Din grija pentru copilul tau

Copilul la gradinita: 10 sfaturi nestiute de la educatoare

Ca mame, dar si ca educatoare, suntem mereu in cautarea unor solutii ingenioase pentru a ne putea gestiona cat mai bine relatia cu copiii. Intrucat se stie ca, dupa varsta de 2 ani (varsta de la care micutul poate incepe gradinita), acestia dobandesc achizitii importante in plan cognitiv si emotional, dar si din ce in ce mai multa independenta, este esential sa fim pregatite sa actionam eficient in cele mai diverse situatii. Iata de ce, in cadrul acestui articol, iti vom prezenta cateva sfaturi, mai mult sau mai putin stiute, dar care sunt menite sa ne sprijine din urmatoarele puncte de vedere: sa fim cat mai disponibile pentru micutii nostri, sa-i invatam sa ne asculte si sa-i stimulam sa devina comunicativi (inclusiv cu ceilalti din jurul lor), deschisi in a ne spune orice, stiind ca se pot baza mereu pe noi.

1."In cazul in care copilul incalca regulile, nu este nevoie sa-l certi; pur si simplu aseaza-te langa el in momentul respectiv"

Chiar daca nu-ti este mereu usor sa te abtii de la a-i face observatii copilului, mai ales cand este vorba despre incalcarea unor reguli bine cunoscute, incearca mai bine urmatorul truc: in clipa in care il vezi ce face, aseaza-te langa el (ai grija sa fii la nivelul lui; ideal este sa te asezi in genunchi sau pe un scaunel) si priveste-l insistent. De asemenea, poti sa-l atingi mai ferm pe brat sau sa te tii dupa el oriunde se duce.
Desi este posibil ca micutul sa nu reactioneze intr-o prima faza, vei vedea ca, treptat, va intelege ca este supravegheat si ca a gresit, incepand sa-si schimbe comportamentul. In plus, daca veti reusi si sa va priviti fix in ochi, va stii ca nu este singur si ca nu poate face orice vrea.

2. "Inlocuieste "mergi" cu "vino"

In special dupa varsta de 3 ani, cand incep sa devina tot mai independenti, copiii au tendinta sa nu se supuna regulilor.
De exemplu, in loc sa-i spui copilului "Mergi si spala-te pe dinti!", mai bine foloseste: "Vino cu mine in baie ca sa te speli pe dinti". Totodata, ia-l de manuta si indreptati-va impreuna spre baie.
Procedand asa, copilul nu va resimti obligativitatea actiunii si nu te va percepe doar ca pe cea care-l pune tot timpul sa respecte regulile, ci va sti ca-i esti alaturi si ca veti colabora pentru a face lucruri impreuna.

3. "Apeleaza mereu la folosirea "Cand...apoi vei..."

In general, esti tentata mai degraba sa folosesti "daca" atunci cand ii ceri copilului sa faca un anumit lucru. Mai mult, adaugi adesea si un "atunci", incercand sa-l convingi sa realizeze ceea ce iti doresti la un moment dat. Desi sunt sanse mari ca micutul sa procedeze asa cum i-ai spus tu, astfel incat sa primeasca o eventuala recompensa, nu este o solutie viabila in a-l face sa te asculte. De fapt, ceea ce i-ai propus este un fel de "santaj", intrucat copilul va sti ca va primi ceva in schimb daca va face ceea ce vrei tu.
Asa cum sunt de parere si specialistii, folosirea lui "cand" demonstreaza ca tu te astepti sa fii ascultata, in timp ce "daca" sugereaza mai mult posibilitatea de a face sau nu o alegere la un moment dat.
De pilda, in cazul in care copilul refuza sa mearga la olita, nu-i spune: "Daca stai pe olita, atunci o sa ne jucam", ci precizeaza-i pe un ton ferm: "Cand folosesti olita, atunci vei fi pregatit/a si apoi vom putea sa mergem sa ne jucam".

4. "Comunica in mod asertiv!"

Sa spui "Astazi ne vom apuca sa facem ordine in jucarii" va functiona mai bine pentru un copil de gradinita (mai mare de 3 ani) decat "Ei bine, m-am gandit ca poate astazi ne vom apuca sa facem ordine in jucarii". Iata de ce intampla asa: copiilor le place previzibilitatea, se simt mai confortabil atunci cand li se spune clar ce urmeaza sa li se intample si mai ales cand stiu vor avea alaturi un partener de incredere, pe care se vor putea baza cand vor avea de indeplinit o anumita actiune.
In concluzie, pentru a reusi sa-ti antrenezi copilul in anumite activitati ce nu-i sunt tocmai pe plac, nu este nevoie sa incerci sa-l pacalesti sau sa-i promiti diverse recompense, ci pur si simplu sa-i lansezi o invitatie ferma, pe care nu o va refuza.

