Încep înscrierile și reînscrierile la grădinițe: calendarul publicat de Ministerul Educației

Încep înscrierile și reînscrierile la grădinițe: calendarul publicat de Ministerul Educației

Andrada Popa

Ministerul Educației, a publicat luni seară, pe 4 mai 2020, calendarul de înscriere în grădinițe pentru anul școlar 2020-2021. Înscrierile încep pe 8 iunie, iar reînscrierile pe 25 mai.

Înscrierile la grădiniță pentru anul școlar 2020-2021 debutează cu reînscrierea copiilor care urmează deja învățământul preșcolar. Părinții copiilor care acum sunt grupa mică sau grupa mijlocie îi pot reînscrie pe cei mici la grădiniță, pentru a urma grupa următoare, în perioada 25 mai – 5 iunie.

Înscrierea în grădiniță a copiilor care nu au mai urmat până acum învățământul preșcolar se va desfășura în 3 etape:

  • Etapa I de înscriere la grădiniță 2020 are loc în perioada 8 iunie – 3 iulie,
  • Etapa a II-a de înscrieri se desfășoară între 20 iulie – 10 august,
  • Etapa a III-a se numește “Corecturi” și este programată în intervalul 11 – 31 august.

Înscrierile la grădiniță, precum și cele la clasa pregătitoare au fost sistate, după ce guvernul a decis ca toate școlile și grădinițele din România să rămână închise de pe 11 martie 2020 pentru tot acest an școlar, în contextul pandemiei COVID-19.

Ministrul Monica Anisie a spus la Digi 24 că noutatea înscrierilor de anul acesta atât la grădiniță, cât și la clasa pregătitoare este că “înscrierea se va face online”: ”Avem o noutate: la clasa pregătitoare. De fapt noutatea este atât la grădiniță cât și la clasa pregătitoare că înscrierea se va face online, iar pentru clasa pregătitoare am revizuit calendarul și am anunțat deja că evaluarea psihosomatică a copiilor va fi înlocuită cu o declarație pe propria răspundere a părinților sau a tutorilor legali și o fișa completată de către grădinița pe care a frecventat-o elevul”.

 

Articolul urmator
ADHD-ul poate fi moștenit genetic de la părinți? Ce spun studiile
ADHD-ul poate fi moștenit genetic de la părinți? Ce spun studiile

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Calendarul anului școlar 2023-2024, lansat în dezbatere de Ministerul Educației
    Calendarul anului școlar 2023-2024, lansat în dezbatere de Ministerul Educației

    Ministerul Educaţiei a publicat proiectul de ordin de ministru privind structura anului şcolar 2023 - 2024. Conform calendarului, școala ar începe pe 11 septembrie 2023 și ar urma...

    Creșa și grădinița de vară 2024: când încep înscrierile și ce acte sunt necesare
    Creșa și grădinița de vară 2024: când încep înscrierile și ce acte sunt necesare

    Înscrierile copiilor în învățământul preuniversitar încep curând! Ce acte sunt necesare și când încep înscrierile, plus toate...

    Școlile trec la catalogul electronic. Care sunt indicațiile de la Ministerul Educației
    Școlile trec la catalogul electronic. Care sunt indicațiile de la Ministerul Educației

    În curând școlile nu vor mai folosi cataloage clasice pentru notarea și absențele elevilor, ci doar catalog electronic. Astfel, consilierul Ministerului Educației, Radu...

    Există 118 școli cu risc seismic 1 în România. Lista completă ar urma să fie făcută publică de către Ministerul Educației
    Există 118 școli cu risc seismic 1 în România. Lista completă ar urma să fie făcută publică de către Ministerul Educației

    Premierul Nicolae Ciucă a anunțat într-o ședință de Guvern că în România, există 118 școli cu risc seismic de gradul 1. Locația acestora urmează să fie...

    ULTIMA ORĂ! În ce condiții încep luni școlile. Anunțul Ministrului Educației
    ULTIMA ORĂ! În ce condiții încep luni școlile. Anunțul Ministrului Educației

    Azi, pe 5 noiembrie, cu doar 3 zile înainte de începerea școlilor s-a luat decizia privind funcționarea lor și deschiderea în format fizic în condițiile pandemice...

    Mai puțini elevi în clasele primare pentru anul școlar 2024-2025, propune Ministerul Educației
    Mai puțini elevi în clasele primare pentru anul școlar 2024-2025, propune Ministerul Educației

    Ministerul Educației propune o medie de 18 elevi la clasă, însă numărul poate varia, cu condiția să se încadreze între 10 și 26 de copii; nu mai mult, nu mai puțin....

    Trec școlile în online? Ce răspunde Ministerul Educației
    Trec școlile în online? Ce răspunde Ministerul Educației

    Trec sau nu școlile în online? Aceasta este întrebare care de câteva zile bune zace pe buzele părinților din România. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a...

    An școlar cu 5 module. Cum se calculează mediile elevilor? Explicații detaliate de la Ministerul Educației
    An școlar cu 5 module. Cum se calculează mediile elevilor? Explicații detaliate de la Ministerul Educației

    Sorin Ion, secretarul de stat din Ministerul Educației, a explicat în detaliu și cu exemple cum se va calcula media elevilor în noua structură a anului școlar 2022-2023,...

    © 2024 Qbebe