Un copilaș născut fără creier, în ciuda pronosticului medicilor, reușește acum să facă surf și să numere

S-a născut cu un creier ce funcționa în proporție de 2% și la vârsta de 6 ani a ajuns la capacitatea de 80%. Faceți cunoștintă cu băiețelul care a sfidat șansele reduse de supraviețuire. 

Noah Wall este băiețelul în vârstă de 6 ani care s-a născut fără creier. Medicii nu i-au dat șanse de supraviețuire; au spus că nu va putea vorbi, mânca, merge sau auzi, însă acesta a demonstrat contrariul. A învățat să numere, și-a dezvoltat creierul în proporție de 80% și acum vrea să învețe să facă surf.

Shelly Wall a primit diagnosticul grav de hidrocefalită din timpul sarcinii și medicii au sfătuit-o de 5 ori să facă întrerupere de sarcină. Cu toate acestea, a refuzat să se conformeze și a dus sarcina la sfârșit. Atât ea cât și soțul său și-au dedicat tot timpul pentru a-l ajuta pe Noah să-și dezvolte capacitatea cognitivă. Au mers în Australia la un centru de formare a creierului, unde băiatul a început un tratament de neurofizică, bazat pe exerciții cognitive și de fizioterapie.

Noah a învățat să se ridice singur în picioare, să numere, să facă surf și acum își dorește să învețe să schieze.

"Înainte să nasc mi s-a spus de 5 ori să pun capăt sarcinii. Ne-au dus într-o cameră, au desenat un cerc și au spus că va avea numai jumătate din acest creier. Când s-a născut a scos un țipăt puternic și ne-a anunțat astfel că este un luptător", a spus mama băiatului.

Surse: news.com.au, dailymail.co.uk, mirror.co.uk.

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    A născut copilul altei mame fără să știe! Eroarea medicilor i-a distrus viața
    A născut copilul altei mame fără să știe! Eroarea medicilor i-a distrus viața

    Din dorința de a avea mai mulți copii, unele cupluri aleg să apeleze și la fertilizarea in vitro. Așa a procedat și un cuplu din SUA, părinții confruntându-se cu un adevărat...

    6 alimente care cresc nivelul dopaminei din creier. De-acum vei fi tot timpul fericit!
    6 alimente care cresc nivelul dopaminei din creier. De-acum vei fi tot timpul fericit!

    Creierul functioneaza pe baza de electricitate si depinde de anumiti neurotransmitatori. Dopamina este asociata cu „sistemul placerii" din creier. Ea ne permite sa simtim bucuria si un...

    Cum a schimbat Prințul Philip tradiția regală: ce a făcut când a născut Regina acum 57 de ani
    Cum a schimbat Prințul Philip tradiția regală: ce a făcut când a născut Regina acum 57 de ani

    Cuplul format din Regina Elisabeta și Prințul Philip este recunoscut pentru longevitatea mariajului lor, de peste 70 de ani. Sunt părinții a patru copii (o fată și trei băieți), iar...

    Substantele chimice din creier care te fac fericit. Afla cum sa le activezi
    Substantele chimice din creier care te fac fericit. Afla cum sa le activezi

    Cand ne intrebam ce ne face fericiti, in gand ne vin circumstante, posesiuni sau oamenii pe care ii iubim. In realitate, fericirea este o experienta chimica. Patru mari neurochimicale,...

    O femeie care s-a născut fără uter a dat naștere unui băiețel perfect sănătos
    O femeie care s-a născut fără uter a dat naștere unui băiețel perfect sănătos

    O femeie din Statele Unite, căreia i s-a spus că nu va putea avea niciodată copii pentru că s-a născut fără uter, a adus pe lume un băiețel perfect sănătos!

    Cum a slăbit mama a 2 copii 30 de kilograme fără să facă exerciţii fizice
    Cum a slăbit mama a 2 copii 30 de kilograme fără să facă exerciţii fizice

    Redobândirea siluetei şi recăpătarea greutăţii de dinainte de naştere reprezintă una dintre marile provocări ale proaspetelor mămici. Parcurge articolul de mai jos pentru a...

    Rețineți mesajul, tătici: mamele nu vor să facă sex după ce au născut
    Rețineți mesajul, tătici: mamele nu vor să facă sex după ce au născut

    Un mesaj pe care toate mamele doresc să îl transmită tăticilor după ce au născut: nu vor să facă sex. Cel puțin nu în perioada imediat următoare nașterii. Nu este nimic...

    O româncă a câștigat titlul de Miss Fitness Univers, după ce a născut acum 9 luni
    O româncă a câștigat titlul de Miss Fitness Univers, după ce a născut acum 9 luni

    Frumoasa româncă Anca Bucur a reușit să obțină titlul Miss Finess Univers pentru a șasea oară, la competiția care a avut loc în Statele Unite ale Americii.

    © 2021 Qbebe