Zoli Toth a ajutat 3 beneficiari ai Fundației Hope and Homes for Children să primească biciclete

Corina Naftanaila

Muzicianul Zoli Toth este un susținător activ al Fundației Hope and Homes for Children, implicându-se ori de câte ori are ocazia în programele desfășurate de organizație în România.

La începutul lunii iunie, ca urmare a implicării lui Zoli în campania "Pedalează și donează cu I'Velo - KM acumulați = biciclete donate" a Asociației Green Revolution, tinerii Adriana și Marius din Baia Mare și Adrian, tatăl a opt copii din satul Medveș (județul Alba), au primit biciclete cu ajutorul cărora se vor deplasa la școală sau la serviciu.

zoli tothZoli Toth a răspuns entuziast invitației Asociației Green Revolution de a se implica în campania "Pedalează și donează cu I'Velo - KM acumulați = biciclete donate", știind că printre beneficiarii programelor Hope and Homes for Children vor fi cu siguanță unii care să aibă nevoie de o bicicletă. În cadrul campaniei, cu ajutorul susținătorilor bicicliști care au folosit aplicația I'Velo și au înregistrat numărul de kilometri parcurși, Zoli a adunat 906 km care s-au transformat în 3 biciclete donate unor persoane sprijinite de Hope and Homes for Children.

Una dintre biciclete a ajuns la Adriana, o tânără de 21 de ani din Baia Mare, elevă în anul I la Școala postliceală sanitară şi studentă în anul I la Facultatea de Resurse Minerale și Mediu. Rămasă fără părinți, Adriana trăiește într-o locuință socială și își dorește foarte mult să devină medic. Urmează școala de asistente medicale pentru a avea un loc de muncă și a se întreține singură, este foarte silitoare și studiază mult. Bicicleta primită reprezintă un mare vis împinit.

"Îmi doream de mult o bicicletă, cu ajutorul ei o să ajung mult mai repede la școală, o să economisesc banii pentru transport și, cel mai important, o să fac mișcare. Pot să spun că face parte din familie, de când o am mi-a făcut viața mai ușoară, "doarme" cu mine în cameră și ne bucurăm împreună de ieșiri. Mulțumesc tuturor celor care au făcut acest efort de a-mi oferi asemenea minunăție", a spus Adriana într-o scrisoare de mulțumire.

A doua bicicletă a ajuns la Marius, un tânăr de 17 ani tot din Baia Mare care locuiește într-o casă de tip familial a Fundației Hope and Homes for Children, alături de alți 11 copii. Cu toate că are părinți și încă trei frați de care este foarte apropiat, Marius preferă să stea în casa de tip familial și nu dorește reintegrarea din cauza condițiilor precare în care locuiește familia lui. Este elev în clasa a IX-a la o școală profesională și și-a găsit un loc de muncă la o spălătorie auto. Marius a reușit până acum să nu își neglijeze nici școala, nici serviciul, iar din banii pe care îi câștigă, își ajută părinții și frații în fiecare lună. Bicicleta îl va ajuta să se deplaseze mai repede între școală și locul de muncă și să își petreacă timpul liber alături de prieteni.

Cea de-a treia bicicletă a ajuns în satul Medveș, județul Alba la o familie cu opt copii. Din cauza sărăciei și a lipsei de sprijin din partea tatălui, mama a fost nevoită să instituționalizeze copiii, însă a păstrat legătura cu ei și i-a vizitat mereu. Și-a refăcut viața alături de Adrian și împreună au făcut eforturi să își aducă înapoi copiii în familie, doar unul mai fiind instituționalizat în acest moment. Familia Stoica a primit sprijin din partea Fundației Hope and Homes for Children pentru a-și dota gospodăria cu strictul necesar și a-și aduce copiii acasă. Acum, cei mici merg la şcoală şi la grădiniţă și își ajută părinții la muncile câmpului și cu animalele în timpul liber. Tatăl lucrează într-o comună din apropiere, iar bicicleta îl va ajuta să se deplaseze mai repede la serviciu și să facă aprovizionarea, astfel păstrându-și copiii în familie, acolo unde le este locul.

"Cei 906 km reprezintă contribuția noastră la un aer mai curat și aduc zâmbete pe chipul unor copii mai puțin norocoși decât noi. Le mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit și mă bucur că împreună am putut să oferim un dar acestor tineri care au atât de mare nevoie de biciclete. Pentru mulți dintre noi, bicicleta e un mijloc de a face mișcare și de a petrece timpul într-un mod plăcut alături de cei dragi. Pentru acești oameni ea reprezintă mult mai mult, e un sprijin pentru a-și urma studiile, pentru a avea un loc de muncă sau chiar pentru a-și menține familia unită", a spus Zoli Toth.

