Trendul sustenabil din alimentația și îmbrăcămintea copiilor continuă și în curierat, cu easybox

Trendul sustenabil din alimentația și îmbrăcămintea copiilor continuă și în curierat, cu easybox

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Potrivit Națiunilor Unite, sustenabilitatea presupune „satisfacerea nevoilor prezentului, dar fără a compromite capacitatea generațiilor următoare de a-și asigura propriile nevoi”. Este un obiectiv nobil, la realizarea căruia fiecare dintre noi putem să ne aducem contribuția. Nu este nevoie să fim specialiști în protecția mediului, dar prin acțiuni constante, de zi cu zi, putem să facem minuni. Printre asemenea acțiuni se numără și cele care țin de achiziționarea bunurilor pentru copiii noștri și pentru noi. Întrucât a devenit tot mai avantajos să facem cumpărături online, vom face o faptă bună pentru mediu și, implicit, pentru generațiile viitoare, dacă vom miza cât mai des pe serviciile de easybox. Descoperă din articolul de mai jos de ce astfel de servicii ne vor schimba în bine viața, demonstrându-ne că numai prin implicare vom putea să construim viitorul frumos și sigur la care visăm.

Sustenabilitate pe toate planurile- noua tendință din ultimii ani

Când se vorbește despre a trăi într-un mod sustenabil, înseamnă că se face referire la un mod de viață care va avea cât mai puțin impact negativ asupra mediului, asupra naturii. Ținând cont de acest obiectiv, ar trebui ca în toate domeniile vieții noastre să mizăm pe sustenabilitate.

Odată ce devii părinte, îți dorești tot ce este mai bun pentru copilul tău, de aceea alegi cu mare grijă și produsele ce îi sunt destinate. Din acest motiv, faci tot posibilul să-i pui la dispoziție, de exemplu, alimente și îmbrăcăminte care să fie cât mai sustenabile. Alimentele ce îndeplinesc această calitate nu numai că sunt sănătoase pentru copil, dar sunt obținute/procesate prin metode ce nu sunt nocive pentru mediu. O îmbrăcăminte sustenabilă presupune nu numai utilizarea de materiale cât mai sigure (de exemplu, materialele sunt hipoalergenice), dar acestea sunt obținute fără tehnologii dăunătoare mediului.

parinti-si-copii-fericiti-intrucat-isi-culeg-din-gradina-hrana-organica

Pentru a te asigura că alegi un mod de viață sustenabil, înainte să achiziționezi produse pentru copilul tău, ce ar fi să te gândești că o soluție este ca, odată ce le-ai comandat online, să nu mai apelezi la serviciile „clasice” de curierat? În aceste condiții, ce vei avea de făcut? Este mai simplu decât crezi: mizează pe curieratul sustenabil. Acesta implică reducerea deplasărilor unui curier, mai puține opriri și plecări, ceea ce va conduce la diminuarea noxelor ajunse în atmosferă. Cum va fi posibil un curierat mai sustenabil: cu ajutorul unor livrări sustenabile, cu emisii de carbon reduse, prin easybox.

O livrare în easybox, în afara casei sau a centrelor comerciale, aduce un beneficiu semnificativ pentru păstrarea calității aerului, în sensul în care emisiile de dioxid de carbon sunt reduse cu peste 50% față de o livrare standard. În loc să optezi pentru o deplasare cu mașina personală sau cu un mijloc de transport în comun pentru a face diverse cumpărături, tot ce vei avea de făcut va fi să cauți acel easybox care este cel mai apropiat de locuința ta pentru a te duce acolo ca să ridici produsele comandate online.

Având posibilitatea de a opta pentru o livrare într-un locker easybox, nu doar că vei avea satisfacția că ți-ai adus contribuția la asigurarea calității aerului (întrucât nu mai consumi combustibil, care generează poluare), dar vei profita de ocazie și vei putea face o plimbare alături de copilul tău. Mai mult decât atât, îi poți explica de ce este important să utilizăm metoda de livrare prin easybox, oferindu-i practic o mică „lecție” care să-l învețe cum să protejeze mediul.

Easybox-ul autonom, fără energie electrică- o inovație pentru un plus de sustenabilitate

În scopul de a continua trend-ul sustenabil prezent în numeroase sectoare de activitate, inclusiv companiile de curierat își propun să se îndrepte spre diminuarea emisiilor de dioxid de carbon. Un exemplu este și Sameday, una dintre cele mai cunoscute companii de curierat din țara noastră. Propunându-și să vină în întâmpinarea tuturor nevoilor clienților săi, inclusiv aceea de a ști că au realizat un demers binevenit pentru reducerea poluării, dar și de a-și demonstra implicarea în acțiuni menite să atragă atenția asupra rolului pe care îl are grija față de mediu pentru generațiile viitoare, Sameday a lansat la finalul anului trecut primul locker din România independent energetic și alimentat doar cu energie solară. Recent, compania a anunțat extinderea rețelei de easybox-uri verzi și în județele Cluj, Timiș, Constanța, Brașov și Sibiu.

