Inovație în universul jucăriilor! Fă cunoștință cu MODU, jucaria preferată de copiii din toată lumea

Bianca Geica - Redactor Senior

Ne dorim tot ce-i mai bun și ce-i mai frumos pentru copiii noștri, în special când vine vorba de jucării. Vrem ca acestea să îi atragă pe cei mici, astfel încât să le facă plăcere să se joace cu ele.

De cele mai multe ori se întâmplă să cumpărăm diverse jucării pentru cei mici, unele folositoare, altele mai puțin necesare și nu e de mirare! Suntem asaltați de atât de multe reclame și anunțuri cu jucării, încât uneori ne este greu să alegem articolele de distracție, care pe lângă faptul că sunt frumoase, încurajează și dezvoltarea sănătoasă a copilului. Ce bine că există magazinul online davidandthea.com, de unde poți achiziționa cele mai frumoase și utile jucării modulare, MODU. Ți-am stârnit curiozitatea, nu-i așa? Hai să vezi despre ce este vorba!

Decât să îi cumperi copilului mai multe jucării cu care, cel mai probabil, nu va apuca să se joace și de care se va plictisi ușor, investește într-un sistem modular de joacă, potrivit pentru copiii de orice vârstă!

Avantajele jucăriilor modulare

O singură jucărie, o mulțime de avantaje. Iată cum contribuie jucăriile modulare la dezvoltarea sănătoasă a copilului tău!

Dezvoltă imaginația și creativitatea copilului

Sistemele de joacă modulare încurajează dezvoltarea imaginației și creativității copilului. Pentru că sistemele modulare sunt compuse, de regulă, din cuburi și diverse accesorii conexe care îi permit celui mic să construiască o mulțime de lucruri diferite.

O jucărie nu trebuie să fie doar o sursă de amuzament pentru copil, ci trebuie să îl ajute să creeze și să exploreze.

Încurajează interacțiunea dintre părinte și copil

Un sistem de joacă modular încurajează interacțiunea dintre părinte și copil, fiind o modalitate excelentă de a petrece timpul împreună cu micuțul tău. Copiii pot construi un turn cu ajutorul mamei sau un tren cu ajutorul lui tati și câte și mai câte. Ține doar de imaginația fiecărui copil și de entuziasmul fiecărui părinte.

În plus, jucăriile modulare îi fac pe copii să uite de telefon și tabletă, pentru că sunt atât de distractive și interactive!

Promovează mișcarea

Jucăriile modulare promovează joaca activă și mișcarea, care trebuie introdusă cât mai devreme în viața copilului, pentru o dezvoltare armonioasă. Nu uita că obiceiurile sănătoase deprinse în copilărie nu se uită niciodată și îl vor ajuta pe cel mic să devină un adult sănătos.

Încurajează dezvoltarea abilităților motorii

Dezvoltarea motrică se face cel mai simplu prin manipularea jucăriilor ce presupun sortare, rotire, mânuire, învârtire, construire, așezare, adică acele jucării care necesită coordonarea simultană a ochilor, mâinilor și a creierului.

Sistemele modulare de joacă sunt utile în dezvoltarea abilităților motorii ale copilului, pentru că îl stimulează să gândească alăturarea pieselor, formelor și culorilor pentru finalizarea ”proiectului” pe care și l-a propus.

MODU - jucăria modulară preferată de copiii din întreagă lume

MODU este un sistem modular de joacă pentru copii, format din cuburi din spumă, cu ajutorul cărora cei mici își pot pune la încercare creativitatea, construind tot felul de forme.

MODU

Sistemul modular de joacă MODU a fost dezvoltat în Copenhaga de către o echipa de tineri care au avut un singur scop - acela de a crea jucării durabile și frumoase pentru copii, care să încurajeze joaca activă și să contribuie la dezvoltarea abilităților motrice.

Trusele de construcție MODU cu cărămizi, articole de colecție și roți oferă experiențe de joacă în care doar imaginația stabilește limite - și unde copiii își pot folosi întregul corp pentru echilibrare, mers, rulare, urcare, balansare, săritură sau alergare.

