Burtici fericite
Din grija pentru copilul tau

Tumorile cerebrale, principala cauză oncologică de deces din România

Conform noilor statistici, se pare că tumorile cerebrale reprezintă principala cauză oncologică de deces în rândul copiilor și adulților sub vârsta de 40 de ani. Medicul neurochirurg Dan Benţia ne aduce la cunoștință câteva informații vitale cu privire la acest aspect!

"De exemplu, în Marea Britanie în fiecare an sunt diagnosticate peste 11.000 de persoane cu tumori cerebrale, iar anual 5000 de persoane îşi pierd viaţa. În România, fără a avea statistici definitive putem spune că procentele sunt asemănătoare", declară medicul neurochirurg Dan Benţia.

Medicul Dan Benția aduce în discuție o serie de semne alarmante, pe care nu trebuie sub nicio formă să le scăpăm din vedere, ci din contră - ele ar trebui să ne determine să ne prezentăm de urgență la mediul specialist. Dintre acestea enumerăm: durere de cap care nu mai cedează la medicaţia împotriva durerii clasice, durere care este progresivă şi care se exacerbează nocturn, durere de cap însoţită de vărsături eventual fără greaţă, vărsături care pot ameliora durerea de cap; ameţeli, tulburări de echilibru şi tulburări de vedere la un ochi sau ambii, care nu au un corespondent oftalmologic.

principala cauza oncologica de deces in romania

Alte simptome severe sunt reprezentate și de crizele de epilepsie care debutează brusc, apariţia unei hemipareze (scăderea forţei musculare) fără a avea un AVC, tulburări de sensibilitate fără o explicaţie sau tulburări psihice de comportament, scăderea capacităţii de concentrare, de memorie şi stresul.

"Pacientul va fi biopsiat şi în funcţie de natura tumorii va fi indrumat către tratament oncologic. Se pot face proceduri de iradiere ţintită pe tumoră (de exemplu gamma knife, linac). În cazul tumorilor operabile avem norocul că există clinici în România care deţin aparate de ultimă generaţie în bloc operator: un astfel de aparat este microscopul operator Kinevo care ajuta la vizualizarea procesului tumoral care asigură scoaterea tumorii cu mare acurateţe. De asemenea, putem folosi tehnici de florescenţa intraoperatorie, astfel se injectează o substanţă de contrast pe venă care colorează tumora", evidențiară domnul doctor Benţia.

Acum, declară domnul doctor, rezultatele sunt din ce în ce mai bune, reușind să ne ridicăm la standardele occidentale. De regulă, pacientul va fi externat în a patra zi de la operație, urmând să fie supravegheat cu mare atenție.

Surse: stripesurse.ro, facebook.com

Deces la Casa Regală. Regina este profund îndurerată

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Tot ce trebuie să știi despre tumorile mamare benigne
    Tot ce trebuie să știi despre tumorile mamare benigne

    Printre cele mai frecvente afecțiuni, care te pot afecta la orice vârstă, se află și tumorile mamare benigne. Parcurgând cu atenție articolul de mai jos vei afla cum le...

    Celulele stem pot avea un rol esențial în tratamentul paraliziei cerebrale
    Celulele stem pot avea un rol esențial în tratamentul paraliziei cerebrale

    Paralizia cerebrală este privită de către majoritatea părinților drept o sentință necruțătoare. Cu ajutorul terapiilor recente din domeniu, ce au implicat celulele stem, această...

    Scrisoarea unor părinți cărora le-a murit copilul: ”Cel mai cumplit moment a fost când i-am semnat certificatul de deces”
    Scrisoarea unor părinți cărora le-a murit copilul: ”Cel mai cumplit moment a fost când i-am semnat certificatul de deces”

    Un cuplu trecut printr-un eveniment tragic sfătuiește părinții din întreaga lume să prioritizeze timpul așa cum trebuie și să pună pe primul loc copiii. Niciodată nu putem...

    Olguţa Berbec gravidă cu a doua fetiţă: "Cezara e geloasă. Dacă mă împiedic îmi spune că e din cauza burţii"
    Olguţa Berbec gravidă cu a doua fetiţă: "Cezara e geloasă. Dacă mă împiedic îmi spune că e din cauza burţii"

    Una dintre cele mai îndrăgite cântăreţe de muzică populară de la noi este însărcinată pentru a doua oară. Parcurge articolul de mai jos pentru a descoperi ce a...

    Cea mai îndrăgită actriță din România este din nou însărcinată! „Acest bebeluș mi-a adus liniștea și echilibrul”
    Cea mai îndrăgită actriță din România este din nou însărcinată! „Acest bebeluș mi-a adus liniștea și echilibrul”

    Olimpia Melinte, actrița principală din serialul „Vlad”, este însărcinată pentru a doua oară! Vedeta în vârstă de 33 de ani a făcut dezvăluirea pentru...

    Cea mai bătrână mamă din România nu are bani să-şi crească fetiţa. Are datorii uriaşe!
    Cea mai bătrână mamă din România nu are bani să-şi crească fetiţa. Are datorii uriaşe!

    Adriana Iliescu are 82 de ani şi îşi creşte singură fiica, ajunsă acum la vârsta de 15 ani. Parcurge articolul de mai jos pentru a afla care este acum situaţia lor!

    Șoc în România! Artista divorțează: ”Am avut nevoie de regăsire acasă, alături de copiii mei. Nimeni nu știa de un an.”
    Șoc în România! Artista divorțează: ”Am avut nevoie de regăsire acasă, alături de copiii mei. Nimeni nu știa de un an.”

    Au trecut mai bine de 17 de ani de când Analía Selis debuta în peisajul muzical românesc cu piesă ”Yo no soy de aqui”. Cântăreața de origine...

    © 2019 Qbebe