Am obosit să explic că ADHD-ul nu e lipsă de educație. Și mai ales nu e vina mamei

În continuare, foarte mulți oameni confundă ADHD-ul cu lipsa de educație, răsfățul sau neimplicarea părinților. Dacă un copil vorbește mult, nu poate sta locului, întrerupe orele sau reacționează impulsiv, primul instinct al celor din jur este să spună că „nu a fost crescut cum trebuie”. De cele mai multe ori, mama devine ținta principală a criticilor și a reproșurilor.

Realitatea este însă mult mai complicată. ADHD-ul este o tulburare neurodezvoltată recunoscută medical, iar copiii care trăiesc cu acest diagnostic au nevoie de înțelegere, adaptare și sprijin real. În România, multe familii se simt abandonate exact în momentul în care au cea mai mare nevoie de ajutor. Părinții caută soluții, terapii, specialiști și școli care să înțeleagă nevoile copilului, însă de multe ori se lovesc doar de uși închise, nepăsare și judecăți dure.

Test: Copilul meu are ADHD (deficit de atentie) ?

„Nu este un copil rău. Este un copil care are nevoie să fie înțeles”

Una dintre cele mai mari dureri ale părinților copiilor cu ADHD este faptul că cei mici sunt etichetați foarte repede drept obraznici, neascultători sau prost crescuți. În multe școli și grădinițe, comportamentele specifice ADHD-ului sunt interpretate greșit, iar copilul ajunge să fie certat constant pentru lucruri pe care nu le poate controla complet.

Copiii cu ADHD nu aleg să fie agitați, impulsivi sau distrași. Creierul lor funcționează diferit, iar asta le influențează capacitatea de concentrare, organizare și reglare emoțională. Mulți dintre ei depun un efort uriaș doar pentru a reuși să stea atenți câteva minute sau să își controleze reacțiile într-un mediu care îi suprastimulează constant.

Problema este că foarte puțini oameni văd lupta reală din spatele acestor comportamente. Se vede doar copilul care întrerupe ora, care uită lucruri, care vorbește peste ceilalți sau care se ridică des din bancă. Nu se vede anxietatea lui, oboseala psihică și nici efortul permanent de a încerca să se adapteze unei lumi care îi cere să funcționeze exact ca ceilalți.

Mamele copiilor cu ADHD sunt judecate aproape la fiecare pas

În multe cazuri, părinții și mai ales mamele ajung să fie considerate responsabile pentru diagnosticul copilului. Li se spune că nu au fost suficient de ferme, că nu au impus reguli sau că „pe vremea noastră nu exista ADHD”. Astfel de comentarii rănesc profund familiile care deja duc o luptă extrem de grea zi de zi.

Foarte multe mame ajung să trăiască într-o stare permanentă de vinovăție. Se întreabă dacă au greșit ceva în sarcină, dacă au fost prea protectoare sau dacă puteau face mai mult pentru copilul lor. În loc să primească sprijin emoțional, ajung să fie puse în situația de a se apăra constant în fața rudelor, profesorilor sau chiar a necunoscuților.

În realitate, mamele copiilor cu ADHD sunt adesea epuizate psihic. Ele trebuie să gestioneze crize emoționale, dificultăți școlare, priviri critice și lipsa unui sistem real de sprijin. În timp ce încearcă să își ajute copilul, multe dintre ele ajung să se simtă singure și complet neînțelese.

Hiperactivitatea la copii

România încă nu oferă suficient sprijin real pentru copiii cu ADHD

Una dintre cele mai mari probleme este lipsa serviciilor accesibile și adaptate pentru copiii diagnosticați cu ADHD. În multe orașe mici nu există suficienți psihologi specializați, psihiatri pediatrici sau terapeuți care să lucreze constant cu astfel de copii. Părinții sunt nevoiți să facă drumuri lungi, să plătească terapii costisitoare și să caute singuri informații.

În școli, situația este la fel de complicată. Mulți profesori nu au pregătire suficientă pentru a lucra cu elevi neurodivergenți și nu știu cum să adapteze cerințele pentru ei. Copiii cu ADHD ajung adesea marginalizați, certați sau comparați constant cu colegii lor. În loc să fie ajutați să își descopere punctele forte, sunt făcuți să creadă că sunt „problema clasei”.

Autoritățile oferă de multe ori răspunsuri vagi și insuficiente. Părinții se lovesc de birocrație, lipsa fondurilor și proceduri dificile. În multe situații, familiile sunt lăsate să se descurce singure, iar sprijinul real vine doar din grupurile de părinți care trec prin aceleași experiențe și încearcă să se ajute reciproc.

Părerea specialiștilor: „ADHD-ul nu este rezultatul unei educații greșite”

Specialiștii atrag atenția de ani de zile că ADHD-ul nu este cauzat de lipsa de disciplină sau de greșelile părinților. Psihologii și medicii explică faptul că este o tulburare neurodezvoltată complexă, care necesită intervenție timpurie și sprijin constant atât pentru copil, cât și pentru familie.

Psihologul clinician Diana Stănculeanu a explicat într-un interviu despre sănătatea emoțională a copiilor că: „ADHD-ul nu apare pentru că părintele nu a fost suficient de ferm sau pentru că mama și-a răsfățat copilul. Este o tulburare reală, cu mecanisme neurologice reale, iar copilul are nevoie de sprijin, nu de rușinare.” Specialistul subliniază că etichetele puse copiilor le pot afecta profund dezvoltarea emoțională.

La rândul său, psihologul Gaspar Gyorgy a atras atenția asupra presiunii uriașe puse pe părinți: „Când un copil are ADHD, întreaga familie are nevoie de susținere și înțelegere. Problema este că în România încă se caută vinovați în loc să se construiască soluții.”

De asemenea, psihoterapeutul Yolanda Crețescu a explicat: „Copiii cu ADHD nu trebuie pedepsiți pentru modul în care funcționează creierul lor. Ei au nevoie de răbdare, structură și siguranță emoțională.” Declarațiile specialiștilor arată cât de important este ca societatea să înceapă să privească ADHD-ul dintr-o perspectivă informată și empatică.

4 schimbări vizibile ale pielii în timpul sarcinii. Când trebuie să te adresezi medicului

Un copil cu ADHD nu are nevoie de perfecțiune, ci de oameni care nu renunță la el

Mulți copii cu ADHD cresc auzind zilnic că sunt prea agitați, prea dificili sau prea „mult”. În timp, aceste mesaje le afectează stima de sine și îi fac să creadă că ceva este greșit la ei. Unii ajung să dezvolte anxietate, depresie sau dificultăți sociale tocmai pentru că se simt permanent respinși și criticați.

În realitate, copiii cu ADHD au deseori o creativitate extraordinară, energie multă și o sensibilitate aparte. Au nevoie de adulți care să îi înțeleagă și să îi ajute să își construiască încrederea în ei înșiși. Atunci când sunt sprijiniți corect, pot avea rezultate uimitoare și pot deveni adulți echilibrați și împliniți.

Pentru asta însă, familiile nu trebuie lăsate singure. Mamele și tații acestor copii au nevoie de sprijin psihologic, informații corecte și sisteme educaționale care să îi includă cu adevărat. ADHD-ul nu este o rușine și nici un eșec parental. Este o realitate cu care multe familii trăiesc zilnic și care merită mai multă empatie și mai puțină judecată.

În spatele unui copil cu ADHD există de multe ori un părinte obosit, judecat și speriat că nu face suficient. În loc să primească sprijin, multe familii sunt obligate să explice iar și iar că ADHD-ul nu este lipsă de educație și că nu este vina mamei.

România are încă mult de recuperat când vine vorba despre sprijinul oferit copiilor neurodivergenți și familiilor lor. Până atunci, multe mame continuă să ducă singure o luptă pe care nimeni nu o vede cu adevărat. Iar uneori, cel mai important lucru pe care îl putem face pentru un copil cu ADHD este să încetăm să îi mai căutăm vinovați și să începem să îi oferim sprijin real.