De două ori. Da, ți se poate întâmpla și ție asta!

    O mămică de peste hotare mărturisește că și-a lăsat bebelușul în mașină de două ori. În ambele cazuri, femeia era obosită și distrasă. Ea avertizează alte mămici...

    NU este ilegal ca un copil să plângă în public, așa că eu, ca părinte, voi înceta să-mi mai cer scuze
    NU este ilegal ca un copil să plângă în public, așa că eu, ca părinte, voi înceta să-mi mai cer scuze

    Am auzit cu toții copii plângând în public. Nu este un lucru neobișnuit, având în vedere că cei mici nu au încă resursele necesare pentru a-și...

    Avertismentul unei mame în durere! „Copilul meu a murit pentru că am dormit împreună. Nu am crezut că ni se poate întâmpla asta”
    Avertismentul unei mame în durere! „Copilul meu a murit pentru că am dormit împreună. Nu am crezut că ni se poate întâmpla asta”

    Să îți pierzi copilul pentru întotdeauna este cea mai grea experiență prin care poate trece un părinte. Cu atât mai mult cu cât intervin sentimentele de...

    Îi citesc jurnalul fiicei mele în fiecare zi. Orice părinte trebuie să facă asta!
    Îi citesc jurnalul fiicei mele în fiecare zi. Orice părinte trebuie să facă asta!

    Ce trebuie să faci atunci când pui mâna pe jurnalul copilului tău? Îl citești sau îi respecți intimitatea? Câte detalii importante despre viața lui sau ei...

    Sunt o mamă rea dacă am plecat în vacanță doar cu unul dintre copii? NU! Asta înseamnă să lucrezi la relația pe care o ai cu fiecare copil, separat
    Sunt o mamă rea dacă am plecat în vacanță doar cu unul dintre copii? NU! Asta înseamnă să lucrezi la relația pe care o ai cu fiecare copil, separat

    Pentru a descoperi personalitatea fiecăruia dintre fiii ei adolescenți în parte, o mamă obișnuiește să plece cu ei, separat, în vacanțe de vis. Relația părinte-copil...

    © 2025 Qbebe