Contributors
Manute Creative

Când religia se transformă în barbarie și incompetență, ne mor copiii la botez

Tragedia de azi de la Suceava, decesul unui bebeluș de numai 6 săptămâni care a făcut stop cardio-respirator în urma scufundării în cristelnița la ritualul botezului, trebuie să ridice cel mai mare semnal de alarmă în privința acestui ritual. Trebuie să ne întrebăm și să ne răspundem fiecare dintre noi în parte: Ce este mai important pentru noi, religia sau sănătatea propriului nostru copil? Nimeni nu spune să renunțăm la religie, însă este timpul să renunțăm la obiceiuri care nu sunt și nici nu au fost vreodată benefice pentru copilașii noștri. 

Mi-am botezat și eu copilul acum 9 ani și am închis ochii (și la propriu și la figurat) și am acceptat această tradiție împletită cu barbarism de a smulge copilul din brațele mamei (care nu are voie să îi ofere confort pe tot timpul procesului de botez), de a scufunda bebelușul în apă în timp ce este ținut de nas, de a-l așeza pe jos dezbrăcat, de a-i oferi alcool. I-am închis și am ajuns să îi deschid în acea noapte la spital, că acolo am ajuns cu copilul. Nici acum nu știu dacă reacția alergică a fetiței mele a fost din cauza scufundării în cristelniță, a apei de acolo, sau din cauza faptului că i s-a dat vin cu lingurița. Oricum ar fi fost, este clar că ritualul botezului nu i-a priit și, cum în momentul în care ne-am internat, replica unei asistente a fost: ”Doamna doctor, haideți, ca iar v-a venit un bebeluș de la botez!” am știut că astfel de situații sunt foarte întâlnite. Eu și acum mă simt vinovată pentru că am acceptat să îmi supun copil unui ritual care, de fapt, ne ajută pe noi, adulții să fim împăcați cu societatea. Nu ajută deloc copilul.

Ce aș face acum? L-aș boteza la 1 an și aș refuza cu desăvârșire scufundarea în cristelniță cu împiedicarea copilului de a respira. Eu însă sunt fericită, am un copil sănătos care a crescut mare. Însă părinții copilașului din Suceava de numai 6 săptămâni, decedat în urma stopului cardio-respirator provocat de scufundarea în cristelniță, nu mai au NIMIC, decât durere și o rană sfâșietoare în suflet care nu se va vindeca niciodată.

Ce s-a întâmplat în biserica din Suceava?

Ei bine, în cazul acesta nu știe numai Dumnezeu, știu și martorii prezenți la eveniment și medicii care au încercat să salveze viața bebelușului. Din ceea ce a povestit tatăl se pare că preotul nu a acoperit gura copilului, astfel că acesta a inhalat și a înghițit apă. Lucru confirmat și de medici, mai târziu. Am citit toate informațiile, de peste tot și nu pot concluziona decât că decesul acestui copil putea fi evitat dacă preotul ar fi renunțat la acest obicei barbar și ar fi udat doar copilul pe cap, așa cum, de altfel, și cer protocoalele din prezent. Medicul ce îi acordase primul ajutor venise ieri cu următoarea precizare: "A fost intubat, aspirat, avea o grămadă de apă în plămâni." 110 ml de apă a fost aspirată din plămânii bietului bebeluș.

Citește și: Scufundat în cristelniţă la botez, un bebeluş din Suceava a decedat. "Avea o grămadă de apă în plămâni", spun medicii

Dumnezeu nu pedepsește părinții care își iubesc copiii și nici preoții care îi înțeleg

copil scufundat in cristelnitaCred în Dumnezeu, însă nu am încredere în preoți, nu în toți, nu în instituția bisericii care nu știe, nu poate și nici nu vrea să se adapteze oamenilor. Foarte puțini preoți sunt cei care au cu adevărat darul de a fi propovăduitori ai lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu pedepsește părinții care își iubesc copiii! Dacă părinții nu doresc, din dragoste și din grijă pentru copilul lor, să respecte exact obiceiurile tainei botezului, oare Dumnezeu va refuza acel copil ca fiind al lui? Înțeleg importanța unui ritual bisericesc, mai mult pentru sufletul nostru, pentru contemplarea spirituală a unui moment important din viața noastră, însă sunt, de asemenea, convinsă că Dumnezeu vrea să fim buni, iertători, înțelegători și, mai presus de toate, să ne iubim aproapele.