Alături de Zoli Toth în campania "Pedalează și donează cu I'Velo - KM acumulați = biciclete donate" au mai participat prezentatotul de televiziune Daniel Osmanovici, care s-a clasat pe locul întâi, cu 1.130 km pedalați, precum și bloggerul de fashion Ana Morodan, vedeta de televiziune Andreea Raicu și Ileana Badiu, Managing Partner Wunderman.

Campania, organizată de Asociația Green Revolution și Raiffeisen Bank, a avut ca scop promovarea bicicletei ca alternativă de transport, într-un oraș asediat de mașini, dar și mobilizarea comunității pentru a intra în "competiție" pentru o cauză umanitară.

Hope and Homes for Children România (HHC România) activează în țara noastră din 1998, timp în care a contribuit direct la închiderea a peste 50 de orfelinate de tip vechi din întreaga ţară. Prin serviciile dezvoltate de HHC România, copiii trec de la îngrijirea în instituţii-mamut în care nu beneficiază de atenţie şi afecţiune individuală, la alternative bazate pe conceptul familial, care le permit o viaţă apropiată de normalitate. Prin eforturile Hope and Homes for Children România şi ale partenerilor săi, 5.542 de copii au fost scoşi din instituţii, 23.570 de copii au fost salvaţi de la ruperea de familie, 774 tineri au fost sprijiniţi pentru o viaţă independentă, 1.788 de copii au fost primiţi în centrele de zi, 664 de copii au fost primiți în regim de urgență şi 7.164 de membri de personal din sistemul de protecţie al copilului au fost instruiţi de Hope and Homes for Children România.

Organizaţia activează intens în prevenirea separării copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru susţinerea familiilor în care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Până în acest moment, 35.074 de copii au beneficiat de serviciile organizației Hope and Homes România, al cărei obiectiv este ca până în 2022 să fie eliminată instituţionalizarea copiilor în țara noastră. Mai multe informații la www.hhc.ro.

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    S-a dus să nască, dar spitalul a refuzat să o primească, așa că a născut la o benzinarie
    S-a dus să nască, dar spitalul a refuzat să o primească, așa că a născut la o benzinarie

    O femeie a născut într-o benzinărie, pentru că nu a fost lăsată să între în spital. Deși avea contracții puternice, nu era dilatată suficient, motiv pentru care...

    10 replici pe care mi le-a spus mama în copilărie care m-au ajutat să am încredere în mine ca adult
    10 replici pe care mi le-a spus mama în copilărie care m-au ajutat să am încredere în mine ca adult

    Mamele sunt cele care reușesc întotdeauna să sădească încredere în sufletele copiilor, însă acest lucru nu este întotdeauna ușor de realizat și necesită...

    Cristina Ciobănașu provine dintr-o familie săracă. Uite cine a ajutat-o să devină vedeta de astăzi
    Cristina Ciobănașu provine dintr-o familie săracă. Uite cine a ajutat-o să devină vedeta de astăzi

    Una dintre cele mai cunoscute tinere vedete din showbiz-ul autohton provine dintr-o familie modestă dar a reușit, de-a lungul timpului, să-și construiască o carieră de succes. Parcurge...

    Mi-am ajutat iubitul să scape de dependența de alcool și el a lăsat o altă femeie însărcinată
    Mi-am ajutat iubitul să scape de dependența de alcool și el a lăsat o altă femeie însărcinată

    După o relație de trei ani și jumătate, o femeie decide să se mute într-un alt oraș pentru a fi alături de partenerul ei, pe care îl ajutase să învingă dependența...

    Mi-am ajutat cea mai bună prietenă să nască copilul soțului meu, fără să știu
    Mi-am ajutat cea mai bună prietenă să nască copilul soțului meu, fără să știu

    Viața bate filmul! Ai spune că este doar o vorbă, dar, să recunoaștem, majoritatea filmelor chiar sunt inspirate din viața reală a oamenilor normali de pretutindeni. Și povestea lui...

    Dieta Dolly Parton: cum a slăbit faimoasa artistă și care a fost mâncarea-minune care a ajutat-o
    Dieta Dolly Parton: cum a slăbit faimoasa artistă și care a fost mâncarea-minune care a ajutat-o

    Dieta cu care a reușit Dolly Parton să slăbească nu este atât de specială pe cât îți imaginezi și sunt șanse mari ca, la un moment dat în viață, să o fi...

    Soția mea îmi abuza financiar fiica, așa că i-am interzis accesul la bani !
    Soția mea îmi abuza financiar fiica, așa că i-am interzis accesul la bani !

    Când te recăsătorești și ești părinte, una dintre temerile pe care le ai este că noul partener de viață nu o să îți accepte copilul/copiii. Lucrurile pot deveni mai...

    Am primit o înștiințare de la grădiniță că fiica mea de 4 ani este grasă
    Am primit o înștiințare de la grădiniță că fiica mea de 4 ani este grasă

    O mămică de peste hotare povestește cât de furioasă a fost în momentul în care a primit, de la grădiniță, o scrisoare în care era înștiințată că...

    © 2023 Qbebe