Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

Îmi tremură mâna când scriu. Au trecut 1 an și 6 luni de când fiul meu e un înger. Să vă spun povestea mea

Nu știu cum să încep, pentru că este o durere foarte mare și de scris nu știu dacă voi scrie corect sau bine. Îmi cer scuze dinainte de a-mi începe povestea.

A trecut 1 an și 6 luni de când mi-a murit băiatul.

Îmi tremură mâna când scriu, inima îmi bate cu putere, îmi curg lacrimi pe obraz. Într-o seară, pe 7 iulie 2020, a făcut temperatură. I-am scăzut temperatura, l-am păzit toată noaptea, iar dimineața la ora 8 m-am dus cu el la clinică. Doamna doctoră a zis că e de internat și mi-a zis că spitalul de la Medgidia e închis, fiind spital suport Covid, și să mă duc la Cernavodă. Avea ceva la plămâni, cred că pneumonie, nu îmi aduc aminte. Am ajuns la la Cernavodă și aici i-au pus niște fire, cabluri, nu știu ce erau, și o masca transparentă albă.

Nimeni nu zicea nimic. 

Eu eram lângă el și mi se înmmuiaseră picioarele așa că m-am așezat pe vine. Am stat 4 ore să vină o ambulanță de la Constanța să ne ia și să ne ducă la Constanța. A venit ambulanța, ne-a luat și ne-a dus la Constanța. În acest timp copilul nu mai avea febră, făcuse doar cu o seară înainte.

Nu mai pot povesti.

Am ajuns la intrare în Constanța. Este un vapor aici și știu că atunci când am văzut vaporul a început să facă temperatură. La un moment dat, un dintre cele două femei din ambulanță, una era asistentă, cealaltă medic, a început să strige: ”Vreau ser, vreau seringă!” iar cealaltă căuta prin sertare și zicea ”nu avem” și tot striga la șofer ”hai mai repede!”. Aducându-mi aminte de acel moment încep să plâng, nu îmi iese din minte vocea acelei femei care striga la șofer ”hai mai repede!”. 

Am ajuns la poarta spitalului mare din Constanța și au găsit un supozitor cu paracetamol și i l-au băgat iar în fața spitalului când a oprit ambulanța aveam băiatul pe piept, l-am simțit cum a tremurat puțin și a lăsat mânuța dreaptă în jos. L-au dus într-o cameră unde i-au făcut manevre de resuscitare. La un moment dat s-au deschis 2 uși mari și a ieșit o doctoră și mi-a zis că nu mai răspunde la manevre. Atunci m-am pus pe un plâns, îmi venea să-mi smulg părul din cap! La 8 dimineața eram cu el circă, viu, și la ora 2 a murit, pe data de 8 iulie 2020.

Numai mamă să nu fii! E o durere groaznică! Te doare sufletul! Băiatul meu când a murit avea 9 luni.

Atunci când a murit nu știu de unde a știut presa de cazul meu, a apărut și la TV și a fost și pe Facebook. Pe deasupra a venit și Protecția Copilului pe capul meu și toți mă acuzau că eu sunt de vină, că n-am avut grijă de el și că nu i-am dat să mănânce. Pe certificatul de deces scrie că prima cauză a decesului este stop cardio respirator, pneumonie și cu litere mari de tipar: malnutriție. Eu am făcut ce am putut pentru el, am alergat la spital în picioarele goale. Toți care îl știau și cine a văzut poze cu băiatul meu au zis că nu arăta a copil neîngrijit. Mai am copii acasă și cea mare are 11 ani, dacă eram eu de vină nu mai creștea mare.

Acum mai am o fetiță de 3 luni. Am zis că poate îmi alină durerea. În primele zile aveam impresia că este băiatul, dar preotul mi-a zis că este alt suflet și apoi am început o văd pe ea. După moartea băiatului îl vedeam prin casă. Acum știu că orice aș face, nimic nu-l înlocuiește. Vă mulțumesc că m-ați ascultat.

Citește și:

 

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.7 (4)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2022 Qbebe