5."Fa-i oferte pe care sa nu le poata refuza"

Cu siguranta ca te-ai lovit de multe ori de opozitia copilului in a face un anumit lucru.
Pentru a evita astfel de situatii, vino cu o propunere pe care copilul nu o va respinge, intrucat o resimte ca fiind in avantajul sau. Spre exemplu, spune-i "Imbraca-te cu pijamaua pentru a putea merge in patut sa citim o poveste". Vei vedea ca va reactiona mult mai bine decat daca ar auzi doar: "Imbraca-te!"

6."Fa-te ascultata folosind un limbaj adecvat stadiului de dezvoltare al copilului"

Chiar daca micutul este deja la gradinita si a progresat considerabil atat in planul dezvoltarii cognitive, cat si al celei emotionale, nu inseamna ca poseda inca nivelul de intelegere necesar pentru a raspunde la intrebari legate de aspecte ale comportamentului sau. Iata de ce, indiferent de nemultumirile pe care le ai fata de comportamentul sau de la un moment dat, nu-i adresa intrebarea pe care avem tendinta sa o punem mai intai: "De ce ai facut asta?".
Daca vrei sa nu fii ignorata, iar copilul sa constientizeze faptul ca esti mereu alaturi de el si nu poate face orice vrea, incalcand regulile, este mult mai potrivit sa-i spui "Haide sa discutam despre ce ai facut".

7. "Construieste-i un spatiu de recreere"

Nu este ceva dificil sa creezi un colt in care copilul sa fie invitat sa se duca atunci cand ai observat ca a incalcat o anumita regula. Poate fi vorba fie de un "colt de lectura", in care sa poata rasfoi cartile preferate, fie de un "mini-atelier" de pictura sau de lucru manual etc.. Conditiile esentiale sunt insa, pe de o parte, ca spatiul sa fie cat mai confortabil (de exemplu, aseaza acolo pernute, scaunele sau o paturica), iar, pe de alta parte, copilul sa nu-l perceapa ca fiind un loc de pedeapsa. In plus, fa-ti un obicei din a le permite si celorlalti copii sa se duca in acel loc.
Nu in ultimul rand, fii foarte atenta la tonul si la momentul pe care le alegi pentru a-l trimite acolo. Astfel, foloseste un ton ferm, dar foarte calm si abordeaza copilul exact in momentul in care ai luat de cunostinta de anumite atitudini/incalcari ale regulilor. Tot ce ai de facut este sa te duci la el, sa-l iei de manuta si sa-i spui: "Iti cer sa te duci la... (locul respectiv) si sa vezi ce a mai facut personajul X din cartea cu.../ ce culori mai poti obtine/ cum arata noul set de plastilina" s.a..
Crearea unui asemenea spatiu va va acorda atat tie, cat si copilului, ragazul necesar pentru a va calma, permitandu-ti totodata sa nu-ti distragi total atentia si de la ceilalti pe care-i ai in grija.

8."Ofera-i copilului cat mai multe mesaje-cadou"

Sintagma "mesaje-cadou" ii apartine psiho-sociologului Jacques Salomé (cunoscut ca cel ce a conceput sistemul de comunicare bazat pe metoda ESPERE), referindu-se la necesitatea de a transmite celor din jur (si in special copiilor) cat mai multe mesaje pozitive, menite sa-i motiveze, sa-i energizeze, sa-i faca mai deschisi spre a comunica. Acestea se opun celor "toxice", care afecteaza si chiar blocheaza comunicarea, favorizand acumularea frustrarilor si lipsa de energie.
Spre exemplu, atunci cand un copil realizeaza ceva pozitiv, chiar daca nu reuseste sa duca o sarcina la bun sfarsit, limiteaza-te la a-i spune "Imi place cum ai desenat casuta animalelor", in loc de "E frumoasa casuta, dar ai depasit conturul cand ai colorat gardul".

9. "In loc sa-i pui intrebari si sa-i dai multe sfaturi, mai bine demonstreaza-i copilului ca il intelegi"

De exemplu, un copil iti spune: "Cineva mi-a luat de pe masa creionul preferat". In loc sa il intrebi "De ce l-ai lasat acolo?" sau sa-i faci observatia "Alta data sa fii mai atent/a", mai bine ii vei zice: "Inteleg ca iti pare rau ca nu-ti mai gasesti creionul preferat".
Ia in calcul faptul ca un copil de gradinita nu poate inca sa gandeasca in mod clar si constructiv atunci cand cineva il asalteaza cu sfaturi si intrebari. Ii va fi mult mai util sa auda un simplu "Inteleg". Un astfel de cuvant nu numai ca ii va arata ca iti pasa intr-adevar de el, dar va fi si un fel de "invitatie" in a-si explora gandurile, o confirmare ca ii esti alaturi si ca se poate baza oricand pe tine.

10. "Incearca, pe cat posibil, sa diferentiezi comportamentul de persoana"

Adesea, te afli in situatia in care te simti coplesita de "haosul" produs de cei mici. Chiar daca iti vine greu sa nu le faci observatie "responsabililor", mai bine stapaneste-te si rezuma-te la a spune, de pilda "Ma deranjeaza dezordinea de aici", in loc de "X, Y, iar ati facut numai dezordine!".
Nu numai ca o astfel de atitudine le va demonstra ca detii controlul, ca poti ramane calma si ca se pot baza pe tine in orice situatie. Mai mult, vor intelege mai bine mesajul tau si sunt sanse mari sa reactioneze in mod pozitiv: vor incerca sa faca ordine.

Citeşte şi: Cum arată şi de ce ne trebuie prima aplicaţie pentru grădiniţe şi părinţi

Surse:
http://www.askdrsears.com/topics/parenting/discipline-behaviour/25-ways-talk-so-children-will-listen
www.jacques-salome.ro/ESPERE.htm
http://www.parenting.com/gallery/13-discipline-tricks-from-teachers?page=2
Faber, Adele&Mazlish, Elaine, How to talk so kids will listen & Listen so kids will talk, Ed. Harper Collins Publishers, New York, 1999

Surse poze:
http://householdwords.files.wordpress.com/
http://2.bp.blogspot.com/
 

Copilul tau incepe gradinita la toamna? Aceste sfaturi sunt pentru tine

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce facem daca nu o place pe doamna educatoare?
    Ce facem daca nu o place pe doamna educatoare?

    Toti parintii si-ar dori ca zilele de gradinita ale copilasului sa fie pline de activitati intersante si educative si sa il ajute pe cel mic sa se formeze, sa devina mai independent si mai...

    De ce copilul tau nu mai vrea la gradinita?
    De ce copilul tau nu mai vrea la gradinita?

    Multe mamici s-au trezit cu refuzul categoric al copiilor lor de a mai merge la gradinita. Fie ca vrea sa mai doarma sau inca nu si-a facut prieteni acolo ori nu ii place de doamna...

    Anchetă în Gorj. Două educatoare sunt acuzate că au sedat copiii ca să-i adoarmă mai ușor
    Anchetă în Gorj. Două educatoare sunt acuzate că au sedat copiii ca să-i adoarmă mai ușor

    O mamă de 22 de ani din Gorj a acuzat două educatoare de la creșa din localitate că i-ar fi administrat fiicei sale un sirop care provoacă somnolență!

    Locuri neștiute din București unde să mergi cu copilul
    Locuri neștiute din București unde să mergi cu copilul

    Orașul București este plin de locuri necunoscute chiar și pentru cei care s-au născut și au crescut aici. Locuri pline de istorie, de mister și de povești frumoase care poate nu sunt...

    O educatoare a renunțat să mai profeseze: De vină sunt părinții, îmi era teamă pentru sănătatea mea mentală
    O educatoare a renunțat să mai profeseze: De vină sunt părinții, îmi era teamă pentru sănătatea mea mentală

    O fostă educatoare din SUA explică, într-o postare de pe Facebook, motivele pentru care a hotărât să nu mai lucreze în domeniu. Postările sale au devenit virale.

    Copilul tau are atitudine de victima? 4 sfaturi sa-l ajuti
    Copilul tau are atitudine de victima? 4 sfaturi sa-l ajuti

    "NU e coreeect!", "Nu e vina meaa!"... Ti se par cunoscute aceste replici? Imediat ce ai spus "Nu" sau ai setat o regula/consecinta, copilul tau exagereaza si nu-si asuma responsabilitatea...

    Se modifică programa la grădiniță. Ce schimbări îl așteaptă pe copilul tău, din septembrie
    Se modifică programa la grădiniță. Ce schimbări îl așteaptă pe copilul tău, din septembrie

    Părinți, noi informații importante cu privire la începerea grădinițelor au fost lansate de curând. Ministerul Educației a schimbat curriculumul, cu doar 3 săptămâni...

    © 2019 Qbebe