Din grija pentru copilul tau
ECONOMIDA

Teatru muzical, jocuri interactive și workshop dedicat mamei

Duminică, 4 Martie, orele 10:00-12:30 la Caro Hotel, Sala Ballrooom, ne-am jucat, ne-am distrat și ne-am relaxat într-un cadru prietenos și plăcut, la evenimentul KIDS PLAY & FUN.

Cei peste 300 de copii și părinti au fost întâmpinați de prințesele Alba ca zăpada și Tinkerbell, având parte de provocări interesante și inedite. Workshp-ul de arta dedicat mamei a fost apreciat deopotrivă de copii, dar și de mămici, meșterind împreună semne de carte colorate și vesele.

trupa pam pamA urmat ora de spectacol pus în scenă de trupa de teatru muzical educativ PAM PAM.
Copilașii au aflat că "La Scoală este ca-n povesti", iar actorii: PIA, VIO, KITO, Împaratul Lenevilă și simpaticele mascote PAM PAM si BUM BUM au cucerit audiența cu replici savuroase, fiind răsplatiți cu multe aplauze.
Alaturi de aceștia, trupa de copii PAMPAM jr. a cântat și a dansat cele mai îndrăgite melodii, pătrunzând, prin joacă, în tainele învățăturii: "Anotimpurile", "Număratoarea", "Alfabetul" după un scenariu original si educativ.

Una dintre surprizele evenimentului a constat în întâlnirea celor prezenți cu copiii "VOLUNTAR IN JOACA", ei au purtat tricouri cu mesaj ușor de identificat. Micuții și-au luat rolul în serios, acela de a interacționa și a se juca cu copiii prezenți la eveniment. Voluntarii au fost responsabili fiecare sau în echipă de câte un joc: "ceasul urias", "twister", "cel mai înalt turn" "cuburi colorate", "bowling" și au devenit, pentru două ore, traineri importanți, explicând jocurile, organizând concursuri și aratând dedicare și prietenie pentru copiii cu poftă de joacă.

Sesiunea de "meet&greet" a fost una lungă și colorată, copiii și-au dorit să facă poze cu persoanjele dragi pe care le-au îmbrățisat și au stabilit următoarele întâlniri la fel de voioase și frumoase!

voluntar in joacaTombola primaverii s-a aratat a fi una foarte bogată, cu multe premii, surprize, zâmbete și bucurie pe chipul copiilor și al părintilor!

Toti copiii au primit cadouri din partea organizatorilor și a partenerilor evenimentului.

Atmosfera evenimentului a fost una relaxată, de joacă și de reîntalnire cu prieteni dragi, am petrecut împreună o dimineată de duminică cu multa voioșie, ne-am testat abilitățile de mici meșteri făurind cadouri pentru Ziua Mamei, am intrat în atmosfera fascinantă a spectacolului de teatru muzical.

KIDS PLAY&FUN a fost un eveniment dedicat familiilor cu copii care se bucură împreună de timp de calitate, de voie bună, de jocuri interactive, care iși oferă momente unice, unde copiii se distrează și învată prin joacă, iar părinții se relaxează alături de cei mici.

STAY TUNED! Revenim curând cu alte vești, la fel de frumoase!

Eveniment KIDS PLAY&FUN - Teatru muzical, jocuri interactive și workshop dedicat mamei

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Care sunt beneficiile cognitive în urma studierii unui instrument muzical
    Care sunt beneficiile cognitive în urma studierii unui instrument muzical

    Studierea unui instrument muzical încă de la vârste fragede este una dintre cele mai benefice activități intelectuale pe termen lung. Solicită mai multe regiuni cerebrale și...

    Câștigă un Carusel Muzical Primii Pași
    Câștigă un Carusel Muzical Primii Pași

    Știm cu toții că bebelușii încep procesul de cunoaștere a mediului înconjurător încă din primele luni de viață. Aceștia reacționează la stimularea auditivă și...

    De ce este bine ca un copil să studieze un instrument muzical
    De ce este bine ca un copil să studieze un instrument muzical

    Printre activitățile care-i pot ajuta pe copii să-și dezvolte numeroase abilități utile se numără și cântatul la un instrument muzical. Așa cum veți afla și din articolul...

    Cursurile de teatru pentru copii sau școala de SuperPuteri
    Cursurile de teatru pentru copii sau școala de SuperPuteri

    În prezent părinții pot găsi cursuri pentru orice hobby sau pasiune a copilului. Cursurile de teatru reprezintă o alegere aparte, care aduce beneficii incredibile atât...

    Fulgerul captiv, simulatorul de cutremur și Omul invizibil la expoziția internațională de știință Interactive Science
    Fulgerul captiv, simulatorul de cutremur și Omul invizibil la expoziția internațională de știință Interactive Science

    Expoziția de știință Interactive Science, eveniment găzduit de AFI COTROCENI, și-a deschis porțile publicului bucureștean și va putea fi vizitată până pe 17 aprilie.

    Un tată dedicat: Brad Pitt nu a fost la Premiile BAFTA pentru că fiul lui a avut nevoie de el
    Un tată dedicat: Brad Pitt nu a fost la Premiile BAFTA pentru că fiul lui a avut nevoie de el

    Actorul american Brad Pitt a lipsit de la Gala Premiilor BAFTA din acest an, care s-a desfășurat duminica trecută, în data de 2 februarie. Iată motivul absenței sale!

    Felicitari de 8 martie pentru mame si soacre. 50 de mesaje si urari de Ziua Mamei!
    Felicitari de 8 martie pentru mame si soacre. 50 de mesaje si urari de Ziua Mamei!

    Felicitari de 8 martie pentru mame.  In fiecare an, de 8 martie, se serbeaza Ziua internationala a femeii. In Romania, insa, sarbatoarea are o conotatie si mai speciala, pentru ca la...

    © 2019 Qbebe