Vești bune pentru părinți: vor primi zile libere ca să stea acasă cu copiii, pe perioada cât școlile sunt închise

Bianca Petcu - Redactor Senior

Vacanța celor mici poate reprezenta o problemă reală pentru mulți părinți, luând în considerare situația actuală. After school-urile fiind închise, mulți micuți nu vor mai avea de cine să fie îngrijiți, însă statul a găsit o soluție: zile libere pentru părinți!

Articolul 1 al proiectului legislativ cu privire la zilele libere ale anului 2020 prevede următorul aspect: „Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt arondați, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu”.

zile libere de la stat pentru parinti

Având în vedere situația actuală, se va aplica aceeași lege, pentru unul dintre părinți, primind o normă de 75% din salariul obișnuit. Condițiile sunt ca cei mici să aibă vârsta de până în 12 ani sau să fie identificați cu o dizabilitate. Prevederile se vor aplica pe baza unei declarații pe proprie răspundere, semnată de ambii părinți sau de tutorele legal (în cazul familiilor monoparentale), cu care părintele care solicită zilele libere se va prezenta la angajator, menționând perioada dorită.

„Părinții care își supraveghează la domiciliu copiii în vârstă de până la 12 ani după instituirea stării de urgență vor beneficia de zile libere și în timpul vacanțelor școlare. Guvernul a adoptat în acest sens o Ordonanță de Urgență care modifică art. 1 alin. (1) din HG nr. 217/2020 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ. Măsura era necesară în contextul restricționării drastice a circulației persoanelor în ultima perioadă, printr-o serie de ordonanțe militare, mai ales a persoanelor vârstnice, care, în marea lor majoritate, se ocupau de supravegherea nepoților pe timpul zilei. În cazul părinților care beneficiază deja de zilele libere acordate în baza Legii nr. 19/2020, prelungirea acestei perioadei se face din oficiu, angajatorul urmând să-i înștiințeze despre acest drept prin mijloace de comunicare electronice”, se arată în comunicatul publicat de către Ministerul Muncii.

Ministrul Educației a declarat că școala online va continua până pe data de 12 iunie, menționând că în cazul copiilor care nu au acces la tehnologie, se va oferi sprijin. Elevii din anii terminali vor putea reveni la școală începând cu data de 2 iunie, pentru pregătirea dinainte de examenele finale.

Sursa: romaniatv.net, mmuncii.ro

Surse foto: istockphoto.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Zile libere și indemnizații pentru părinții care stau acasă cu copiii în școala online! Care sunt condițiile
    Zile libere și indemnizații pentru părinții care stau acasă cu copiii în școala online! Care sunt condițiile

    Guvernul a aprobat, sâmbătă, Ordonanța de Urgență privind acordarea de zile libere plătite părinţilor care trebuie să stea acasă cu copiii pe perioada cursurilor online,...

    Poți cere zile libere pentru a sta cu copiii când școlile se închid pentru alegeri? Ce spun autoritățile
    Poți cere zile libere pentru a sta cu copiii când școlile se închid pentru alegeri? Ce spun autoritățile

    Părinții pot primi zile libere plătite pentru a sta acasă cu copiii în zilele în care se închid școlile pentru alegeri, precum și în cazul în care...

    S-a modificat OUG privind zilele libere acodate părinţilor când şcolile sunt online. Iată ce trebuie să ştii
    S-a modificat OUG privind zilele libere acodate părinţilor când şcolile sunt online. Iată ce trebuie să ştii

    OUG din 27 august 2020, care a fost publicată în Monitorul Oficial pe 28 august, a primit mai multe modificări. Parcurge articolul de mai jos pentru a afla despre ce este vorba!

    „Se vor închide școlile!” Profesorii sunt hotărâți să iasă în stradă pentru a primi majorarea promisă privind salariile
    „Se vor închide școlile!” Profesorii sunt hotărâți să iasă în stradă pentru a primi majorarea promisă privind salariile

    Astăzi, de la ora 13:00, sindicaliștii din Educație ies în stradă, nemulțumiți de creșterea de salarii primită! Aceștia avertizează că urmează neîncheierea mediilor...

    Angajatorii vor trebui să ofere zile libere angajaților pentru urgențe familiale, în afara zilelor de concediu
    Angajatorii vor trebui să ofere zile libere angajaților pentru urgențe familiale, în afara zilelor de concediu

    Veşti bune pentru angajaţi! Urmează să fie introduse noi prevederi în Codul muncii, unele dintre ele făcând referire la un nou tip de zile libere pe care angajatorii vor...

    Este oficial! Școlile vor rămâne închise până în septembrie. Ce a declarat președintele României
    Este oficial! Școlile vor rămâne închise până în septembrie. Ce a declarat președintele României

    ”Nu se deschid școlile, se continuă învățământul la distanță. Anul școlar se va încheia cu mediile încheiate.”, a declarat azi președintele Klaus...

    Dr. Mihai Craiu: „Este absurd să ținem școlile închise dacă sunt terasele și magazinele deschise!"
    Dr. Mihai Craiu: „Este absurd să ținem școlile închise dacă sunt terasele și magazinele deschise!"

    Multă lume se întreabă ce se va întâmpla cu elevii și dacă se vor redeschide școlile sau nu. Cu toate acestea, dacă Mall-urile și restaurantele sunt deschise, atunci...

    © 2023 Qbebe