„Tata a decedat și mama s-a apucat să consume alcool. Eram bătut, dormeam în stradă, mâncam și mă îmbrăcam de la gunoi. Am rămas pe drumuri și orfan”
În spatele multor oameni pe care îi întâlnim zilnic se ascund povești de viață greu de imaginat. Uneori, în spatele unui zâmbet sau al unei priviri aparent obișnuite se află ani întregi de suferință, lipsuri și lupte duse în tăcere. Este și cazul lui Adrian Mihalco, un tânăr din municipiul Orhei, care a trecut prin experiențe pe care puțini adulți le-ar putea suporta.
La doar 21 de ani, Adrian vorbește despre copilăria sa marcată de pierderi, abuzuri și sărăcie extremă. Și-a pierdut tatăl vitreg, omul pe care îl considera adevăratul său tată, iar la scurt timp și-a pierdut și mama.
A ajuns să caute mâncare în gunoaie, să doarmă afară și să fie crescut de tutori despre care spune că l-au supus unor tratamente greu de imaginat. Astăzi, tânărul încearcă să își reconstruiască viața și să obțină ceea ce consideră că i se cuvine de drept.
„După moartea bunicii, viața mea s-a schimbat complet”
Copilăria lui Adrian nu a început sub semnul tragediei. El își amintește cu drag de perioada în care locuia împreună cu mama și bunica sa. Spune că, deși existau lipsuri materiale, familia era unită, iar atmosfera din casă era una caldă și liniștită. Moartea bunicii a reprezentat însă începutul unui lung șir de suferințe.
„Îmi amintesc din copilărie când era bunica în viață și cu mama împreună trăiam. Am avut o perioadă foarte bună. Asta era una din cele mai bune perioade din viața mea. Aveam de toate. Trăiam în condiții grele, erau unele zile când strângeam fiecare bănuț ca să avem ce mânca, dar îmi amintesc că era totul frumos.”
„După ce a decedat bunica, atunci mama a început să consume alcool și s-a stricat foarte tare viața mea. Atunci am trăit în condiții foarte rele, în murdărie și așa mai departe. Mama avea grijă de mine înainte, bunica la fel. Eram într-o familie deplină.”
„Tatăl vitreg m-a acceptat ca pe propriul copil”
După o perioadă dificilă, mama lui Adrian l-a cunoscut pe cel care avea să devină tatăl său vitreg. Tânărul spune că acesta a fost omul care i-a oferit stabilitate și afecțiune și că l-a considerat întotdeauna un adevărat părinte.
„Era o persoană foarte bună la suflet cu noi. Ne-a acceptat și pe mine și pe mama. Pe mine m-a acceptat ca pe copilul lui adevărat. Avea grijă de mine. Eram într-o perioadă foarte bună din viața mea.”
„Niciodată nu a ridicat mâna la mine. Se comporta foarte bine cu mine. Îi spuneam tata. Mereu aveam ce mânca. Tot era ideal. A fost o iubire foarte mare între el și mama. Cu el nu am dus lipsuri de nimic.”
„După moartea lui tata, mama s-a prăbușit”
Fericirea nu a durat însă mult. Tatăl vitreg al lui Adrian a murit de cancer, iar pierderea lui a afectat-o profund pe mama băiatului. Potrivit mărturiei sale, femeia a intrat într-o spirală a dependențelor din care nu a mai reușit să iasă.
„Mama foarte tare s-a atașat de tata și din cauza asta, că tata a decedat, mama s-a apucat de consumat alcool, droguri și multe altele. Din cauza depresiei asteia a decedat peste un an după moartea lui tata.”
„Mama mă bătea foarte tare cu cablul, cu făcălețul cu care se face aluatul. Am avut nopți că dormeam și afară. A fost o perioadă foarte grea. Nu mâncam. În casă aveam o gură de zahăr, apă și pâine. Erau multe perioade când mama nu avea deloc grijă de sora mea. Eu mai mult aveam grijă de ea.”
„Mâncam din gunoaie și cerșeam pentru sora mea”
Una dintre cele mai tulburătoare părți ale poveștii lui Adrian este perioada în care foamea a devenit o realitate zilnică. Copil fiind, a ajuns să caute mâncare prin gunoaie și să cerșească pentru a putea cumpăra hrană pentru sora sa mai mică.
„Eu deja mă hrăneam de la gunoaie. De la gunoaie. Da. Dacă era pentru sora mea terci, o hrăneam. Dacă nu, mă duceam, umblam cu cerșeturi ca să pot să cumpăr pentru sora mea mâncare.”
„Unele zile, chiar în incinta școlii, din cauza foamei, căutam în gunoi și găseam resturi de mâncare de la copii care rămâneau și mâncam. Multe au fost greutăți în timpurile acelea. În majoritatea timpului nu aveam haine. Erau murdare, rupte. Eram într-o stare foarte săracă.”
„Am fost bătut și umilit ani întregi de tutorii mei”
După moartea mamei, Adrian și sora lui au fost plasați în grija unor tutori. Tânărul spune că primele zile au fost normale, însă lucrurile s-au schimbat rapid. Potrivit declarațiilor sale, au urmat ani de abuzuri fizice și psihice.
„După o săptămână s-au început foarte mari greutăți în familia dată. M-a bătut cu armatură, cu bucată de fier lungă, cu șlang. Dacă cineva află asta, eu te duc în beci, te dezbrac și te bat până la sânge. Așa îmi spunea.”
„Pe mine afară mă dădea să mănânc. Sora mea era pusă aparte. Ei mâncau mâncarea făcută atunci, iar nouă ne dădeau mâncare de ieri, de alaltăieri sau chiar de o săptămână. Au fost zile când stăteam flămând. Nu-mi dădeau să mănânc. Lucram și făceam muncă grea. Eram ca forță de muncă acolo și nu aveam de ales.”
„Îmi e rușine să-mi amintesc de mama mea. Aducea tot felul de bărbați în casă, iar ei se dădea
„Astăzi încă dorm prin parcuri și încerc să-mi reconstruiesc viața”
Ajuns la vârsta majoratului, Adrian spune că a părăsit casa tutorilor și a încercat să se descurce singur. Au urmat perioade dificile, în care a locuit pe la prieteni, în gazdă sau chiar în aer liber.
„Sunt unele momente când dorm și prin parcuri, pe la gunoi. Dorm. Am așa unele perioade. Nu am un loc stabil de trai. Ba la unul, ba la altul. Este o viață foarte nestabilă.”
„Eu mă ocup cu muzica, cu ghitara și din banii pe care îi fac prin muzică mă hrănesc. Acum e o viață foarte grea. Nu am condiții de viață deloc. Mă strădui să caut un loc de trai permanent. Casa este principalul lucru pentru mine. Să am unde dormi și să nu mai dorm ba la unul, ba la altul.”
Povestea lui Adrian Mihalco este una despre pierdere, suferință și supraviețuire. A rămas fără părinți la o vârstă la care avea cea mai mare nevoie de sprijin, a trecut prin foamete, abuzuri și lipsa unui cămin stabil. Cu toate acestea, tânărul continuă să spere că își va putea construi un viitor mai bun și că va reuși să lase în urmă anii care i-au marcat copilăria. Dincolo de toate greutățile prin care a trecut, mărturia sa este și un semnal de alarmă despre cât de vulnerabili pot deveni copiii rămași fără sprijin și despre cât de important este ca astfel de situații să nu fie ignorate.
Surse foto: youtube.com
Surse articol: youtube.com
Urmareste-ne pe Google News
