Am crezut că fiica mea are o simplă răceală, dar am aflat că situația era mult mai gravă

Am crezut că fiica mea are o simplă răceală, dar am aflat că situația era mult mai gravă
Andreea Guica - Redactor

O mamă de peste hotare povestește experiența îngrozitoare prin care a trecut, după ce a dus-o pe fiica ei la spital și a descoperit că aceasta a fost infectată cu un virus periculos, extrem de contagios.

Tanya, o mămică din Lincolnshire a observat că fetița sa în vârstă de 5 ani a început să se simtă rău, însă la început a crezut că cea mică are doar o simplă răceală.

Peste câteva zile, starea fiicei sale s-a înrăutățit. Se pare că avea dificultăți în a-și înghiți saliva și nu mai reușea să-și ridice capul de pe pernă, pentru că era foarte slăbită. Atunci, Tanya a dus-o pe cea mică la urgențe.

fetita consultata de medic

La spital, fetița a fost diagnosticată cu amigdalită, o afecțiune contagioasă provocată de bacteria denumită „streptococ de grup A”.  A primit tratament și a fost trimisă acasă, dar peste noapte starea ei s-a înrăutățit din nou. Ca drept urmare, Tanya a dus-o din nou la spital, unde a aflat că virusul cu care se lupta fetița era mai puternic decât credeau medicii inițial.

Așadar, i-au schimbat tratamentul și acum pare că cea mică începe să se simtă din ce în ce mai bine. Însă mama sa a trecut printr-o sperietură teribilă, pentru că nu-și mai văzuse fetița în această stare până la acel moment. În plus, a aflat cât de periculoasă este infecția cu streptococ, mai ales în rândul copiilor.

Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă nu aș fi dus-o la spital”, a declarat Tanya, potrivit sursei The Sun.

Îngrijorările mămicii nu sunt nefondate. Se pare că după pandemie, cazurile de infecție cu streptococ au crescut de 3 ori mai mult în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 1 și 4 ani; și de 10 ori mai mult în rândul copiilor cu vârsta între 5 și 9 ani, ne spune aceeași sursă citată mai sus.

Tanya avertizează și alte mămici să fie atente la simptomele pe care le manifestă copiii lor și să-i ducă imediat la spital, dacă observă că au febră mare și dacă le apar erupții roșii pe piele – două dintre cele mai comune simptome ale unei astfel de infecții.

 

Surse foto: www.pexels.com 

Surse articol: https://www.thesun.co.uk/health/20675495/strep-a-mum-thought-daughter-die/ 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa
    © 2026 Qbebe