Înfășatul bebelușului: ghid practic pentru părinți

Înfășatul bebelușului: ghid practic pentru părinți

Raluca Margean - Redactor

Înfășatul bebelușului este o metodă simplă care ajută la calmarea bebelușului. Înfășatul îi oferă un sentiment de siguranță pentru că îi aduce aminte de felul în care stătea în pântecul mamei. Învață din acest ghid util tehnica de înfășat bebe, află care sunt riscurile dacă înfășatul nu este realizat în mod corespunzător și vezi la ce vârstă nu se mai recomandă înfășarea.

Înfășatul bebelușului: ce înseamnă și de ce se folosește

înfășat bebe-fetiță înfășată în pătură roz

Înfășatul bebelușului este o tehnică practicată mai ales în primele zile de viață ale nou-născutului, cu scopul de a-l face pe acesta să se simtă în siguranță. O pătură ușoară înfășurată în jurul corpului bebelușului se poate asemăna cu pântecele mamei și astfel îl poate ajuta pe nou-născut să se calmeze. De asemenea, înfășatul îl ajută pe bebeluș să rămână cald până când corpul său începe să-și regleze singur temperatura. Dacă vrei să încerci și tu această tehnică de înfășat bebe, o poți folosi mai ales atunci când copilul este suprastimulat sau atunci când trebuie să doarmă. Însă, înainte de a înfășa bebelușul, asigură-te că acesta nu este flămând sau ud. Dacă este efectuată corect, aceasta este o metodă simplă care ajută la calmarea bebelușului pentru că îi oferă o siguranță asemănătoare cu cea din pântecul mamei. Dar dacă nu este efectuată corect, ea poate provoca anumite probleme de sănătate. De exemplu, înfășurarea prea strânsă a picioarelor bebelușului poate slăbi articulațiile și poate deteriora cartilajul moale al șoldului, ceea ce poate duce la displazie de șold.

Pentru a preveni displazia de șold atunci când înfășori copilul, asigură-te că există suficient spațiu în partea inferioară a păturii, astfel încât acesta să își poată îndoi picioarele în sus și în jos. Imediat ce copilul are aproximativ o lună, se poate renunța la înfășurarea bebelușului, deoarece îl poate împiedica să-și dezvolte bine mobilitatea. Majoritatea pediatrilor recomandă ca înfășatul bebelușului să înceteze când acesta are maxim 2 luni.

Tehnica de înfășat bebe: pas cu pas

Iată un ghid util care îți arată, pas cu pas, ce trebuie să faci ca să obții un înfășat de bebe profesionist și de asemenea, te învață cum să te asiguri că bebelușul tău este în siguranță astfel înfășat.

  1. Întinde scutecul sau pătura pe o suprafață plană și pliază colțul de sus al păturii în jos.
  2. Așează copilul pe spate pe pătură, cu capul deasupra colțului pliat (pătura să fie la nivelul umerilor).
  3. Pune brațul stâng al bebelușului pe lângă corp în jos și înfășoară colțul stâng al păturii peste braț și piept. Bagă colțul păturii între brațul drept și partea dreaptă a corpului.
  4. Îndoaie partea inferioară a păturii și adu-o până peste umărul drept.
  5. Apoi pune brațul drept pe lângă corp în jos, pliază colțul drept al păturii peste corpul bebelușului și trage-l sub partea stângă a corpului.
  6. Asigură-te că șoldurile bebelușului se pot mișca și că pătura nu este prea strânsă. Specialiștii recomandă să fie cel puțin două sau trei degete între pieptul copilului și pătură.

Alte sfaturi și recomandări

Dacă bebelușul dă semne că vrea ca mâinile sale să-i fie libere, este în regulă să le lași în afară. Pune bebelușul să doarmă pe spate, pentru a evita rostogolirea pe burtă și încearcă să menții o temperatură confortabilă în cameră. Evită să-l îmbraci pe bebeluș prea gros pentru că înfășatul poate determina o supraîncălzire, iar acest lucru poate cauza probleme mai grave. De asemenea, ține cont de faptul că nu orice bebeluș suportă bine înfășatul. Prin urmare, dacă vezi că această procedură nu-l calmează, ba dimpotrivă, îl face mai agitat decât înainte, este recomandat să nu mai încerci tehnica de înfășat bebe. Este în regulă să lași copilul liber, dacă observi că așa îi place cel mai mult.

