Cum vorbești cu adolescentul despre suicid

Cum vorbești cu adolescentul despre suicid

Andreea Guica - Redactor

Deși cuvântul „suicid” are o conotație grea, e important să vorbim despre acest subiect. Uite ce poți face din rolul de părinte, pentru copilul tău, dacă acesta se confruntă cu gânduri suicidare.

Incidența depresiei, a anxietății și a tulburărilor alimentare a crescut în rândul adolescenților, în ultimii ani. 

Odată cu aceasta, gândurile suicidare sunt din ce în ce mai comune la adolescenții de pretutindeni. Cu siguranță nu este o idee ușor de digerat, dar tocmai de aceea, este extrem de important să fii atent la copilul tău și să acționezi imediat ce observi că e ceva în neregulă.

fata cu expresie trista

Semne că al tău copil se confruntă cu gânduri suicidare

Tracy Livecchi, psihoterapeut, atrage atenția asupra semnelor pe care le poate arăta un adolescent care suferă de depresie și care e posibil să aibă gânduri suicidare (sursa Scarymommy.com):

  • O schimbare bruscă de comportament, survenită adesea (dar, nu neapărat) în urma unui eveniment extrem de stresant;
  • Pierderea speranței;
  • Sentimente de iritabilitate;
  • Pierderea energiei;
  • Izolare socială;
  • Lipsa somnului și/sau un orar haotic de somn;
  • Pierderea/creșterea apetitului, odată cu scăderea sau creșterea în greutate;
  • Comportamente autodistructive (spre exemplu, se taie pe mână);
  • Abuzul de substanțe (alcool, droguri);
  • Bullying-ul;
  • Pierderea interesului pentru pasiuni și lucrurile din jur;
  • Stări depresive sau de anxietate care durează mai mult de două săptămâni.

Rashmi Parmar, psihiatru, dezvăluie și alte semne care pot indica că adolescentul se gândește să-și ia viața. 

  • Face anumite comentarii - pe social media, sau în viața reală - de genul „m-am săturat să trăiesc”, sau „aș vrea să nu mai exist sau să dispar”;
  • Face glume cu privire la suicid;
  • Își ia la revedere de la rude sau prieteni, deși nu trebuie să plece nicăieri;
  • Caută pe internet metode de a-și lua viața;
  • Își dă lucruri care înseamnă mult pentru el prietenilor sau altor persoane;
  • Nu mai are grijă de igiena personală și nu se mai îngrijește.

Este important de menționat că indicatorii de mai sus pot ascunde un eveniment stresor major și nu neapărat gânduri suicidare, dar nu există nici o certitudine că așa e. Oricare ar fi motivul pentru aceste comportamente, este important să discuți sincer și deschis cu copilul tău și să-l încurajezi să-ți împărtășească orice simte”, a declarat Rashmi Parmar.

Ce poți să faci ca să-ți ajuți copilul 

Parmar amintește părinților că modul în care reacționează părinții la problemele cu care se confruntă copiii lor adolescenți e foarte important.

adolescent cu capul in poala

S-ar putea ca adolescentul tău să nu vrea să discute cu tine, indiferent de dovezile pe care le ai sau de lucrurile pe care le-ai observat la el în ultimul timp.

Chiar și așa, asigură-l că ești lângă el, că îl iubești și că nu îl judeci în nici un fel. În același timp, este bine să păstrezi o atitudine calmă, pe cât posibil, deși nu e ușor”, încurajează Parmar.

Dacă copilul e dispus să vorbească cu tine despre ce simte, e un semn bun. Asta înseamnă că are speranță, dar și încredere în tine.

Uite ce poți să-i spui adolescentului tău, atunci când își deschide sufletul în fața ta:

  • „Mă bucur mult că vorbești cu mine. Mulțumesc pentru încrederea ta”;
  • „Sunt aici pentru tine, indiferent de ce se întâmplă cu tine”;
  • „Nu e vina ta că ai astfel de gânduri;
  • „O să ne dăm seama împreună care e soluția cea mai bună”.

În ceea ce privește întrebările potrivite pe care să i le adresezi, iată câteva exemple:

  • „De cât timp te simți în felul acesta?”;
  • „Cât de negre sunt aceste gânduri pe care le ai?”;
  • „Cât de des apar aceste gânduri?”;
  • „Ce crezi că provoacă aceste gânduri?”.

