X

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Qbebe.ro

Acest site utilizează cookie-uri. Acceptând cookie-urile, veți putea naviga în cele mai bune condiții.

Accept Politica de Cookie

7 lucruri importante care nu trebuie să le lipsească proaspetelor mămici

de Georgiana Popa

Venirea pe lume a unui copilaș este prilej de mari bucurii, dar și de griji. Pentru a veni în sprijinul viitoarelor mame, care încearcă să se gândească la toate cele necesare, am conceput o listă cu produse care să le facă viața mai ușoară și care să ajute la o tranziție cât mai lină spre viața de părinte fericit - și, pe cât posibil, liniștit și odihnit.

După ce a trecut euforia celor 2 liniuțe de pe test, viitoarele mămici încep să culeagă informații și să se documenteze, pentru a-i oferi viitorului membru al familiei tot ceea ce-i este necesar. Primele luni de viață ale micuților reprezintă o provocare, așa că orice lucru ce poate face viața mai ușoară este binevenit.

1. Pătuț

Bebelușii dorm foarte mult, așa că este simplu de intuit că un pătuț sigur și confortabil este esențial. Ideal ar fi ca acesta să poată fi utilizat cât mai mult timp, să poată fi transformat odată ce copilașul crește, astfel încât să profitați cât mai mult de această piesă de mobilier.  Pătuțul Twinkle de la Smart Baby poate fi folosit și ca țarc, și este dotat cu masă de înfășat.

patut 

2. Cărucior

Fiecare mămică știe cât de important este un cărucior, dar și cât de dificilă este alegerea unui model care să fie potrivit nevoilor familiei. Variantele sunt numeroase, de la cele sport, la cele modulare sau cu mâner reversibil etc, așa că ar fi destul de complicat să detaliem toate caracteristicile. Cel mai important lucru este siguranța copilașului, apoi confortul și, desigur, versatilitatea. Cel mai bun raport calitate-preț îl oferă un cărucior transformabil, care să fie format din landou transformabil și eventual un coș auto. Dacă nu aveți prea mult spațiu de depozitare, optați pentru un cărucior pliabil compact, care să fie mai ușor de "ascuns" în casă.

carucioare 

3. Scaunul auto

Scaunul auto este esențial pentru siguranța copilașilor la drum. Nici o călătorie cu mașina nu ar trebui desconsiderată, indiferent de distanță sau de abilitățile șoferului. Micuții se obișnuiesc repede cu scaunul auto dacă sunt învățați de la început, și dacă nu se fac excepții. Optați pentru modele care cresc odată cu cei mici, pentru că veți cheltui mai puțini bani în timp, nefiind nevoie să achiziționați altele noi periodic. Sistemul ISOFIX este cel mai ușor de montat, ceea ce înseamnă o reducere semnificativă a erorii umane și un grad sporit de securitate la drum. Smart Baby are o gamă largă de  scaune de mașină cu ISOFIX pentru toate vârstele, într-o varietate de culori și cu mai multe moduri de instalare.

scaun auto 

4. Masă de înfășat

Bebelușii sunt plini de viață și de energie, așa că schimbatul unui scutec poate fi o mică provocare uneori. O masă de înfășat este de un real ajutor deoarece îi oferă micuțului un mediu sigur și mamei libertatea de a manevra toate cele necesare pentru un funduleț uscat și plăcut catifelat.

5. Cădiță

Pentru băiță în siguranță, o cadă specială îi este foarte utilă mamei. Una simplă, fără forme, este ușor de utilizat mai mult timp, și se potrivește unei perioade mai mari de creștere a copilașului. În plus, cădița poate crea un mediu interactiv dacă în ea plutesc rățuște și broscuțe care să-i distragă atenția și să-i țină companie micuțului pe toată durata "calvarului" îmbăierii.

6. Premergător

Copilașii vor să exploreze! Tot ceea ce este în jurul lor e nou și fascinant, așa că un premergător poate fi o soluție foarte bună, care să-i ajute să câștige puțină independență. Optați pentru modele care să nu aibă colțuri sau muchii ascuțite, și care să fie stabile. La fel ca în cazul oricăror alte lucrușoare pentru cei mici, siguranța este esențială. Chiar dacă se descurcă singurei, aveți grijă să-i supravegheați atunci când se bucură de libertatea ofertă de premergător.