Aceste automate de livrare au fost gândite pentru a se încadra în strategia verde Sameday (potrivit acesteia, se urmărește extinderea easybox-urilor precum easybox 2000, utilizarea de autovehicule cu zero emisii de dioxid de carbon, utilizarea de ambalaje reciclate, diminuarea consumului de hârtie prin punerea la punct a unui sistem de management digital al documentelor), dovedind faptul că este posibil ca prin inovație să fie redus impactul uman asupra mediului. Astfel, easybox-urile autonome se bazează pe panouri fotovoltaice, datorită lor putându-se realiza alimentarea directă cu energie solară, dispunând totodată și de o baterie internă de capacitate ridicată. De aceea, locker-ul va funcționa oricând fără probleme, indiferent de starea vremii. În plus, dispune și de un senzor inteligent de monitorizare a calității aerului.

Datorită prezenței rețelei de easybox-uri autonome energetic, a venit momentul să mai faci un pas esențial în construirea unui mod de viață mai sustenabil pentru viitorul copilului tău. Practic, vei putea primi în acest easybox tot ce ai nevoie pentru cei dragi, bucurându-te de fiecare dată că un demers atât de simplu va conta foarte mult în creșterea posibilității de a le oferi celor mici șansa la un viitor mai bun, cu un mediu mai curat, mai sănătos.

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com, youtube.com

Articolul urmator
5 teme controversate despre cresterea copiilor care impart femeile in doua tabere
5 teme controversate despre cresterea copiilor care impart femeile in doua tabere

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Numărul copiilor diagnosticați cu afecțiuni psihiatrice este în continuă creștere
    Numărul copiilor diagnosticați cu afecțiuni psihiatrice este în continuă creștere

    Perioada pandemiei care a venit cu izolarea copiilor, consumul de substanțe interzise, bullyingul și alți factori sociali determină creșterea numărului de noi pacienți în...

    De ce ador că nu am copii: trendul care a rupt TikTok-ul cu milioane de răspunsuri
    De ce ador că nu am copii: trendul care a rupt TikTok-ul cu milioane de răspunsuri

    Libertatea de a se trezi oricând doresc, mai mulți bani pentru ei înșiși, pace și liniște. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pe care oamenii au spus că le...

    Până la ce vârstă este interzis popcornul în alimentația copiilor și de ce?
    Până la ce vârstă este interzis popcornul în alimentația copiilor și de ce?

    Delicioase și sănătoase, floricelele de porumb reprezintă un real pericol pentru sănătatea copiilor mici, dacă nu sunt mestecate corespunzător. Amenințarea posibilității de...

    Testele PISA arată dramele copiilor români: se poate observa un decalaj mare între rezultatele copiilor vulnerabili din cauza sărăciei și cei din medii sociale avantajate
    Testele PISA arată dramele copiilor români: se poate observa un decalaj mare între rezultatele copiilor vulnerabili din cauza sărăciei și cei din medii sociale avantajate

    Testele PISA sunt incluse într-un studiu comparativ internațional, fiind inițiate de OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) în vederea evaluării...

    Pot sa alaptez bebelusul daca…? 6 situatii in care poti continua alaptarea
    Pot sa alaptez bebelusul daca…? 6 situatii in care poti continua alaptarea

    Sunt multe mituri legate de alaptare. Cele mai multe dintre ele sunt despre continuarea alaptarii atunci cand mama are o problema de sanatate. Multe mamici se intreaba “Pot sa alaptez...

    Patru copii din Vaslui au fost dați în plasament în Marea Britanie. Mama copiilor se luptă cu instanțele pentru a împiedica preluarea copiilor, care se poate face în orice moment
    Patru copii din Vaslui au fost dați în plasament în Marea Britanie. Mama copiilor se luptă cu instanțele pentru a împiedica preluarea copiilor, care se poate face în orice moment

    O mamă cu patru copii cu vârste cuprinse între 2 și 8 ani se teme că micuții îi vor fi luați de lângă ea, din România și duși în Marea Britanie,...

    Situația copiilor din România: 1 din 2 copii este bătut, 6 dintr-o mie mor înainte de vârsta de 1 an
    Situația copiilor din România: 1 din 2 copii este bătut, 6 dintr-o mie mor înainte de vârsta de 1 an

    Bătaia nu este ruptă din Rai! În România, un copil din doi este supus unei forme de violență fizică, emoțională sau sexuală, potrivit unui studiu realizat de Organizația...

    Ministrul Educației continuă: cele 5 schimbări majore care vor schimba învățământul preuniversitar
    Ministrul Educației continuă: cele 5 schimbări majore care vor schimba învățământul preuniversitar

    Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat în această dimineață, pe Facebook, cele cinci modificări pe care le ia în calcul la proiectele legilor educației, care...

    © 2024 Qbebe