MODU promovează jocul activ și poate fi folosit pentru a crea jucării amuzante și interesante. Blocurile de construcție ale MODU vin în seturi de cărămizi, bețe și roți - toate concepute pentru a construi jucării diverse, ce încurajează activitatea fizică și creativitate la copii. Blocurile mari sunt din spumă, ele pot fi asamblate într-o multitudine de moduri și pot crea un joc distractiv și provocator pentru copiii de toate vârstele.

MODU folosește pentru realizarea jucăriilor plastic ABS 100% reciclabil și spumă EVA aprobată pentru sănătate, care este complet lipsită de ftalați și alte perturbatoare endocrine.

MODU este recomandat copiilor de peste 6 luni până la 6 ani, așa că ai siguranță unei investiții pe termen lung

Cerul este limita când vine vorba de ce poți construi cu ajutorul sistemelor modulare de joacă. MODU este un sistem sigur, durabil, ecologic și ai garanția că cel mic se va distra ani de zile realizând tot felul de construcții.

Surse foto: davidandthea.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Universul micilor părinți! Cum învățăm copiii să fie responsabili prin intermediul jocului cu păpuși
    Universul micilor părinți! Cum învățăm copiii să fie responsabili prin intermediul jocului cu păpuși

    Ce ar fi fost copilăria noastră fără păpuși? Cât timp a trecut de când te-ai jucat ultima oară cu păpușile? Mai ții minte cum le pieptanai, le aranjai hăinuțele, le...

    10 sfaturi pentru organizarea jucăriilor copiilor
    10 sfaturi pentru organizarea jucăriilor copiilor

    Aveți idee ce dureros este să călcați pe piesele de Lego? Să îngenuncheați pe ele este și mai rău! Iubim seturile de jucării de copii Lego, dar sunt atât greu de...

    Faceți cunoștință cu un nou tărâm de poveste! Descoperă povestea Elcokids.ro
    Faceți cunoștință cu un nou tărâm de poveste! Descoperă povestea Elcokids.ro

    Orice părinte își dorește să aleagă tot ce este mai bun pentru al său copil, fără doar și poate. Dar ce se întâmplă când ai prea multe opțiuni și efectiv...

    Explorăm lumea digitală în siguranță! Descoperă tovarășul inteligent de care copiii au nevoie
    Explorăm lumea digitală în siguranță! Descoperă tovarășul inteligent de care copiii au nevoie

    Tehnologia este în plină evoluție, la fel și noi și, mai ales copiii, care sunt primii interesați de orice noutate tehnologică apărută. Nu mai este un secret pentru nimeni...

    I-am făcut gustarea preferată fiicei mele și „trolii” de pe internet mă acuză că o otrăvesc
    I-am făcut gustarea preferată fiicei mele și „trolii” de pe internet mă acuză că o otrăvesc

    Când vine vorba despre gustarea pe care i-o dai la școală copilului, contează mult să fie sănătoasă și, desigur, să-i fie pe plac. După ce reușești să găsești o...

    Fă cunoștință cu cei mai frumoși bebeluși! Nu-ți mai iei ochii de la ei
    Fă cunoștință cu cei mai frumoși bebeluși! Nu-ți mai iei ochii de la ei

    Ei sunt cei mai frumoși bebeluși. Bebeluși de la care nu îți mai vine să-ți iei ochii, copii care mulțumită trăsăturilor deosebite, parcă desprinse din povești, au devenit...

    Rutina de somn la copii: obiceiuri de peste tot din lume. La ce oră adorm copiii din ţările dezvoltate
    Rutina de somn la copii: obiceiuri de peste tot din lume. La ce oră adorm copiii din ţările dezvoltate

    Oamenii de ştiinţă au constatat, de-a lungul timpului, că rutina de somn la copii depinde foarte mult şi de cultura din care provin aceştia. Astfel, dacă în unele zone de pe...

    © 2023 Qbebe