Șoc în avion: o mamă a început să taie unghiile copilului în timpul unui zbor

Șoc în avion: o mamă a început să taie unghiile copilului în timpul unui zbor
Bianca Petcu - Redactor Senior

Uneori, pur și simplu nu găsim timp pentru a face activitățile pe rând, iar această mămică a reușit să combine zborul alături de copilul său cu toaletarea celui mic.

Pe un cont de socializare a apărut o fotografie care a devenit rapid virală: o mămică alături de copilul său, ocupată să îi taie unghiile acestuia. Evenimentul a căpătat amploare imediat în Statele Unite, o mulțime de persoane comentând la adresa acestui fapt. Se pare că pasagerii au fost dezgustați în profunzime de evenimentul petrecut și au solicitat intervenția personalului din avion pentru a rezolva situația.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Sweeney (@sweeneysaidso) on

Mămica surprinsă în imagine este criticată atât pentru gestul în sine, cât și pentru lipsa măsurilor de igienă pe care ar fi trebuit să le ia.

Ce-i drept... am mai văzut și noi persoane care își fac igiena unghiilor în STB, dar parcă de la avion avem alte pretenții, mai ales când vine vorba și despre un copil.

Sursa: sport.ro

Surse foto: Instagram

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe