Un tată și-a înfometat copilul pentru că a crezut că nu este al lui

Un tată și-a înfometat copilul pentru că a crezut că nu este al lui

Corina Naftanaila

Un copil în vârstă de 4 ani a fost înfometat de tatăl său și lăsat să moară. Autoritățile au găsit copilul acoperit de propriile fecale, într-o cușcă din lemn.

Aleksandr Molchenko este bărbatul din Ucraina care urmează să fie condamnat pe viață după ce și-a înfometat intenționat copilul. Motivul din spatele gestului i-a șocat pe oamenii legii. Aparent, acesta a suspectat că soția sa, Natalia, i-a fost infidelă și a rămas însărcinată cu alt bărbat. Încă de la nașterea băiatului, Aleksandr a considerat că nu este copilul său, ci rezultatul infidețității și a decis să-l lase să moară.

Copilul în vârstă de 4 ani, Vladik, a fost găsit într-o stare avansată de subnutriție, cântărind numai 6 kg. A fost ținut într-o cușcă de lemn, era acoperit de muște și fecale proprii.

copil infometat

"S-a stabilit că băiatul nu a fost hrănit intenționat. Suspectul a crezut că nu este fiul lui biologic și l-a înfometat cu gândul de a-l ucide", a declarat purtătorul de cuvânt al procuraturii.

În urma testului ADN s-a dovedit că inculpatul era tatăl copilului și a fost reținut sub acuzația de tentativă de omor. De asemenea, mama băiatului a fost reținută pentru complicitate; nu a făcut nimic să-și salveze fiul. Vladik și cele două surori mai mari au fost preluați de asistenții sociali și plasați într-un orfelinat.

Băiatul a primit îngrijiri medicale și a ajuns la aproape 15 kg. Medicii au constatat că înfometarea a început în urmă cu multe luni iar următoarele zile i-ar fi fost fatale, dacă nu ar fi fost salvat.

Surse: thesun.co.uk, mirror.co.uk.

 

Articolul urmator
Exemplu de părinte! Acest tată face livrări alături de fetița lui de doi ani pentru că nu are cu cine să o lase
Exemplu de părinte! Acest tată face livrări alături de fetița lui de doi ani pentru că nu are cu cine să o lase

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce familie frumoasă are Florin Piersic Jr.! Fiica lui seamănă leit cu mama, iar fiul lui este identic cu tata
    Ce familie frumoasă are Florin Piersic Jr.! Fiica lui seamănă leit cu mama, iar fiul lui este identic cu tata

    În urmă cu 15 ani Florin Piersic Jr. și Dorina Chiriac, doi dintre cei mai apreciați actori ai României, primeau pe lume pe Sonia, fetița lor de nota 10. Acum fetița lor...

    Un tată vrea ca fiica lui să poarte numele fostei lui iubite decedate: „Soția mea nu este de acord”
    Un tată vrea ca fiica lui să poarte numele fostei lui iubite decedate: „Soția mea nu este de acord”

    Subiectul foștilor parteneri de cuplu este unul sensibil, mai ales pentru actualii parteneri din viața noastră. Acest bărbat i-a propus soției sale să-și numească fiica după fosta...

    Soția mea mă acuză că mi-am înfometat copilul, dar el nu vrea să mănânce nimic, niciodată
    Soția mea mă acuză că mi-am înfometat copilul, dar el nu vrea să mănânce nimic, niciodată

    Un tată de peste hotare se simte neîndreptățit pentru că soția sa îl acuză că le-a înfometat copilul. Acesta a scris pe un forum de parenting, povestind că el și...

    Reacția unui tată după ce a văzut o filmare în care fiul lui este agresat de alți copii
    Reacția unui tată după ce a văzut o filmare în care fiul lui este agresat de alți copii

    În cazul în care copilul tău ar ajunge să fie agresat și jefuit, nu doar că vei fi în stare de șoc și nu ți-ar veni să crezi ce i s-a întâmplat, dar vei...

    Surpriză! Medicii au crezut că este apendicită, dar, de fapt, femeia de 43 de ani nu știa că este gravidă și că a intrat în travaliu
    Surpriză! Medicii au crezut că este apendicită, dar, de fapt, femeia de 43 de ani nu știa că este gravidă și că a intrat în travaliu

    Janice Kerwick (din Marea Britanie) nu se simțea bine de mai multe luni, având dureri abdominale persistente. După numeroase investigații medicale și un test de sarcină, s-a...

    Un tată își hrănește pe ascuns copilul cu carne și lactate pentru că soția este vegană
    Un tată își hrănește pe ascuns copilul cu carne și lactate pentru că soția este vegană

    Mama îi pune la pachet gustări din morcovi, mere și legume, în timp ce tata îi dă pe ascuns hamburgeri, snacksuri și dulciuri. Băiatul în vârstă de 12 ani...

    Scarlett Johansson este însărcinată din nou. Cine este fericitul tată
    Scarlett Johansson este însărcinată din nou. Cine este fericitul tată

    Eroină Marvel, dar în primul rând mamă. Scarlett Johansson, una dintre cele mai frumoase actrițe din lume, este însărcinată cu al doilea copil. Deși vestea nu este...

    Copilul meu de cinci ani este vegan. Lumea crede că-l abuzez, dar este alegerea lui
    Copilul meu de cinci ani este vegan. Lumea crede că-l abuzez, dar este alegerea lui

    O mamă din Marea Britanie a postat pe TikTok meniul copilului ei de 5 ani, care este vegan. Mulți internauți au criticat-o, însă ea spune că nu l-a obligat niciodată pe fiul ei...

    © 2024 Qbebe