Din grija pentru copilul tau
ECONOMIDA

Specialiștii avertizează : părinții ambițioși își înscriu copiii la cele mai proaste școli

Deciziile bine intenționate ale părinților ambițioși, dornici să își vadă copiii în cele mai bune școli, se dovedesc a fi reale eșecuri în prezent.

Este normal ca părinții să dorească să își vadă copiii învățând la cele mai bune școli, cu cele mai performante dotări, cu o gama largă de opțiuni în ceea ce privește activitățile extracurriculare și, nu în ultimul rând, cu cei mai eminenți pedagogi. Numai că, din păcate, aceste ambiții se dovedesc a fi distructive, copiii ajungând să aibă parte de o educație slabă, în școlile cele mai proaste.

scoalaUn studiu britanic recent desfășurat și publicat în cartea "Ghidul școlilor bune" arată faptul că părinții setează standarde extrem de înalte când vine vorba de educația copiilor lor, uneori nerealiste și optează pentru școli de elită, dar sunt numeroase cazurile în care copiii ajung să meargă la cele mai proaste școli, fiind repartizați în funcție de criterii diferite, pe care școala sau Consiliul Local le stabilesc.

De exemplu, în Marea Britanie sistemul funcționează astfel: părinții scriu o listă de școli pentru care optează, în ordinea preferințelor. Copilul urmează să fie distribuit în funcție de diferite criterii precum: frați sau surori care studiază deja acolo, distanța dintre casă și școală, religia (criteriu relevant pentru școlile care se adresează copiilor cu o anumită religie), note obținute la examene pe care unele școli le impun, pregătirea anterioară a elevului și alte aptitudini care sunt necesare pentru admiterea în școala respectivă.

Procesul de înscriere și repartizare în școlile primare din Marea Britanie seamănă, într-o anumită măsură, cu cel de admitere în liceele din România:

"După ce toţi elevii au fost introduşi în sistem, pentru fiecare judeţ, se face o clasificare după ordinea descrescătoare a mediilor de admitere. Calculatorul parcurge această listă de la cea mai mare medie către cea mai mică. [...] În cazul filierei tehnologice, repartizarea candidaţilor se face pe domenii, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiuni. Repartizarea pe calificări profesionale se va face în următorii ani de studiu." scrie un cunoscut site de specialitate din Romania.

Problema pare a fi una generală, fie că este vorba despre România, fie că este vorba despre alte țări. Experții în admitere ii sfătuiesc pe părinți să aleagă pentru copilul lor cel puțin o opțiune viabilă și realistă, un "pariu sigur" , pentru a nu ajunge în situația de a-și vedea copilul plasat într-una din școlile trecute în josul listei lor de preferințe.

"Părinții nu ar trebui să pornească de la ideea că vor reuși să își înscrie copilul la o anumită școală, deoarece se prea poate să existe alți copii care vor avea prioritate", avertizează Elizabeth Coatman, consultant educațional. De exemplu, dacă acea școală primește copii cu o anumită religie, care nu este cea a copilului, există mari șanse ca el să fie exclus categoric, chiar dacă trăiește în proximitatea școlii respective.

Elizabeth Coatman atrage atenția și asupra consecințelor pe care le poate avea repartizarea unui copil supradotat într-o școală slabă: "Copiii străluciți vor ajunge să se simtă frustrați dacă nu se simt provocați la cursuri. Dacă performanțele sunt slabe în clasă, copiii foarte buni se pot simți neglijați."

Dacă, totuși, se întâmplă ca acel copil să ajungă într-o școală pe care părinții o detestă, indicat este să nu manifeste aceste sentimente față de copil, deoarece acesta va ajunge să simtă la fel și va percepe școala ca pe o sentință grea, care se va întinde pe mulți ani.

Sursa: www.admitereliceu.ro ; www.gov.uk ; www.dailymail.co.uk

Fără vești proaste! Cele mai bune lucruri care s-au întâmplat în 2019

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    7 obiceiuri proaste ale celor mici, pentru care PĂRINȚII sunt vinovați
    7 obiceiuri proaste ale celor mici, pentru care PĂRINȚII sunt vinovați

    De unele dintre cele mai dăunătoare obiceiuri adoptate de cei mici suntem cei mai vinovați chiar noi, părinții. Iată care sunt acestea!

    Scaunul auto pune în pericol viața bebelușilor! Un studiu avertizează părinții!
    Scaunul auto pune în pericol viața bebelușilor! Un studiu avertizează părinții!

    Un studiu din Marea Britanie avertizează părinții să nu-și lase bebelușii în scaunul de mașină pentru intervale lungi de timp.

    Specialiștii avertizează: Deficitul de vitamina D la copii poate provoca probleme dentare!
    Specialiștii avertizează: Deficitul de vitamina D la copii poate provoca probleme dentare!

    Una dintre vitaminele fundamentale pentru sănătatea și dezvoltarea armonioasă a copilului este și vitamina D. Parcurgând articolul de mai jos vei afla cât de valoroasă este...

    Sintagma „gras și frumos” nu mai există! Dr. Mihai Craiu avertizează părinții despre obezitatea infantilă
    Sintagma „gras și frumos” nu mai există! Dr. Mihai Craiu avertizează părinții despre obezitatea infantilă

    Doctorul pediatru Mihai Craiu avertizează părinții cu privire la o concepție extrem de periculoasă pentru copii: „gras și frumos”. „Sintagma "gras și frumos" nu mai...

    Un psihiatru suedez ne avertizează: „Părinții prea permisivi pot da naștere unor monștri”
    Un psihiatru suedez ne avertizează: „Părinții prea permisivi pot da naștere unor monștri”

    Oamenii de știință au ajuns la concluzia că părinții mult prea permisivi cu copiii lor le fac acestora mai mult rău decât bine. Pentru a se ajunge la o asemenea concluzie, s-a...

    Iată ce pot face părinții și profesorii pentru a reduce bullying-ul în școli, conform unui studiu
    Iată ce pot face părinții și profesorii pentru a reduce bullying-ul în școli, conform unui studiu

    Din ce în ce mai mulți copii devin victime ale bullying-ului în școală. Jignirile, poreclele umilitoare, hărțuirea și chiar violența sunt folosite adesea de grupuri...

    Copiii sunt amenințați de gripă iar în școli nu există săpun la toalete. Ce spune ministrul? Dați-le șervețele umede de acasă
    Copiii sunt amenințați de gripă iar în școli nu există săpun la toalete. Ce spune ministrul? Dați-le șervețele umede de acasă

    Știți cum au apărut marile epidemii ale lumii care au ucis milioane de oameni? Din cauza lipsei de igienă. Știți care este primul sfat pe care îl primim de la medici să ne ferim...

    © 2019 Qbebe