Copiii sub această vârstă au mai multă nevoie de somn

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Organizația Mondială a Sănătății a lansat în acest an un ghid legat de timpul pe care copiii sub vârsta de 5 ani ar trebui să-l petreacă dormind, jucându-se și stând în fața unui ecran. Sfatul experților este ca micuții mai mici de 5 ani să doarmă mai mult, să se joace mai mult și să stea cât mai puțin în fața unui ecran.

Intenția celor care au realizat ghidul menționat este de a-i stimula pe părinți să-i deprindă pe copii cu obiceiuri sănătoase încă de la o vârstă fragedă. Printre acestea se numără mai ales creșterea nivelului de implicare în activități fizice, reducerea sedentarismului, în paralel cu creșterea interesului pentru un somn de calitate, atât de important în starea de bine a copilului.

„Ceea ce vrem este să readucem interesul copilului pentru joc”, a afirmat unul dintre specialiștii implicați în realizarea ghidului de la Organizația Mondială a Sănătății. Interesul este cu atât mai mare, s-a precizat în continuare, cu cât activitatea fizică și somnul sunt utile în prevenirea obezității infantile.

Prima recomandare a experților din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății  este să nu existe deloc timp de stat în fața ecranelor pentru copiii mai mici de 2 ani. Cei care au între 2 și 5 ani nu ar trebui să utilizeze device-uri cu ecrane mai mult de 1 oră dintr-o zi.

În funcție de vârsta pe care o are copilul, este indicat să se respecte următoarele indicații în materie de somn, de timp petrecut la activități fizice și de interval petrecut în fața ecranelor: 

Pentru bebelușii sub vârsta de 1 an:
• Nu trebuie să stea în fața ecranelor- În loc de acestea, ar trebui să li se citească sau să li se spună povești
• Bebelușul nu ar trebui să stea pe loc mai mult de 1 oră

• Bebelușul ar trebui implicat în jocuri interactive zi de zi- Dacă este prea mic pentru așa ceva, este indicat să fie lăsat pe burtică cam 30 de minute pe zi
• Bebelușii care au vârsta mai mică de 3 luni ar trebui să aibă parte de 14-17 ore de somn de calitate pe zi, iar cei care au între 4 și 11 luni, de 12-16

Pentru copiii care au între 1 și 2 ani:
• Cei care sunt mai mici de 2 ani nu vor sta deloc în fața ecranelor, iar odată ce ajung la această vârstă nu vor sta mai mult de 1 oră pe zi în fața lor
• Un copil nu ar trebui să stea într-un loc, fără să se miște, mai mult de 1 oră pe zi
• Ar trebui ca pe parcursul unei zile copilul să aibă parte de activități fizice variate (cum ar fi săritul, alergatul, timpul petrecut la joacă etc.) cel puțin pentru 3 ore
• Copilul ar trebui să se bucure de un program de somn bine pus la punct și să reușească să doarmă cam 11-14 ore pe zi (cu tot cu somnul de după-amiază)

Baietel blond, care doarme invelit cu un cearceaf alb

Pentru copiii de 3-4 ani:
• Aceștia ar trebui să aibă parte de somn între 10 și 13 ore pe zi (inclusiv cu somnul de după-amiază)
• Nu ar trebui să stea în fața unui ecran mai mult de 1 oră pe zi
• Ar trebui să fie implicați în activități fizice susținute (inclusiv alergat, sărit, cățărat etc.) pentru cel puțin 3 ore dintr-o zi

Surse:
www.babycenter.com, www.nytimes.com, www.who.int


Surse poze:

www.pixabay.com 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Studiu: copiii cu părinți care lucrează de acasă au un somn mai bun
    Studiu: copiii cu părinți care lucrează de acasă au un somn mai bun

    Experții în somnologie pediatrică au ajuns la concluzia că micuții ai căror părinți lucrează de acasă au parte de un somn mai bun și sunt mai puțin obosiți sau somnoroși...

    Ghid pe vârste: de cât somn are nevoie un școlar
    Ghid pe vârste: de cât somn are nevoie un școlar

    Hormonul de creștere, esențial pentru dezvoltarea țesuturilor și a mușchilor, este secretat în perioada de somn. De asemenea, procesul de reparație a organelor, țesuturilor și...

    Un copil are nevoie de cel puțin 9 ore de somn pe zi, dacă vrei să fie sănătos psihic și fizic
    Un copil are nevoie de cel puțin 9 ore de somn pe zi, dacă vrei să fie sănătos psihic și fizic

    Un studiu recent a ajuns la concluzia că numărul de ore de somn de care se bucură copilul îi influențează decisiv nu numai dezvoltarea cognitivă, ci și sănătatea psihică.

    Copiii neiubiți au mai multe șanse să devină obezi la vârstă adultă
    Copiii neiubiți au mai multe șanse să devină obezi la vârstă adultă

    Datele din Marea Britanie arată că există o legătură între stilul de parenting autoritar sau neglijent și rata mare de obezitate în rândul copiilor! Copiii lipsiți...

    Copilul la 4 ani: care sunt etapele normale de dezvoltare la această vârstă?
    Copilul la 4 ani: care sunt etapele normale de dezvoltare la această vârstă?

    Copilul la 4 ani este din ce în ce mai energic, curios și dornic să descopere lumea înconjurătoare. Dacă pe plan fizic o primă etapă a marilor schimbări s-a...

    Vaccinul de la 14 ani: tot ce trebuie să știi despre imunizarea la această vârstă
    Vaccinul de la 14 ani: tot ce trebuie să știi despre imunizarea la această vârstă

    În cadrul programului național de vaccinare se regăsește și vaccinul de la 14 ani, care reprezintă un rapel la dTpa-ul administrat în primii 5 ani de viață. Dacă...

    Această dădacă lucrează cu copiii de 18 ani și ne împărtășește cele mai eficiente 3 metode de a calma tantrumurile
    Această dădacă lucrează cu copiii de 18 ani și ne împărtășește cele mai eficiente 3 metode de a calma tantrumurile

    O dădacă din Marea Britanie cu o experiență de 18 ani în lucrul cu copiii, le dezvăluie părinților cele mai eficiente trei metode de a calma tantrumurile celor mici.

    © 2023 Qbebe