3 metode eficiente prin care calmezi colicile bebelușilor

3 metode eficiente prin care calmezi colicile bebelușilor

Bianca Geica - Redactor Senior

Perioada în care bebelușul are colici este extrem de dificilă pentru orice părinte. Statisticile arată că 1 din 4 nou-născuți se confruntă, în primele trei luni de viață, cu neplacutele colici, care se manifestă sub forma unor crampe abdominale din cauza cărora bebelușul ajunge să plângă inconsolabil. Reprizele de plâns au o durată mai mare de trei ore pe zi și se repetă de cel puțin trei ori într-o săptămână.

În plus, bebelușul adoarme cu dificultate, are un somn neliniștit, își freacă piciorușele și devine mofturos când vine vorba de alăptare (suge mult și ineficient sau des și foarte puțin). Colicile nu sunt însoțite de febră și nici de vărsături, diaree sau scaune cu mucus sau sânge.

mama care isi tine bebelusul in brate

De obicei simptomele colicilor se întind pe o durata de cel puțin 3 săptămâni, iar specialiștii nu au putut identifica o cauza exactă pentru declanșarea lor. Cu toate acestea, se consideră că de cele mai multe ori această afecțiune este provocată de sistemul digestiv al bebelușului, care este încă imatur, incomplet dezvoltat. Din această cauză, laptele nu poate fi digerat așa cum trebuie, apărând astfel gaze și crampe abdominale.

Există și alți factori care pot favoriza apariția colicilor la bebeluși: alimentația incorectă a mamei care alăptează, precum și oboseala sau agitația acesteia.

3 metode eficiente pentru calmarea colicilor la bebeluși

Colicile nu reprezintă o afecțiune gravă, însă provoacă dureri și disconfort bebelușilor, la care se adaugă și sentimentul de frustrare și neputință al părinților. Vestea bună este că acestea se vor ameliora și vor înceta pe măsură ce bebelușul crește și depășește vârsta de 3 luni. Până atunci, însă, există câteva metode eficiente pentru calmarea colicilor la bebeluși, pe lângă băițele calde și masajele blânde pentru calmarea durerilor. Iată câteva:

Perna anticolici

Perna anticolici este o pernă specială, de dimensiuni mici (în jur de 10-15 cm lăţime) care se încălzește și are un efect calmant. De obicei este umplută cu sâmburi sau semințe și poate fi încălzită la cuptorul normal sau la cel cu microunde, apoi aplicată pe burtica bebelușului.

Pe piață există o mulțime de astfel de pernuțe care calmează durerile cauzate de colici, cu mai multe tipuri de umpluturi ce rețin căldura și o eliberează treptat. Avantajul acestor perne anticolici este că sunt ușor de utilizat, nu sunt costisitoare (prețul variază undeva între 30 și 50 de lei) și nu provoacă disconfort copilului. Pot fi folosite chiar și de către adulți pentru calmarea altor tipuri de dureri, precum cele de spate, de burtă sau reumatice.

Ceaiuri anticolici

Teoretic, dacă este alăptat exclusiv la sân, în primele 6 luni de viață bebelușul nu are nevoie de alte lichide în afară de laptele matern. Însă atunci când colicile devin chinuitoare, ceaiurile anticolici pot fi o soluție bună pentru calmarea simptomelor.

Printre ceaiurile care s-au dovedit a fi eficiente în calmarea colicilor la bebeluși se numără cele de mușețel, mentă, ghimbir, fenicul și chimen. Au un afect antispastic, antiinflamator, îmbunătățesc digestia și calmează crampele abdominale. În farmacii găsești destul de multe ceaiuri anticolici, concepute special pentru bebeluși, însă trebuie administrate doar la recomandarea medicului pediatru.

Probiotice pentru colici

Dacă bebelușul are un dezechilibru al bacteriilor intestinale, sunt recomandate probioticele. În ultimii ani au fost demarate o mulțime de cercetări cu privire la efectele probioticelor asupra colicilor bebelușilor și s-a ajuns la concluzia că sunt eficiente împotriva acestora.

Colidep este o soluție orală cu un un complex unic cu Lactobacillus reuteri (unul din cele mai studiate probiotice cu efecte antiinflamatoare și imunomodulatoare) și fitoextracte standardizate, cu eficiență dovedită în calmarea durerilor abdominale funcționale și a colicilor la sugari.