Nu îmi doresc să intru în polemici privind religia. Fiecare dintre noi decide ce crede, însă este important ca și biserica să înțeleagă o dată pentru totdeauna că ritualul botezului trebuie schimbat și adaptat nevoilor bebelușului, nu al cutumelor religioase. Încă mai aud preoți care refuză fără drept de apel dorința părinților de a renunța la scufundarea totală în cristelniță. De ce? De ce un preot are drept de viață și de moarte asupra copilului meu? Pentru că la asta s-a ajuns. Sunt convinsă că Dumnezeu nu va pedepsi, dimpotrivă, va lăuda, un preot care va înțelege nevoia părinților de a-și proteja copilul. 

Este incredibil că după atâtea evenimente de acest gen numai în România, în continuare avem astfel de tragedii. Cum explică Biserica durerea acestor părinți? Cum explică faptul că aproape în fiecare an avem un astfel de caz?

Este strigător la cer ca în continuare, în anul 2021, să ne îngropăm bebelușii din cauza unui ritual spiritual care poate fi cu ușurință adaptat blândeții pe care o doresc părinții moderni, blândeții pe care, de altfel, și Dumnezeu o dorește pentru bebelușii noștri. Pentru că Dumnezeul meu, în imaginația mea, nu își dorește să ne facem copiii să sufere. Este suficient să ne uităm comparativ la filmări sau fotografii cu bebeluși botezați prin scufundare în cristelniță și cei care sunt doar udați, ca o joacă. Plânset și suferință versus bucurie și veselie. În ce film de groază am alege prima variantă?

bebelusi botezati in cristelnita

Moda la botez – trusouri personalizate și atent lucrate de la Couture Bebe

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Câte nume primesc copiii născuți în religia ortodoxă la Botez
    Câte nume primesc copiii născuți în religia ortodoxă la Botez

    Fiecare religie se ghidează după niște norme și valori, iar obiceiurile sunt de căpătâi, în special în momentele cruciale ale vieții: nașterea și moartea.

    Botez fără scufundare. Petiția online care cere Bisericii Ortodoxe să modifice ritualul de botez
    Botez fără scufundare. Petiția online care cere Bisericii Ortodoxe să modifice ritualul de botez

    Cazul bebelușului din Suceava care a murit după ce preotul l-a scufundat în cristelniță, în timpul botezului, a cutremurat o întreagă țară. Copilașul de numai șase...

    Mor, tati! Mor! Vorbele dureroase ale unei fetițe de 6 ani care au șocat o lume întreagă
    Mor, tati! Mor! Vorbele dureroase ale unei fetițe de 6 ani care au șocat o lume întreagă

    Războiul din Yemen face victime în fiecare zi, iar copiii par să fie prima linie pe frontul războiului cu proiectilele, cu foametea și boala.

    ”Lăsați-mă să mor!” Replica unei fetițe de 7 ani dată medicilor, când ajunge la spital din cauza abuzurilor părinților ei
    ”Lăsați-mă să mor!” Replica unei fetițe de 7 ani dată medicilor, când ajunge la spital din cauza abuzurilor părinților ei

    O fetiță de doar șapte ani a sfâșiat inimile medicilor în momentul în care a ajuns la spital din cauza abuzurilor părinților ei. Copilul i-a rugat pe medici să nu se...

    De ce copiii trebuie să știe că oamenii mor din cauza Covid-19
    De ce copiii trebuie să știe că oamenii mor din cauza Covid-19

    Toți părinții își doresc să își protejeze copiii, să îi scutească de suferință și de îngrijorări inutile. Din acest motiv pandemia și ceea ce implică ea...

    Nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl ai când îți mor părinții
    Nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl ai când îți mor părinții

    Cum reacționezi atunci când omul care ți-a dat viață se îmbolnăvește grav și realizezi că fiecare zi ar putea fi ultima lui zi? În fața morții pier cuvintele,...

    Drama cumplită prin care a trecut Daniela Gyorfi. A pierdut 3 sarcini: ”Am crezut că mor!”
    Drama cumplită prin care a trecut Daniela Gyorfi. A pierdut 3 sarcini: ”Am crezut că mor!”

    Poate că Daniela Gyorfi pozează într-o femeie puternică, însă nu a avut o viață tocmai ușoară. Acum șapte ani și-a pierdut mama, de care era extrem de apropiată, iar...

    © 2021 Qbebe