Contributors
Manute Creative

Ce înălţime va avea copilul meu? Cea mai rapidă metodă de calcul

Noi, părinţii, avem multe curiozităţi şi nerăbdări în ceea ce priveşte proprii noştri copii. Ne dorim să estimăm din timp exact cum va fi copilul nostru ca adult, atât din punct de vedere psihic, cât şi din punt de vedere fizic. Dacă psihologia celui mic este mai greu de prezis, partea fizică ne poate oferi o oarecare estimare a adultului de mâine. Astfel, putem afla, printr-o formulă simplă, folosită de majoritatea pediatrilor, care este înălţimea estimativă a copilului nostru.

Această formulă nu prezintă un calcul exact, existând posibilitatea unei erori de aproximativ 5 centimetri în plus sau în minus. Însă ne poate oferi o estimare care să ne potolească destul de bine curiozitatea. Trebuie să luăm în considerare faptul că înălţimea copilului atunci când va ajunge adult va depinde de mulţi factori, atât cei genetici cât şi cei care ţin de stilul său de viaţă: alimentaţie, activitate fizică, metabolism şi mediul înconjurător.

copil care isi masoara inaltimea

Cum calculezi înălţimea estimativă a copilului tău?

Ai nevoie să ştii înălţimea tatălui, a mamei şi sexul copilului.

Formulă de calcul pentru fete:

  • Înălţimea tatălui (în cm) + Înălţimea mamei (în cm) / 2 - 6.5 cm
  • Ex. Tata 179 cm + Mama 162 cm = 341 cm
    341/2 = 170.5 cm
    170.5 - 6.5 =164 cm
    Înălţimea estimativă a Cristinei = 164 de centimetri +/- 5 centimetri

Formulă de calcul pentru băieţi:

  • Înălţimea tatălui (în cm) + Înălţimea mamei (în cm) / 2 + 6.5 cm
  • Ex. Tata 179 cm + Mama 162 cm = 341 cm
    341/2 = 170.5 cm
    170.5 + 6.5 =177 cm
    Înălţimea estimativă a lui Andrei = 177 de centimetri +/- 5 centimetri

Calculator înălțime copii

Cu siguranță ești curios să știi ce înălțime va avea copilul tău. Calculatorul de înălțime la copii de mai jos te va ajuta să afli acest răspuns foarte repede cu o precizie bună. Bifează sexul copilului, completează înălțimea mamei și cea a tatălui și află rezultatul cu un simplu click.

 

 

Copilul meu are picioarele strâmbe. Ce trebuie să fac?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Medicul pneumolog: ”Cea mai bună metodă de purificare și igienizarea a aerului din locuință. Nimic nu e mai eficient și mai simplu”
    Medicul pneumolog: ”Cea mai bună metodă de purificare și igienizarea a aerului din locuință. Nimic nu e mai eficient și mai simplu”

    Pentru că suntem în plină pandemie este foarte important să ne igienizăm casele și să le menținem curate pentru a evita transmiterea virusurilor. Potrivit medicului pneumolog...

    Record: cea mai rapidă naștere din lume. A durat numai câteva...secunde
    Record: cea mai rapidă naștere din lume. A durat numai câteva...secunde

    Mama a doi copii din Marea Britanie a reușit să-și aducă pe lume cea de-a treia fiică în mai puțin de 1 minut, tocmai când a ieșit din baia de acasă. Femeia nu a fost...

    Cea mai bună metodă de organizare a body-urilor pentru bebeluși
    Cea mai bună metodă de organizare a body-urilor pentru bebeluși

    În vederea unei depozitări eficiente a unuia dintre cele mai utilizate articole vestimentare ale unui bebeluș (body-urile), o mamă cu mai mulți copii a postat pe Facebook o...

    Umilirea copilului este cea mai îngrozitoare metodă de educație
    Umilirea copilului este cea mai îngrozitoare metodă de educație

    Nu de puține ori mi s-a întâmplat să întâlnesc la părinți concepția conform căreia un copil are nevoie ocazional și de umilință, pentru a putea realiza...

    Cea mai ușoară metodă prin care să-i administrezi vitamina D copilului
    Cea mai ușoară metodă prin care să-i administrezi vitamina D copilului

    Printre vitaminele care sunt asigurate adesea prin intermediul suplimentelor alimentare se află și vitamina D. În cadrul articolului de mai jos vei descoperi detalii ce țin de...

    O gravidă a născut în avion la 5000 de metri înălțime. A ales numele perfect pentru copilul ei
    O gravidă a născut în avion la 5000 de metri înălțime. A ales numele perfect pentru copilul ei

    Un avion s-a transformat într-o neaşteptată sală de naşteri după ce o pasageră a adus pe lume un copil.

    Fii tu însăți: mai activă, mai rapidă, mai puternică, cu Uractiv Forte
    Fii tu însăți: mai activă, mai rapidă, mai puternică, cu Uractiv Forte

    Cine nu a auzit de nesuferitele și chinuitoarele infecții urinare? Indiferent de sezon, aceste probleme medicale extrem de comune perturbă starea de bine a multor persoane, în...

    © 2021 Qbebe