Durerea unui suflet mic rămas fără cea mai importantă persoană
Biletul a fost observat de o persoană care se afla în cimitir pentru a aprinde lumânări pentru rudele pierdute. Printre mormintele acoperite de ploaie și vânt, o hârtie umedă, dar încă lizibilă, a atras atenția. Scrisul stângaci, de mâna unui copilaș dezvăluia un mesaj către o mamă care nu mai era printre cei vii.
Copilul începe cu o urare sinceră de Crăciun: „Crăciun fericit, mami. Să fii veselă acolo.” Apoi, în modul cel mai simplu și vulnerabil, îi mărturisește cât de mult o iubește și cât îi este dor de ea.
Scrisoare de dragoste pentru copilul din mine
Urmează apoi o întrebare tulburătoare, o nedumerire firesc neînțeleasă de o minte copilărească: „Dar de ce ai murit, mami?” Cuvintele devastatoare prin inocența lor au fost lăsate aproape ca o rugăciune adresată mamei decedate.
„Dar de ce ai murit, mami?”
Aceste rânduri, de o sinceritate dezarmantă, au străbătut ecranele telefoanelor și au făcut mii de oameni să se oprească din ceea ce făceau și să privească cu emoție spre o durere pe care, într-un fel, o înțelegem cu toții.

Iată scrisoarea dureroasă a unui suflet chinuit: „Crăciun fericit, mami. Să fii veselă acolo. Te întreb de ce? Că știu să citesc aproape. În fine. Să știi că te iubesc foarte foarte mult și mi-e dor de tine foarte mult. Dar de ce ai murit, mami? Te iubește tati, Fernando și eu.”
Ceea ce face această scrisoare atât de puternică nu este doar durerea pierderii, ci neputința de a înțelege, la o vârstă fragedă, motivul unei despărțiri atât de crude.
Nu doar dorul de mamă, ci și acea întrebare fără răspuns, „de ce ai murit?”, ne lovește pe toți, fie că am trăit pierderea, fie că ne temem de ea. Mesajul copilului nu este doar o simplă urare de sărbători, este un strigăt de ajutor, un mod de a comunica cu cineva care nu mai poate răspunde.
Scrisoare către copilul meu în timp de coronapocalipsă: fiecare zi e o Duminică!
Ecoul scrisorii în inimile oamenilor
După ce a fost publicată pe platforme precum TikTok, scrisoarea a emoționat mii de oameni. Comentariile au fost pline de povești personale de pierdere, de lacrimi împărtășite și de empatie pentru durerea copilului.
Unii au spus că nu au putut citi mesajul fără să izbucnească în plâns, pentru că fiecare dintre noi a iubit pe cineva într-un mod atât de profund încât doar un copil ar fi putut exprima atât de curat.
Durerea pierderii este universală, dar felul în care un suflet mic o simte și o exprimă poate fi unul dintre cele mai copleșitoare lucruri pe care le putem vedea. Scrisoarea găsită printre morminte ne amintește cât de important este să iubim și să ne prețuim cei dragi cât timp sunt aici, lângă noi.
Surse foto: wowbiz.ro, freepik.com
Surse articol: wowbiz.ro, bzi.ro