Dr. Rashmi Parmar oferă și un set de întrebări mai directe și încurajează părinții să le pună fără rețineri. În fond, cu cât afli mai multe despre starea copilului tău, cu atât știi mai bine cum poți să îl ajuți.

  • „Te-ai gândit vreodată serios să-ți iei viața?”;
  • „Ce fel de gânduri apar în mintea ta în acele momente?”;
  • „Ai acționat vreodată, în orice fel, atunci când au apărut aceste gânduri?”;
  • „Există ceva în viața ta care te ajută când ai aceste gânduri?”;

Nu în ultimul rând, specialiștii spun părinților să nu folosească expresii de genul „Nu ai de ce să fii deprimat”, sau „Încetează cu prostiile”, pentru că nu vor face altceva decât să înrăutățească situația.

Oricât de absurdă ar părea această realitate, este realitatea lor, în care ei se simt în felul acesta. 

Dacă crezi că situația nu mai ține de puterile tale, vorbește cu copilul tău și propune-i să meargă la terapie sau la psihiatru; sau vorbește cu cineva din apropiat în care copilul are încredere, care poate discuta cu el. 

De asemenea, apelează la resursele online pe care le ai la dispoziție, cum ar fi TelVerde Antisuicid.

 

 

Surse foto: www.pexels.com 

Surse articol: https://www.scarymommy.com/parenting/how-talk-teen-tween-about-suicide

Articolul urmator
Cum găsești un terapeut potrivit pentru copilul tău?
Cum găsești un terapeut potrivit pentru copilul tău?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Atenție, părinți! A crescut numărul tentativelor de suicid în rândul copiilor
    Atenție, părinți! A crescut numărul tentativelor de suicid în rândul copiilor

    Unul dintre cei mai cunoscuți medici psihiatri din țara noastră a explicat, într-o intervenție pentru un post de televiziune, de ce în ultima perioadă ne confruntăm cu un...

    25 de moduri originale și de succes prin care îți poți trezi adolescentul
    25 de moduri originale și de succes prin care îți poți trezi adolescentul

    Printre provocările pe care le ai când ești mama unui copil aflat în perioada adolescenței se numără și aceasta: zi de zi trebuie să te „lupți” pentru a-l...

    Sunt expert în parenting și iată de ce comunici greșit cu adolescentul tău
    Sunt expert în parenting și iată de ce comunici greșit cu adolescentul tău

    Perioada adolescenței este plină de provocări pentru un părinte. Pe de o parte, știi cât este de important pentru copilul tău să simtă că este independent și, pe de altă...

    O mamă își plătește fiul ca să evite Social Media până la 18 ani. Ce suma va primi adolescentul
    O mamă își plătește fiul ca să evite Social Media până la 18 ani. Ce suma va primi adolescentul

    Dacă te numeri printre părinții care se străduiesc să își țină copiii, pe cât posibil, departe de tot ce înseamnă social media, cu siguranță vei rezona cu ideea...

    Ce să NU vorbești cu părinții tăi, odată ce devii părinte?
    Ce să NU vorbești cu părinții tăi, odată ce devii părinte?

    În condițiile în care îți dorești să comunici deschis cu părinții tăi și să abordați în discuțiile voastre cele mai diverse subiecte, este firesc să...

    Da, trebuie să vorbești cu copilul despre pubertate mai repede decât crezi
    Da, trebuie să vorbești cu copilul despre pubertate mai repede decât crezi

    Parcă ieri îți strângeai pentru prima dată copilul în brațe, însă timpul se scurge cu o viteză amețitoare și, fără să îți dai seama, se apropie cu...

    Cum discuți cu cel mic despre problemele tale psihice?
    Cum discuți cu cel mic despre problemele tale psihice?

    Chiar dacă nu înțeleg anumite lucruri la fel ca noi, copiii își dau seama atunci când ceva este neînregulă. Dacă suferi de anumite probleme mentale, cel mic va...

    Depresia zâmbitoare: ce este și cum o recunoști la copilul tău
    Depresia zâmbitoare: ce este și cum o recunoști la copilul tău

    Depresia poate „îmbrăca” forme foarte diverse, inclusiv în cazul copiilor și adolescenților. De aceea, nu sunt puține situațiile în care nu vei reuși să...

    © 2024 Qbebe