Un profesor de la Seminarul Teologic din Baia Mare s-a filmat și pozat alături de elevele lui de 15 ani pe care le îndemna să consume alcool

Un profesor de la Seminarul Teologic din Baia Mare s-a filmat și pozat alături de elevele lui de 15 ani pe care le îndemna să consume alcool

Andreea Guica - Redactor

Un caz revoltător investigat de Recorder arată cum un profesor arhidiacon de la Seminarul Teologic Ortodox din Baia Mare și-a manipulat elevele în vârstă de 15 ani.

Profesorul arhidiacon de la Seminarul Teologic Ortodox din Baia Mare și-a manipulat emoțional elevele minore, în vârstă de 15 ani, pozând în „profesorul de gașcă”, trecând din postura de diriginte, în cea de prieten apropiat. Acesta le dădea mesaje cu tentă sexuală elevelor sale, le turna alcool pe gât și se poza cu ele în pat, anunță Recorder.

captura ecran 1

Aceeași sursă a reușit să facă rost de o parte din mesajele pe care Daniel Farcaș le trimitea elevelor sale, precum și de imagini foto și video cu ei împreună, în ipostaze revoltătoare. 

Pozele și filmările sunt dintr-o excursie, în care profesorul Daniel Farcaș a plecat de unul singur, cu elevele sale de 15 ani, la care le era diriginte la momentul acela. Înainte ca materialele să ajungă în posesia Recorder, au ajuns la conducerea Seminarului, dar se pare că nu s-a luat nici o măsură.

Mai mult, două dintre elevele bărbatului s-au prezentat în fața înaltelor fețe bisericești pentru a povesti despre comportamentul nepotrivit al profesorului, dar, asemenea, nu s-a luat nici o măsură; până când investigația Recorder nu a fost publicată.

Iată ce au povestit cele două eleve despre gesturile „profesorului de gașcă”, în excursia în care au fost împreună:

Sâmbătă dimineața a început cu pălincă. Lua funingine, ne făcea semnul crucii pe frunte și ne dădea să bem. Mai pe seară a început să danseze pe masă, să degenereze” (sursa HotNews).

Altă elevă arată mesajele pe care arhidiaconul i le trimitea, uneori, chiar și la 1-2 dimineața: „Cine are picioare mișto?” și „Poate vei ajunge să mă cunoști mai bine”.

După ce petrecerea s-a terminat, Farcaș a urcat în camera uneia dintre eleve, s-a urcat în pat și s-a pozat, filmat alături de ele. Pozele au fost trimite în cadrul grupului de Whatsapp, denumit „Fozy and the Harem” - Fozy fiind porecla bărbatului. 

captura ecran 2

După ce investigația Recorder a fost publicată, Episcopia Sătmarului și Maramureșului a anunțat că arhidiaconul Daniel Farcaș va fi înlăturat de la Seminarul Teologic Ortodox din Baia Mare. Directorul Seminarului a confirmat că profesorul nu va mai preda în liceul pe care îl conduce.

Dacă sunteți curioși să studiați cazul mai îndeaproape, aveți ancheta celor de la Recorder, mai jos. 

Surse foto: Youtube.com - captură de ecran 

Surse articol: recorder.ro hotnews.ro adevărul.ro

Articolul urmator
Statistici îngrijorătoare! 25% dintre părinți consideră că este normal ca un copil să consume ocazional alcool
Statistici îngrijorătoare! 25% dintre părinți consideră că este normal ca un copil să consume ocazional alcool

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Fiul meu, pe patul de moarte, m-a pus să-i promit că voi avea grijă ca fiica lui să nu afle cel mai mare secret al lui. Ce a descoperit nepoata mea 9 ani mai târziu
    Fiul meu, pe patul de moarte, m-a pus să-i promit că voi avea grijă ca fiica lui să nu afle cel mai mare secret al lui. Ce a descoperit nepoata mea 9 ani mai târziu

    Trei nopți înainte să moară, fiul meu m-a chemat lângă patul lui de spital și m-a rugat să-i fac o promisiune care avea să mă apese ani întregi. Mi-a spus că...

    Am pus camere de filmat în camera bebelușului pentru că aveam impresia că aud zgomote ciudate. Ce am descoperit din imagini
    Am pus camere de filmat în camera bebelușului pentru că aveam impresia că aud zgomote ciudate. Ce am descoperit din imagini

    O cameră de filmat montată în camera bebelușului este mai mult decât o necesitate în societatea modernă actuală. Părinții, preocupați de bunăstarea și liniștea...

    Baia adolescentului este coșmarul oricărei mame. Uite de ce
    Baia adolescentului este coșmarul oricărei mame. Uite de ce

    Dacă aveți un adolescent acasă, știți că acesta nu excelează la ordine și curățenie, decât (poate) atunci când îl bat la cap părinții. Însă de multe ori,...

    Atenție, părinți! De ce nu trebuie să lăsați copiii să consume energizante
    Atenție, părinți! De ce nu trebuie să lăsați copiii să consume energizante

    Fiind o băutură foarte la modă în rândul tinerilor și chiar a copiilor de vârste fragede, energizantul este pe cât de apreciat, pe atât de periculos pentru...

    Consumul de alcool la adolescenți: efecte și riscuri
    Consumul de alcool la adolescenți: efecte și riscuri

    În anii adolescenței, copiii experimentează foarte mult și, de aceea, nu este exclus să ajungă să consume alcool. Fie că este vorba despre curiozitate, fie că este vorba despre...

    Au adoptat 9 copii și îi cresc alături de cei doi biologici. „Dumnezeu ne-a dat o inimă mare și dornică de iubire"
    Au adoptat 9 copii și îi cresc alături de cei doi biologici. „Dumnezeu ne-a dat o inimă mare și dornică de iubire"

    Oamenii cu inimă mare merită o familie mare și iubitoare! Soții Senters își cresc cei doi copii biologici alături de cei nouă copii adoptați. Și formează o familie frumoasă...

    În ziua în care mi-a murit copilul de cinci ani am simțit că viața mea s-a terminat. La doi ani de la moartea lui am auzit un copil la ușă care mă striga: „Mami, sunt eu"
    În ziua în care mi-a murit copilul de cinci ani am simțit că viața mea s-a terminat. La doi ani de la moartea lui am auzit un copil la ușă care mă striga: „Mami, sunt eu"

    În ziua în care mi-a murit copilul de cinci ani, am simțit că viața mea s-a rupt în două și că nimic nu va mai putea fi reparat. L-am văzut pe patul de spital, i-am...

    Isterie în online după ce o mamă s-a filmat în timp ce-și epilează cu ceară fetița de 3 ani. „Gata, mama, acum ai 2 sprâncene în loc de una"
    Isterie în online după ce o mamă s-a filmat în timp ce-și epilează cu ceară fetița de 3 ani. „Gata, mama, acum ai 2 sprâncene în loc de una"

    După un videoclip scurt în care o mamă epilează sprâncenele fiicei sale în vârstă de 3 ani cu ceară, comentariile internauților scandalizați de gestul mamei nu...

    © 2026 Qbebe