Din grija pentru copilul tau

Un pedofil eliberat din închisoare prins în timp ce încerca să abuzeze un băiețel de 8 ani

Un bărbat eliberat din închisoare la finalul anului trecut a fost prins pe când încerca să agreseze sexual un băiețel de 8 ani.

În data de 5 iunie, la Poliția din Brăila s-a primit un telefon din partea unui bărbat care a precizat că în scara unui bloc de pe strada Celulozei un tânăr a încercat să pipăie un băiețel în zona intimă.

Agresorul fusese condamnat în trecut pentru viol și act sexual cu un minor și stătuse în închisoare timp de 1 an și jumătate, până în decembrie 2018. El a ajuns în fața blocului în care locuia copilul, i-a propus acestuia să-i dea o pasă și ulterior l-a atras spre un atelier de tâmplărie aflat la parterul blocului. Ulterior s-a prefăcut că dă un telefon și l-a dus pe copil în scară.
Un vecin l-a surprins pe bărbatul în vârstă de 36 de ani în timp ce îl atingea pe băiețel în zona intimă. După ce a fost descoperit, a fugit.

Pedofilul nu s-a gândit că se va suna repede la 112 și s-a întors la locul faptei.

Când și-a dat seama că va fi prins, a devenit agresiv și a început să atace oamenii cu o șurubelniță luată din aterierul de tâmplărie. A fost prins de câțiva locuitori ai blocului respectiv și predat poliției. S-a decis după aceea să fie internat la Spitalul de Psihiatrie până la audieri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Brăila, cel care l-a agresat pe băiețelul de 8 ani va avea un dosar penal pentru corupere sexuală a minorilor. S-a precizat că pedofilul nu este la prima faptă de acest gen, în 2017 fiind prins când agresa doi minori (de 9 și 11 ani).

Cu privire la starea copilului, unchiul acestuia (care a fost anunțat de un vecin când băiețelul a început să fie agresat de către pedofil) a menționat că  nu se simte bine, că nu vrea să mai iasă afară și că nu povestește nimic din ceea ce i s-a întâmplat.

Surse:
www.observator.tv, www.stirilekanald.ro

Surse poze:
www.pixabay.com, www.youtube.com

A recunoscut că și-a înecat bebelușul în toaletă, iar magistrații i-au dat 4 ani de închisoare

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Semne că în anturajul tău s-ar putea să fie un pedofil
    Semne că în anturajul tău s-ar putea să fie un pedofil

    În ultimii 5 ani în România au fost sesizate cu aproape 50% mai multe cazuri de pedofilie. Și acestea sunt cazurile înregistrate și investigate de procurori,...

    Prins in flagrant? Ce le spui copiilor daca te-au surprins facand sex
    Prins in flagrant? Ce le spui copiilor daca te-au surprins facand sex

    In sfarsit singuri. Copiii au adormit, sunteti doar voi, unul langa altul, imbratisati, va sarutati patimas. Nu v-ati mai simtit de mult asa. Incet-incet, conservatia placuta de dinainte se...

    7 sfaturi despre sex care ti-ar fi prins bine in adolescenta
    7 sfaturi despre sex care ti-ar fi prins bine in adolescenta

    Iti doresti vreodata sa te intorci in timp, in momentele-cheie ale vietii tale, si sa porti o conversatie ca de la inima la inima cu tine, cel de atunci?  Ce sfaturi ti-ai da si cum te-ai...

    Povestea Alexei: în timp ce îi reproșa că i-a distrus viața, fiindcă este însărcinată, arunca cu cărțile din bibliotecă în ea
    Povestea Alexei: în timp ce îi reproșa că i-a distrus viața, fiindcă este însărcinată, arunca cu cărțile din bibliotecă în ea

    Alexa nu crede în viața trăită după tipar. Crede cel mai mult în ea. Nimeni și nimic nu poate să-i răspundă la întrebarea ce este pentru totdeauna în...

    Copiii petrec din ce în ce mai puțin timp în aer liber: cum este afectată dezvoltarea lor fizică și psihică
    Copiii petrec din ce în ce mai puțin timp în aer liber: cum este afectată dezvoltarea lor fizică și psihică

    Copiii petrec din ce în ce mai puțin timp în aer liber, iar acest lucru are un impact uriaș asupra sănătății și dezvoltării lor fizice și psihice. Efectele paradoxale...

    O zi din viața unui ginecolog: Ajung la spital la timp, împinge de câteva ori și naște. Măreția acestui moment încă mă uimește
    O zi din viața unui ginecolog: Ajung la spital la timp, împinge de câteva ori și naște. Măreția acestui moment încă mă uimește

    Un medic nu este o făptură supraomenească, cum mulți sunt tentați să creadă. Este un om, la fel ca și noi, cu griji, probleme, dar și cu bucurii. În plus, ajunge să...

    Ce își amintește mai târziu copilul din primii ani de viață
    Ce își amintește mai târziu copilul din primii ani de viață

    Am auzit adesea că un copil nu-și amintește mai nimic dinainte de vârsta de 3 ani, dar lucrurile nu stau chiar așa. Potrivit unor experți în memoria infantilă, micuțul...

    © 2019 Qbebe