Ziua Mondială a Refugiatului: Salvați Copiii solicită autorităților oferirea unor servicii integrate de asistență pentru copiii solicitanți de azil încă din prima zi în România

Ziua Mondială a Refugiatului: Salvați Copiii solicită autorităților oferirea unor servicii integrate de asistență pentru copiii solicitanți de azil încă din prima zi în România

Irina Olteanu - Redactor Senior

Dacă în 2017, numărul solicitanților de azil în România s-a triplat, ajungând la 4.815, cel mai ridicat nivel de când România a ratificat Convenţia de la Geneva, pentru anul 2018 cererile de azil au scăzut, fiind înregistrate 2.138 de persoane, dintre care 544 de copii, proveniți din țări grav afectate de război și conflicte armate precum Irak, Siria, Iran, Bangladesh și Afghanistan. Salvați Copiii consideră necesară dezvoltarea și implementarea unor servicii integrate de asistență imediată pentru copiii solicitanți de azil, încă de la momentul sosirii în România.

Astfel, este nevoie de asigurarea accesului imediat al copiilor la evaluări medicale și psihologice detaliate și prietenoase, la servicii de consiliere psihologică, medicale, educative și recreative. De asemenea, fiecare copil trebuie să beneficieze de suport material adecvat vârstei în vederea satisfacerii nevoilor de bază și de condiții de cazare sigure și primitoare.

Numai în 2018, Organizația Salvaţi Copiii a oferit servicii educaţionale, de suport psihologic şi sociale unui număr de 610 copii și 670 de adulți solicitanți de azi. Dintre aceștia, 73 de copii sunt proveniți din familii monoparentale. Scopul intervențiilor Salvați Copiii este de a asigura și promova respectarea drepturilor copiilor solicitanți de azil și beneficiari de protecție internațională, dar și de a contribui la îmbunătățirea situației acestora. Pentru că acești copii își petrec cea mai mare parte a timpului în Centrele Regionale De Proceduri și Cazare pentru Solicitanți de Azil, Salvați Copiii a amenajat şi dotat spaţii prietenoase pentru copii în centrele din București, Giurgiu, Galați și Șomcuta Mare.

Ali a ajuns în România în 2018. Avea șapte ani. S-a refugiat din Irak, împreună cu părinții și fratele mai mic. Acum a terminat clasa a II-a, iar în vacanță vine în Camera Copilului amenajată și dotată de Salvați Copiii în cadrul centrului, unde participă la programul educativ şi recreativ. Printre activităţile preferate se numără pictura, desenatul şi activităţile artistice.

„Când am venit în România am început să învăț limba română la Organizația Salvați Copiii, alfabetul, culorile, obiectele și cuvintele de bază și am fost ajutat în fiecare zi să îmi fac temele. Cel mai mult îmi place să particip la atelierele recreative unde învățăm cum să ne jucăm fără tabletă și telefon. Am participat și la ateliere muzicale în care am cântat la chitară și îmi place, dar cred că trebuie să exersez mai mult", spune Ali, bucuros că are posibilitatea de a lega noi prietenii.
Consilierii Salvați Copiii l-au sprijinit pe Ali încă de la sosirea în țară, oferindu-i atât suport material - produse alimentare, igienico-sanitare, medicamente, îmbrăcăminte și încălțăminte - dar mai ales psiho-emoțional. Participând zilnic la activități, Ali a făcut progrese considerabile și a fost înscris de consilierii Salvați Copiii în învățământul de stat.

Salvati Copiii Romania

Pentru a îmbunătăți condițiile de recepție și serviciile oferite, Salvați Copiii a amenajat şi dotat spaţii prietenoase pentru copii în Centrele Regionale De Proceduri și Cazare pentru Solicitanți de Azil din București, Giurgiu, Galați și Șomcuta Mare, cum ar fi:

• două birouri de consiliere dedicate activităţilor de consiliere socială și psihologică (București)
• un spațiu de tipul Mama și Copilul, destinat îngrijirii în condiţii optime a nou-născuţilor şi sugarilor mici (Șomcuta Mare)
• două spații de joacă exterioare (Șomcuta Mare și Galați)
• o sală de învățare a limbii române și un spațiu de recreere pentru copii (Giurgiu).

„Copiii solicitanți de azil sunt copii care resimt acut atât înstrăinarea, cât și presiunea de a începe o viață nouă, peste noapte, într-o țară străină, fără a putea comunica, în primă instanță, într-o limbă de circulație internațională. Acești copii sunt vulnerabili emoțional și social, iar lupta pentru supraviețuire i-a epuizat. Lucrând cu ei zi de zi, îi reînvățăm practic să aibă încredere, să comunice, să ceară ajutor și să cunoască pârghiile de sprijin", a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România. 

Și în 2019, Organizația Salvați Copiii, în baza Protocolului de colaborare semnat cu Inspectoratul General pentru Imigrări, desfășoară servicii pentru susținerea copiilor solicitanți de azil și beneficiari ai protecției internaționale, precum și a familiilor acestora și adulților vulnerabili. Pentru a fi accesibile copiilor, activitățile sunt desfășurate în Centrele Regionale de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil din București, Galați, Rădăuți, Șomcuta Mare și Timișoara.