premergator 

7. Biberon

Toate mămicile știu că biberonul este esențial! Chiar dacă la început va fi folosit mai rar, pentru acomodare, cu siguranță își va găsi utilitate din plin mai târziu. Ideal ar fi să optați pentru un model de calitate, cu tetină dintr-un material fără BPA, pentru siguranța bebelușului. Tetinele din silicon sunt transparente, fără gust sau miros (nu schimbă gustul hranei, ceea ce le face mai ușor de tolerat de către bebeluși), sunt rezistente la lumina solară dar mai puțin rezistente la mușcături (comparativ cu cele din latex). Unii producători oferă modele anti-colici - găsiți astfel de biberoane Twistshake, la Smart Baby.

biberon 

Ideal ar fi ca produsele cumpărate inițial, mai ales cele absolut necesare (precum căruciorul și scaunul auto), să fie de calitate bună. Pe parcurs este posibil să descoperiți că vă lipsesc anumite lucruri mărunte (sau mari) , veți completa ori înlocui produse îndrăgite și folosite mult, care și-au îndeplinit scopul și și-au câștigat aprecierea, dar toate acestea sunt pentru mai târziu! La început, cel mai important este ca bebelușul să aibă parte de dragostea mamei, de hrană și de căldură. Și de părinți liniștiți care să se poată baza pe lucruri ce le fac viața cât mai ușoară.

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

Moda printre copiii de vedeta Moda printre copiii de vedeta
Cum imbraci un nou-nascut? Cum imbraci un nou-nascut?
Piesele de mobilier necesare in camera copilului Piesele de mobilier necesare in camera copilului
Hainute pentru bebelusi cu staif de vedeta Hainute pentru bebelusi cu staif de vedeta

Articole Lifestyle

22 de sfaturi de la femeile de 60 de ani pe care trebuie să le asculţi la 30 22 de sfaturi de la femeile de 60 de ani pe care trebuie să le asculţi la 30
Cea mai bună zodie în iubire. Oferă tot și nu cere nimic! Cea mai bună zodie în iubire. Oferă tot și nu cere nimic!
Cele mai enervante cupluri din zodiac Cele mai enervante cupluri din zodiac
O tânără a slăbit 32 de kilograme în cursul unui an și jumătate: iată ce regim a urmat! O tânără a slăbit 32 de kilograme în cursul unui an și jumătate: iată ce regim a urmat!

Alte articole care te-ar putea interesa


Editorial Qbebe
scris de Andrada Popa
Înscrie-te! Conferința gratuită despre alimentația copilului de vârstă micăÎn calitate de părinți, încercăm să facem, la fiecare pas, ce este cel mai bine pentru micuțul nostru. Odată cu trecerea timpului, când vine vorba de alimentația sa, lucrurile devin din ce în ce mai...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Cristina Fotescu
Recenzie carte: Programul de 90 de minute de somn pentru bebelusiAuzisem ca este bine sa scrii si lucruri pozitive dar si negative intr-o recenzie ... Dar am decis sa scriu in stilul meu, asa ca am preferat sa scriu totul la scurt si la obiect. Prin urmare: 1. Foarte util planul NAPS...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

De ce mameloanele se inchid la culoare in timpul sarcinii?

De ce mameloanele se inchid la culoare in timpul sarcinii?

Alaturi de multe schimbari la nivelul corpului, sarcina aduce cu sine si o
MAI MULT

Exercitii Kegel in sarcina: importanta lor pentru o nastere naturala usoara

Exercitii Kegel in sarcina: importanta lor pentru o nastere naturala usoara

Este important sa efectuezi exercitii Kegel nu doar pentru o perioada a sarcinii
MAI MULT

Ce doare mai tare la nastere: contractiile sau expulzia?

Ce doare mai tare la nastere: contractiile sau expulzia?

O intrebare care framanta pe toate viitoarele mamici priveste gradul de durere
MAI MULT

Bebee

Înotul-dezvoltă-copiii-într-un-mod-armonios

Înotul dezvoltă copiii într-un mod armonios

Beneficiile înotului sunt nenumărate, iar cei mici ar trebui să învețe de
MAI MULT

Cele-mai-grele-luni-de-sarcină-sunt-primele-3----află-de-ce

Cele mai grele luni de sarcină sunt primele 3 – află de ce

Perioada sarcinii este foarte frumoasă, dar în același timp și delicată.
MAI MULT

Cum-tratăm-scurgerile-vaginale-din-timpul-sarcinii

Cum tratăm scurgerile vaginale din timpul sarcinii

Scurgerile vaginale sunt secreţii ale organelor genitale, cu rol de apărare
MAI MULT

alaptare

Cât se alăptează un nou-născut?

Alăptarea este modul prin care un nou-născut este hrănit de către mama sa cu
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net