Video șocant în social media: 2 fetițe sunt puse să participe la un spectacol de travestiți

Video șocant în social media: 2 fetițe sunt puse să participe la un spectacol de travestiți

Andrada Popa

Un video șocant, cu două fetițe care participă la un spectacol de travestiți într-un club LGBT din Miami, stârnește reacții intese pe rețelele de socializare.

VIDEO. Două fetițe sunt puse să participe la un spectacol de travestiți

În materialul postat pe Instagram săptămâna trecută de Angela Stanton-King, o figură politică destul de controversată în Statele Unite, apar două fetițe care urcă pe scenă, alături de unul dintre artiștii clubului, și primesc bani pentru prestația lor.

Două fetițe sunt puse să participe la un spectacol de travestiți

La un moment dat, artistul le arată fetițelor ce mișcări să facă pe scenă pentru a primi bani din parte publicului, iar când oamenii încep să arunce bancnote pe scenă pentru prestația fetițelor, acestea sunt îndrumate să se aplece și să își adune banii.

„Ce naibii caută niște copii aici? De ce acești oameni au permis copiilor să intre într-un astfel de club? E ora 23:40, aproape miezul nopții... Le spune să își ia banii de pe jos, ca și cum ar fi niște dansatoare la bară”, a spus furioasă Angela Stanton-King, în clipul pe care l-a postat pe contul sau de Instagram.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Angela Stanton (@theangelastanton)

Cei care au văzut materialul s-au declarat pur și simplu șocați. Mulți se întreabă unde sunt părinții fetițelor și de ce le lasă să participe la un astfel de spectacol, dar și de ce publicul încurajează prestația copilelor, aruncând bani pe scenă.

Citește și: VIDEO: Momentul șocant când o mamă îi dă fetiței ei de câțiva anișori să bea bere, ca să doarmă bine

Nu este, însă, primul caz de acest gen în Statele Unite. În urmă cu un an, un alt clip scandalos a devenit viral pe TikTok - o fetiță și mai mică participa la un spectacol de travestiți, în timp ce toți adulții din încăpere râdeau, dansau și aplaudau entuziasmați.

  • Surse: Instagram, TikTok, theblaze.com, dailywire.com
  • Sursă foto principală: captură Instagram

Surse foto: Instagram, TikTok

Articolul urmator
Critici dure pentru părinții care și-au lăsat fiul de 6 ani să participe la un maraton
Critici dure pentru părinții care și-au lăsat fiul de 6 ani să participe la un maraton

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Sunt medic pediatru și iată de ce a-ți expune copilul în Social Media este un abuz
    Sunt medic pediatru și iată de ce a-ți expune copilul în Social Media este un abuz

    Întrucât mediul online devine tot mai prezent în viețile noastre, nu este întotdeauna simplu să reziști tentației de a-ți stimula copilul să facă și el parte...

    6 lucruri la care să te gândești înainte să pui o poză cu copilul în Social Media
    6 lucruri la care să te gândești înainte să pui o poză cu copilul în Social Media

    Tendința de a dezvălui cât mai multe momente din viață pe Social Media este tot mai prezentă în ultimul deceniu. Printre acestea se regăsesc, desigur și momente din viața...

    Spune-mi cum folosești Social Media ca să îți spun ce fel de părinte ești
    Spune-mi cum folosești Social Media ca să îți spun ce fel de părinte ești

    Să fii părinte în 2022 nu este lucru ușor, iar să fii și un părinte model, devine o adevărată provocare. Mamele și tații din ziua de azi trebuie să se lupte cu mult mai...

    „Ne vrem copiii înapoi!” Social Media și anxietatea unei copilării pierdute
    „Ne vrem copiii înapoi!” Social Media și anxietatea unei copilării pierdute

    Pe măsură ce un copil crește și devine tot mai independent, petrece din ce în ce mai mult timp în mediul online. Fie că este vorba despre rețelele de socializare, fie că...

    David Popovici și-a cumpărat un telefon de 100 de lei cu butoane pentru a nu fi tentat de social media
    David Popovici și-a cumpărat un telefon de 100 de lei cu butoane pentru a nu fi tentat de social media

    Internetul și rețelele sociale sunt peste tot în viața noastră și adevărul este că ne e greu să ne separăm de ele, pentru că suntem tot timpul cu telefonul în...

    De ce nu o sa îmi pun copilul niciodată pe Social Media
    De ce nu o sa îmi pun copilul niciodată pe Social Media

    Cu siguranță ai văzut fotografia absolut adorabilă pe care Prințul Harry și Meghan Markle au făcut-o publică pentru a sărbători prima aniversare a fiicei lor Lilibet. Imaginea a...

    Timpul petrecut pe social media afectează psihicul și viitorul adolescenților. Iată studiile și dovezile!
    Timpul petrecut pe social media afectează psihicul și viitorul adolescenților. Iată studiile și dovezile!

    În ultimul timp, adolescenții își petrec din ce în ce mai mult timp pe rețelele social media. Cât de normal este acest comportament, ce beneficii și mai ales, ce...

    10 întrebări ridicole care îmi sunt puse ca mamă a 5 copii
    10 întrebări ridicole care îmi sunt puse ca mamă a 5 copii

    Sunt mama a 5 copii. Iubesc familia mea mare și nu îmi pot imagina viața altfel. De-a lungul timpului mi-au fost puse multe întrebări ridicole cu privire la familia mea de 7...

    © 2024 Qbebe