X

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Qbebe.ro

Acest site utilizează cookie-uri. Acceptând cookie-urile, veți putea naviga în cele mai bune condiții.

Accept Politica de Cookie

Prima poză cu bebelușul lui Kim Kardashian ne arată ce să NU punem într-un pătuț

de Alina Nedelcu

Prima poză cu cel de-al patrulea copil al cuplului format din Kim Kardashian și Kanye West (rapper și compozitor) a arătat ce nu ar trebui să se afle în pătuțul unui bebeluș.

Kim Kardashian a devenit mamă pentru cea de-a patra oară luna aceasta, pe 10 mai, după ce mama-surogat a dat naștere unui băiețel. Alături de soțul ei, Kanye West, Kim a dezvăluit numele acestuia. Încă din luna aprilie a acestui an, ei au precizat că băiețelul va purta Psalm, mărturisind că s-au inspirat din semnificația religioasă a cuvântului: „cântec".

Prima poză a bebelușului lui Kim Kardashian a apărut pe rețele de socializare, prilej cu care fanii și specialiștii au sesizat modul în care arăta pătuțul în care se afla acesta. Toți au fost nemulțumiți de faptul că acolo existau o saltea prea mare și mai multe obiecte care nu ar trebui să existe în patul unui bebeluș, în condițiile în care pot crește riscul decesului din cauza „sindromului morții subite".

>

Experții au precizat, că până la vârsta de 1 an, bebelușul ar trebui să doarmă într-un pătuț cât mai simplu, cu o saltea fermă, bine fixată și să nu aibă în jurul său pături, saltele voluminoase, jucării de pluș, perne sau orice alte obiecte care-i pot pune viața în pericol prin riscul de sufocare.
Alte reguli de siguranță ale bebelușului de care părinții ar trebui să țină cont se leagă de faptul că inclusiv co-sleeping-ul poate crește pericolul de apariție a „sindromului morții subite", iar o suzetă este indicată pentru a diminua riscurile ce țin de acesta, afirmă medicii.

Citește și: Sindromul morții subite la bebeluși: informații vitale


Surse:
www.today.com, www.popculture.com, www.msn.com

Surse poze:
www.gettyimages.com, www.twitter.com,  www.youtube.com

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

VES BEBE: primul set de vase emailate dedicate bebelusului tau! VES BEBE: primul set de vase emailate dedicate bebelusului tau!
Targ online cu cadouri de Valentines Day! Vino si tu si alege cadoul ideal pentru persoana iubita! Targ online cu cadouri de Valentines Day! Vino si tu si alege cadoul ideal pentru persoana iubita!
Viata in acvariu: un nou serial animat de comedie pe Disney Channel Viata in acvariu: un nou serial animat de comedie pe Disney Channel
Noua lege a invatamantului: schimbari in invatamantul prescolar si primar Noua lege a invatamantului: schimbari in invatamantul prescolar si primar

Articole Lifestyle

4 zodii pe care vara 2019 le face mai deștepte 4 zodii pe care vara 2019 le face mai deștepte
Actorii din telenovela „Inimă Sălbatică”, urmăriţi de blestem. Nu doar Edith Gonzales a murit înainte de vreme! Actorii din telenovela „Inimă Sălbatică”, urmăriţi de blestem. Nu doar Edith Gonzales a murit înainte de vreme!
Am intrat în zodia Rac. Ce înseamnă asta pentru zodia ta Am intrat în zodia Rac. Ce înseamnă asta pentru zodia ta
8 haine pe care nu ar trebui să le cumperi niciodată, conform stiliștilor 8 haine pe care nu ar trebui să le cumperi niciodată, conform stiliștilor

Alte articole care te-ar putea interesa

Editorial Qbebe
scris de Gabriela Paladi
Confesiuni de mamă: De ce urăsc să mă duc cu copilul în parcDa, ați citit bine titlul: urăsc să mă duc cu copilul în parc. Anya are acum 8 ani și în fiecare an al vieții ei am avut adevărate stări de disconfort, de nervozitate și chiar și atacuri de panică la...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Cristina Fotescu
Recenzie carte: Programul de 90 de minute de somn pentru bebelusiAuzisem ca este bine sa scrii si lucruri pozitive dar si negative intr-o recenzie ... Dar am decis sa scriu in stilul meu, asa ca am preferat sa scriu totul la scurt si la obiect. Prin urmare: 1. Foarte util planul NAPS...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

Travaliul si nasterea – lista cu treburile de care trebuie sa se ocupe partenerul tau

Travaliul si nasterea – lista cu treburile de care trebuie sa se ocupe partenerul tau

Desi travaliul si nasterea sunt
MAI MULT

Mesajul emotionant al unui fotograf catre o mama care doar ce a nascut

Mesajul emotionant al unui fotograf catre o mama care doar ce a nascut

Mesajele din preajma nasterii sunt pline de sensibilitate, dar mesajul
MAI MULT

De ce femeile de azi au un risc crescut de deces la nastere fata de mamele lor

De ce femeile de azi au un risc crescut de deces la nastere fata de mamele lor

Se spune ca femeile sunt facute sa fie mame, ca nasterea este un proces natural,
MAI MULT

Bebee

Înotul-dezvoltă-copiii-într-un-mod-armonios

Înotul dezvoltă copiii într-un mod armonios

Beneficiile înotului sunt nenumărate, iar cei mici ar trebui să învețe de
MAI MULT

Cum-tratăm-scurgerile-vaginale-din-timpul-sarcinii

Cum tratăm scurgerile vaginale din timpul sarcinii

Scurgerile vaginale sunt secreţii ale organelor genitale, cu rol de apărare
MAI MULT

alaptare

Cât se alăptează un nou-născut?

Alăptarea este modul prin care un nou-născut este hrănit de către mama sa cu
MAI MULT

Cele-mai-grele-luni-de-sarcină-sunt-primele-3----află-de-ce

Cele mai grele luni de sarcină sunt primele 3 – află de ce

Perioada sarcinii este foarte frumoasă, dar în același timp și delicată.
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net