Colidep este un supliment alimentar cu extracte din plante și îndulcitori naturali care:

  • ameliorează colicile și calmează durerea abdominală;
  • reduce producția de gaze care duc la apariția de colici;
  • diminuează spasmele și reduce balonarea;
  • reglează motilitatea gastrointestinală și elimină gazele intestinale;
  • contribuie la ameliorarea colitei, inclusiv a colitei spastice.
colidep

Este indicat atât în tratamentul colicilor la sugari, cât și în tratamentul tulburărilor digestive funcționale însoțite de balonare, flatulență și a afecțiunilor digestive de tipul sindromului intestinului iritabil sau colită. Colidep se administrează sugarilor și copiilor cu vârste până la 2 ani (conținutul a 3 pipete de trei ori pe zi, înainte de mesele principale) și copiilor cu vârste peste 2 ani (un flacon pe zi, la o oră distanță de mese). 

Așadar, există câteva remedii eficiente pentru ameliorarea colicilor la bebeluși. Tu cum ai procedat atunci când puiul tău a avut colici?

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Alertă! Studiile au dezvăluit că fecalele bebelușilor conțin microplastice. Ce trebuie să știe părinții
Alertă! Studiile au dezvăluit că fecalele bebelușilor conțin microplastice. Ce trebuie să știe părinții

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Metode de alinare a colicilor bebelușilor
    Metode de alinare a colicilor bebelușilor

    Ce putem face pentru a alina colicile bebelușilor? Sunt multe metode pe care le poți încerca, însă niciuna nu garantează că scapă bebelușul de disconfortul colicilor și...

    Această dădacă lucrează cu copiii de 18 ani și ne împărtășește cele mai eficiente 3 metode de a calma tantrumurile
    Această dădacă lucrează cu copiii de 18 ani și ne împărtășește cele mai eficiente 3 metode de a calma tantrumurile

    O dădacă din Marea Britanie cu o experiență de 18 ani în lucrul cu copiii, le dezvăluie părinților cele mai eficiente trei metode de a calma tantrumurile celor mici.

    Educația financiară pentru adolescenți - 5 metode prin care să-i înveți despre importanța banilor
    Educația financiară pentru adolescenți - 5 metode prin care să-i înveți despre importanța banilor

    Educația financiară este crucială pentru a duce o viață echilibrată și lipsită de griji, cel puțin în ceea ce privește finanțele. Cu cât învățăm mai repede...

    11 metode prin care îl determini pe copilul tău să învețe
    11 metode prin care îl determini pe copilul tău să învețe

    Fiecare părinte își dorește să aibă un copil care să învețe bine la școală. În acest articol vorbim despre metode de a determina copilul să învețe, fără...

    3 metode „simple” prin care salvezi o căsnicie complet distrusă
    3 metode „simple” prin care salvezi o căsnicie complet distrusă

    Tensiunile, conflictele, sunt aspecte firești dintr-o căsnicie, dar în anumite situații acestea produc rupturi ce par ireparabile. Ambii parteneri pot avea sentimentul că lucrurile...

    Țipi la copilul tău? 5 sfaturi care te ajută să te calmezi mai repede
    Țipi la copilul tău? 5 sfaturi care te ajută să te calmezi mai repede

    Ai avut o zi lungă, ești obosită, nemâncată și tot ce vrei este liniște, dar ajungi acasă și vezi că cel mic nu te ascultă și se agită încontinuu. Probabil ți s-a...

    Colicile sugarului și microbiota intestinală
    Colicile sugarului și microbiota intestinală

    Termenul de colici este folosit de obicei pentru a interpreta plânsul prelungit al sugarului în primele 3 luni de viață. Colicile sugarului pot fi definite ca un plâns...

    Antiinflamatoare pentru zona zoster: cum calmezi durerea în episodul acut
    Antiinflamatoare pentru zona zoster: cum calmezi durerea în episodul acut

    Zona zoster este o boală infecțioasă, ce poate afecta orice persoană care a avut varicelă. Riscul de a dezvolta zona zoster crește pe măsură ce înaintezi în...

    © 2024 Qbebe