Burtici fericite

Un nou născut a murit la 3 zile de la externare, deși medicii l-au declarat perfect sănătos

A fost declarat sănătos, dar a murit după numai 3 zile de la naștere!

Un bebeluș de numai trei zile din localitatea Vurpăr, Sibiu, a murit în condiții suspecte, după ce a fost declarat perfect sănătos de către medici și externat marți din Maternitate. Apelul de urgență a fost făcut după 3 zile de la naștere, în data de 10 mai, în jurul orei 23:45 PM, iar polițiștii și medicul legist care au sosit la fața locului au constatat că nu există dovezi care să ii incrimineze pe părinți de moartea copilului.

"La data de 10 mai a.c., în jurul orei 23:45, o femeie a sesizat Poliţia Municipiului Sibiu cu privire la faptul că un sugar născut în data de 7 mai, băieţel, ar fi decedat în locuinţa părinţilor din localitatea Vurpăr. Poliţiştii care s-au deplasat la adresa menţionată împreună cu medic legist din cadrul LML Sibiu au efectuat cercetări preliminare, constatându-se că nu sunt suspiciuni cu privire la circumstanţele în care a survenit decesul copilului. Acesta a fost transportat la LML Sibiu în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului, iar la nivelul Secţiei 1 Poliţie Rurală Şelimbăr s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă", a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Conform părinților, băiețelul era alăptat exclusiv la sân, luase în greutate în cele trei zile și nu a dat semne că ar fi fost bolnav. Trupul bebelușului a fost transportat la LML Sibiu pentru efectuarea necropsiei și stabilirea motivului decesului, urmând ca autoritățile să cerceteze cazul și să afle cine se face vinovat.

Sursă: Agerpres

 

Are 67 de ani și tocmai ce a născut un copil perfect sănătos! Ar putea să fie un nou record mondial

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Premieră medicală: O femeie cu transplant de uter a născut un copil perfect sănătos
    Premieră medicală: O femeie cu transplant de uter a născut un copil perfect sănătos

    Premieră medicală în Franța! O femeie cu transplant de uter a născut un copil perfect sănătos, pe 12 februarie, după 33 de săptămâni de sarcină, potrivit France24.

    O femeie care s-a născut fără uter a dat naștere unui băiețel perfect sănătos
    O femeie care s-a născut fără uter a dat naștere unui băiețel perfect sănătos

    O femeie din Statele Unite, căreia i s-a spus că nu va putea avea niciodată copii pentru că s-a născut fără uter, a adus pe lume un băiețel perfect sănătos!

    Am născut cu mască pe față de la intrarea în spital până la externare. Și tu nu o porți la cumpărături?
    Am născut cu mască pe față de la intrarea în spital până la externare. Și tu nu o porți la cumpărături?

    Câteva proaspete mămici au ales să povestească experiența prin care au trecut după ce au purtat mască de protecție atât în timpul nașterii, cât și în...

    Trusou nou-născut: lista completa
    Trusou nou-născut: lista completa

    În contextul scăderii natalității în România, în 2019 s-a propus o lege care prevede acordarea unui trusou de nou-născut la externarea din maternitate. Pachetul...

    Cum arată Lili Sandu la 40 de zile după ce a născut: ”Abia aștept ca medicul să-mi dea ok-ul pentru sală. Să vă prezint abdomenul meu”
    Cum arată Lili Sandu la 40 de zile după ce a născut: ”Abia aștept ca medicul să-mi dea ok-ul pentru sală. Să vă prezint abdomenul meu”

    Una dintre vedetele cele mai cunoscute de la noi a devenit pentru prima dată mamă în vara care a trecut. Descoperă din articolul de mai jos cum arată Lili Sandu la o lună şi...

    Un nou simptom dezvăluie infecția cu coronavirus. Ce spun medicii
    Un nou simptom dezvăluie infecția cu coronavirus. Ce spun medicii

    Lista cu simptomele noului coronavirus devine din ce în ce mai lungă. Medicii ne sfătuiesc să fim foarte atenți la fiecare simptom și dacă numai unul dintre ele apare...

    Nou-născut subponderal: cauze, riscuri și complicații
    Nou-născut subponderal: cauze, riscuri și complicații

    Un nou-născut subponderal este desemnat acel nou-născut care cântărește sub 2500 grame și îngrijorează pe orice proaspăt părinte. Dacă în ceea ce privește modul...

    © 2021 Qbebe