Ca în fiecare an, Organizația Salvați Copiii marchează Ziua Mondială a Refugiatului alături de copiii migranți, în această perioadă fiind organizate o serie de evenimente și inițiative culturale împreună cu copii proveniți din comunitatea locală în vederea facilitării integrării sociale. Deoarece copiii migranți reprezintă una dintre cele mai vulnerabile categorii de copii, Salvați Copiii solicită autorităților acordarea unei atenții crescute tuturor nevoilor acestora și mobilizarea resurselor financiare și materiale necesare pentru a răspunde prompt nevoilor copiilor la momentul sosirii în România, pe perioada procedurii de azil și după obținerea unei forme de protecție.

Conform Convenţiei de la Geneva, ratificată de România şi de alte 144 de ţări din lume, refugiatul este „acea persoană care din cauza temerii justificate de a fi persecutată pe motiv de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un grup social sau opinie politică şi-a părăsit ţara sa de origine, nu poate sau nu mai doreşte să se întoarcă în ţară."

În anul 2000, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a decis să dedice ziua de 20 iunie refugiaţilor. De atunci, Ziua Mondială a Refugiatului este sărbătorită, în jurul lumii, în fiecare an în această zi pentru a atrage atenţia asupra milioanelor de refugiaţi din toată lumea. Ultimele statistici arată că 70,8 milioane de oameni din întreaga lume au fost forțați să aleagă calea azilului ca urmare a conflictelor armate sau a persecuțiilor, dintre aceștia aproximativ 35 de milioane sunt copii.
Persoană de contact:
Lavinia Varodi, manager de proiect
Tel. 0721329101, e-mail: lavinia.varodi@salvaticopiii.ro

Articolul urmator
Imagini emoționante cu Leo Messi și copiii lui, după ce Argentina a câștigat Cupa Mondială

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    România, prima țară din Europa care vaccinează copiii. De ce imunizarea colectivă nu se poate realiza fără acest pas
    România, prima țară din Europa care vaccinează copiii. De ce imunizarea colectivă nu se poate realiza fără acest pas

    România este prima țară din UE care vaccinează copiii împotriva noului coronavirus. Primul centru de vaccinare pentru minorii cu vârste cuprinse între 12 și 15...

    Se solicită interzicerea testelor de virginitate în România. Da, ele există și sunt legale
    Se solicită interzicerea testelor de virginitate în România. Da, ele există și sunt legale

    Testul de virginitate este o realitate pentru multe tinere din România, care din diverse motive sunt nevoite să se supună an de an acestei practici medicale traumatizante,...

    3 Motive din cauza cărora copiii din ziua de azi se plictisesc repede, sunt nerăbdători si cred ca totul li se cuvine
    3 Motive din cauza cărora copiii din ziua de azi se plictisesc repede, sunt nerăbdători si cred ca totul li se cuvine

    Ai constatat astfel de simptome la propriul copil? Nu-i de mirare. Marea majoritate a copiilor din ziua de astăzi au nevoie de noi și noi stimuli, dintr-un motiv paradoxal: sunt...

    Părinții l-au abandonat când au aflat că are sindromul Down. Un băiețel a fost adoptat de către asistenta care l-a îngrijit din prima zi de viață
    Părinții l-au abandonat când au aflat că are sindromul Down. Un băiețel a fost adoptat de către asistenta care l-a îngrijit din prima zi de viață

    Un bebeluș cu sindromul Down a fost abandonat de către părinții lui în spitalul în care s-a născut. O asistentă de la același spital l-a adoptat pe micuț, iar acum este...

    A venit primăvara! Unde își duc vedetele din România copiii la plimbare în pandemie
    A venit primăvara! Unde își duc vedetele din România copiii la plimbare în pandemie

    Zilele calde și însorite de primăvară ne-au stimulat pe toți să ieșim pentru a ne bucura de soare și de mișcare. Nu au făcut excepție nici vedetele autohtone, care, cu mic,...

    4 lucruri pe care le-am conștientizat de Ziua Mondială a Sănătății Mintale
    4 lucruri pe care le-am conștientizat de Ziua Mondială a Sănătății Mintale

    E firesc ca atunci când sărbătorim ceva, să ne gândim mai în profunzime la lucrul respectiv. Așa se face că încă reflectez la ziua de azi, în care...

    Când începe vaccinarea anti-COVID la copiii din România
    Când începe vaccinarea anti-COVID la copiii din România

    Vaccinarea copiilor între 12 și 17 ani a început mai repede decât ne așteptam, mai exact din 2 august, cu vaccinul Moderna. Însuși Valeriu Gheorghiță,...

    Încă o graviduță în showbiz! Nicole Cherry este însărcinată! „Din inimile noastre s-a mai născut încă una. Am învățat ce e iubirea absolută”
    Încă o graviduță în showbiz! Nicole Cherry este însărcinată! „Din inimile noastre s-a mai născut încă una. Am învățat ce e iubirea absolută”

    În ultimele zile s-a tot zvonit că Nicole Cherry ar fi însărcinată. Ei bine, iată că speculațiile s-au adeverit, artista anunțând în urmă cu puțin timp că,...

    © 2024 Qbebe