Surse: healthychildren.org, babycenter.com, whattoexpect.com

Surse foto: Pixabay

Articolul urmator
Cântă-i bebelușului din primele sale zile de viață și nu va avea întârziere în vorbire sau probleme de limbaj
Cântă-i bebelușului din primele sale zile de viață și nu va avea întârziere în vorbire sau probleme de limbaj

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ghid de „supraviețuire” pentru părinți - Cum să ne înțelegem mai bine fiicele adolescente
    Ghid de „supraviețuire” pentru părinți - Cum să ne înțelegem mai bine fiicele adolescente

    Știm cu toții că adolescenții pot avea anumite comportamente dificile, sau mai greu de înțeles pentru unii părinți. Câteodată se creează o lacună înte părinte...

    Ghid de administrare a paracetamolului la copii. Atenție, părinți! Administrat greșit poate fi toxic!
    Ghid de administrare a paracetamolului la copii. Atenție, părinți! Administrat greșit poate fi toxic!

    Paracetamolul este un medicament, pe cât de benefic, pe atât de periculos dacă nu este administrat corect. De aceea mulți medici atrag atenția părinților în această...

    Cum să descoperi stilul copilului de a învăța: ghid complet pentru părinți
    Cum să descoperi stilul copilului de a învăța: ghid complet pentru părinți

    Încă de când suntem foarte mici, ne formăm propriul stil de învățare. Unii dintre noi reținem informația cu ajutorul suportului vizual, alții ascultând sau...

    Spălarea corectă a mâinilor copiilor: ghid complet pentru părinți
    Spălarea corectă a mâinilor copiilor: ghid complet pentru părinți

    Spălarea corectă a mâinilor este un subiect important, dezbătut vehement în ultimii ani. Iată tot ce ai nevoie să știi despre spălarea mâinilor copilului tău.

    O bonă a opărit intenționat mânuța bebelușului de care avea grijă pentru a se răzbuna pe părinți
    O bonă a opărit intenționat mânuța bebelușului de care avea grijă pentru a se răzbuna pe părinți

    O bonă care dorea să nu mai lucreze pentru o familie a opărit intenționat mâna bebelușului de 16 luni de care avea grijă după ce a flat că dacă vrea să plece să lucreze la...

    Ghid de siguranță pentru părinți de la Comisia Europeană: cum cumperi produsele pentru copii (jucării, pătuțuri, scaune auto)
    Ghid de siguranță pentru părinți de la Comisia Europeană: cum cumperi produsele pentru copii (jucării, pătuțuri, scaune auto)

    În fiecare an, Comisia Europeană reunește autoritățile naționale responsabile cu supravegherea pieței (MSA)din Uniunea Europeanăși Spațiul Economic Europeanpentru a coopera...

    M-am despărțit de logodnica mea acum 35 de ani, dar practic nu am ieșit niciodată din relație. Încă avem cheia de la casa celuilalt
    M-am despărțit de logodnica mea acum 35 de ani, dar practic nu am ieșit niciodată din relație. Încă avem cheia de la casa celuilalt

    Un bărbat din SUA s-a despărțit de logodnica lui acum mai bine de 35 de ani. Totuși, cei doi păstrează constant legătura, ba chiar au și cheile de la casa celuilalt. Uite care e...

    Cum să construiești sănătatea mintală a copilului tău! Mini-ghid pentru toți părinții!
    Cum să construiești sănătatea mintală a copilului tău! Mini-ghid pentru toți părinții!

    Poate ca te intrebi cand si mai ales cum sa construiesti sanatatea mintala a copilului tau. Nu, nu este o idee SF sa te ocupi de asta cat mai devreme posibil. Iata un mini-ghid realizat de...

    © 2024 Qbebe