Un copil din Caraș-Severin a murit după ce mama lui s-a urcat la volan fără permis. Mașina cu cei 4 copii s-a răsturnat într-un pârâu

Bianca Geica - Redactor Senior

Un copil de 4 ani a avut parte de un sfârșit tragic, după ce mașina condusă de mama lui a căzut într-un pârâu. Femeia nu avea permis auto.

Un copil de 4 ani a murit după ce mașina condusă de mama a căzut într-un pârâu

Totul s-a petrecut sâmbătă, în localitatea Cornereva, din județul Caraș-Severin. Un băiețel de doar 4 ani și-a pierdut viață după ce mama lui s-a urcat la volan fără permis. La un moment dat, mașina în care se aflau femeia și cei patru copii ai săi, inclusiv micuțul care a murit, s-a răsturnat într-un pârâu.

masina smurd

Oamenii legii spun că femeia în vârstă de 27 de ani, care conducea mașina, nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În momentul producerii accidentului, în autoturism se aflau atât femei, cât și 4 copii ai acesteia. Unul dintre ei, respectiv un băiețel de doar 4 ani, a murit pe loc.

Citește și: Siguranta copilului: accidente la care nu te gandesti cand masina stationeaza

„În momentul producerii accidentului, în autoturism s-ar fi aflat cei 4 copii minori ai femeii, unul dintre aceștia, în vârstă de 4 ani, fiind grav rănit, echipajul medical care a preluat minorul constatând decesul acestuia după efectuarea manevrelor de resuscitare”, spun reprezentanții Poliției Caraș-Severin, potrivit alephnews.ro.

Ceilalți trei copii nu au fost răniți în urma accidentului rutier și nici mama lor, pe numele căreia s-a întocmit un dosar penal sub aspectul aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

Citește și: Copii răniți pe A2. Accidente în lanț în care au fost implicate 55 de mașini

  • Surse: alephnews.ro, digi24.ro
  • Sursă foto principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O mamă a fost prinsă beată la volan, cu cei trei copii în mașină, după ce a spus că nu-și permite să-i ducă la creșă
    O mamă a fost prinsă beată la volan, cu cei trei copii în mașină, după ce a spus că nu-și permite să-i ducă la creșă

    O mamă a fost prinsă conducând în stare de ebrietate cu cei trei copii în mașină, la scurt timp după ce a fost intervievată în legătură cu dificultatea de a...

    O simplă bălăceala i-a adus sfârșitul: un copil s-a infectat cu o bacterie care i-a mâncat creierul
    O simplă bălăceala i-a adus sfârșitul: un copil s-a infectat cu o bacterie care i-a mâncat creierul

    Un copil de 7 ani a murit după ce s-a infectat cu o amibă care „i-a mâncat” creierul. Micuțul a ajuns la spital cu dureri foarte mari de cap după ce s-a bălăcit...

    Îngeri pe Pământ! Un cuplu a adoptat 7 frați după ce părinții lor au murit într-un accident de mașină
    Îngeri pe Pământ! Un cuplu a adoptat 7 frați după ce părinții lor au murit într-un accident de mașină

    Deși aveau deja cinci copii, Pam și Gary Willis, din Menifee, California, nu au stat pe gânduri și au adoptat încă șapte copii, după ce părinții acestora și-au pierdut...

    Un copil a fost găsit fără suflare într-o mașină de spălat pornită! Atenție, părinți! I se poate întâmpla oricui, avertizează autoritățile
    Un copil a fost găsit fără suflare într-o mașină de spălat pornită! Atenție, părinți! I se poate întâmpla oricui, avertizează autoritățile

    Părinți, aveți mare grijă! Un copil a fost găsit fără suflare într-o mașină de spălat rufe, care se află în funcțiune în acel moment. Autoritățile spun că...

    Un copil a murit din cauza unei pastile de Paracetamol. Mama lui este acuzată de omor. Ce spun autoritățile din Brazilia
    Un copil a murit din cauza unei pastile de Paracetamol. Mama lui este acuzată de omor. Ce spun autoritățile din Brazilia

    Un băiețel în vârstă de 4 ani, rezident în Residencial Cachoeirinha I, din Botucatu, Brazilia, a murit sâmbătă seara după ce mama lui i-a administrat o pastilă...

    O mamă a născut pe marginea șoselei, s-a urcat în mașină și a condus acasă cu bebelușul încă atașat de cordonul ombilical
    O mamă a născut pe marginea șoselei, s-a urcat în mașină și a condus acasă cu bebelușul încă atașat de cordonul ombilical

    Cine se mai îndoiește că mamele au superputeri, nu o va mai face după ce va citi povestea unei mame care a născut în mașină și apoi, cu nou-născutul ei încă...

    Miracol de 1 mai: cum au supraviețuit doi copii după ce s-au prăbușit cu ATV-ul într-o râpă din Sebeș
    Miracol de 1 mai: cum au supraviețuit doi copii după ce s-au prăbușit cu ATV-ul într-o râpă din Sebeș

    Un accident înfiorător s-a petrecut duminică, 1 mai, în apropiere de Sebeș, județul Alba. Doi copii - un băiat de 14 ani şi o fată de 12 ani - s-au răsturnat cu ATV-ul...

    © 2023 Qbebe