Din grija pentru copilul tau

Caria de biberon. Tot ce trebuie să ştii. Sfaturi de la dr. Beatrice Pop

Caria de biberon. Se întâmplă destul de frecvent ca proaspetele mămici, tânjind după un moment de odihnă ce pare mult prea îndepărtat, să recurgă la diverse trucuri pentru a linişti bebeluşul, în special seara. Un biberon cu lapte sau ceai îndulcit, sirop sau miere pe suzetă, toate acestea calmează micuţul. Dar în acelaşi timp dinţii lui sunt supuşi unui atac al zaharurilor, ce îngreunează acţiunea salivei şi favorizează producerea cariilor. Astfel apare şi aşa numita "carie de biberon", o problemă mult prea des întâlnită şi care poate fi foarte uşor evitată printr-o dietă sănătoasă şi o igienă corectă.

Ce este caria de biberon?

Caria de biberon se poate produce la scurt timp după erupţia dinţilor de lapte (temporari), se extinde foarte rapid şi duce la distrugeri masive. Spre deosebire de caria clasică, ce se întâlneşte acolo unde stagnează alimentele, adică între dinţi sau în şanţurile şi fosetelor molarilor (măselelor), caria de biberon apare pe dinţii din faţă, mai ales pe cei superiori, dinţii inferiori fiind mai greu afectaţi deoarece sunt spălaţi de salivă şi protejaţi de buza inferioară. În acest ultim caz, dinţii sunt lezaţi în ordinea erupţiei, iar caria ia forma unor pete sau dungi maronii sau albe.

Care sunt cauzele cariei de biberon?

Caria de biberon apare în urma unui dezechilibru ce se produce în cavitatea bucală, şi în urma căruia microorganismele care produc cariile devin predominante. Cauza principală este reprezentată de alimentaţia copilului (administrarea nocturnă cu biberonul a diverselor băuturi îndulcite), deseori însoţită de igiena precară a gurii. Un alt motiv al apariţiei acestui tip de carie este tratamentul de lungă durată al bolnavilor cronici, cu medicamente ce conţin multe zaharuri.

Trebuie subliniat faptul că laptele matern şi cel de vacă nu produc carii, dar îndulcirea lor sau administrarea pe timpul nopţii sporeşte riscul  apariţie acestora. 

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR.RO

5 semne că bebelușul tău trebuie să renunțe la biberon

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce trebuie sa stii cand mergi cu bebelusii si copiii mici la plaja. 11 sfaturi salvatoare
    Ce trebuie sa stii cand mergi cu bebelusii si copiii mici la plaja. 11 sfaturi salvatoare

    E vremea concediilor si a iesirilor la mare. Cand ai, insa, bebelusi sau copii mici, lucrurile nu mai sunt chiar atat de simple.  

    Tot ce trebuie sa stii despre sex in timpul si dupa sarcina
    Tot ce trebuie sa stii despre sex in timpul si dupa sarcina

    Multi dintre noi s-au confruntat cu dilema: facem sau nu sex in timpul sarcinii. Ce riscuri sunt? Cum poate fi afectat bebelusul? etc. Cum sexul este inca un subiect tabu pentru multi,...

    Tot ce trebuie sa stii despre constipatia la copiii mici
    Tot ce trebuie sa stii despre constipatia la copiii mici

    Pentru parinti este destul de greu sa-si dea seama cand copiii mici au probleme legate de constipatie. In timp ce unii copii au scaun in fiecare zi, altii pot avea o data la doua-trei sau...

    Ce trebuie sa stii despre crizele de furie la copii. Sfaturi ca sa le previi
    Ce trebuie sa stii despre crizele de furie la copii. Sfaturi ca sa le previi

    Crizele de furie (tantrum) la copii sunt destul de dese si nu ar trebui incadrate in categoria comportamentelor gresite. Ele sunt normale si trebuie tratate cu mult calm.

    Tot ce trebuie să știi despre enurezis
    Tot ce trebuie să știi despre enurezis

    Enurezisul este caracterizat prin eliminarea repetată de urină în timpul zilei sau al nopții în lenjeria de pat sau în haine. Cel mai adesea constituie o problemă...

    Tot ce trebuie să știi despre galactoforită
    Tot ce trebuie să știi despre galactoforită

    Galactoforita face și ea parte dintre problemele de sănătate care pot surveni în alăptare. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a afla informații despre această...

    Tot ce trebuie să știi despre dușul vaginal
    Tot ce trebuie să știi despre dușul vaginal

    Dușul vaginal poate conferi beneficii atunci când este utilizat cu precauție, fiind util în curățarea zonei intime. Folosit în exces însă poate conduce la o...

    © 2019 Qbebe