De ce NU trebuie să le mai permiteți copiilor să își ia telefonul la toaletă!

De ce NU trebuie să le mai permiteți copiilor să își ia telefonul la toaletă!

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Fie că îți dorești să economisești timp, fie că vrei să valorifici momentele libere pentru a te informa sau pur și simplu ca să te relaxezi, de multe ori poți fi tentată să îți iei telefonul cu tine când ești la toaletă. Un asemenea obicei nu le este străin nici copiilor care, pe măsură ce cresc și devin tot mai interesați de mediul online, ajung să petreacă mult timp stând cu telefonul în intervalele în care sunt la baie. Parcurgând cu atenție articolul de mai jos, poți descoperi de ce nu este indicat ca un copil să își ia telefonul la toaletă, astfel încât să fie mai ferit de probleme de sănătate serioase.

Vine în contact cu germeni periculoși

Medicul gastroenterolog Saurabh Sethi (din SUA) avertizează asupra unuia dintre pericolele la care ne expunem când luăm telefonul la toaletă. Astfel, este vorba despre numeroasele microorganisme dăunătoare cu care se vine în contact în momentul în care ești la toaletă și atingi ecranul telefonului. De altfel, potrivit medicului Sethi, un smartphone „este mai murdar decât o toaletă publică”.

@doctorsethimd Here is why you should stop using phone on the toilet #guthealth #guttok #healthtips #hemorrhoids #analfissuretok #constipation #phone #healthtok ♬ original sound - Dr Sethi Gastroenterologist

Spre exemplu, cercetări ale „Școlii de Igienă și de Medicină Tropicală” din Londra au adus în prim-plan următorul fapt: unul din șase telefoane din Marea Britanie este contaminat cu bacterii provenite din materiile fecale. În aceste condiții, conform cercetărilor derulate de instituția menționată, aprox. 16% dintre telefoane sunt sursă de E.coli, bacterie responsabilă în special de infecțiile digestive severe. Pericolul de contaminare cu aceasta este mai mare dacă o persoană nu se spală bine pe mâini după ce utilizează toaleta, până când ajunge să atingă telefonul. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre un copil, care nu se spală întotdeauna pe mâini sau realizează acest demers în mod superficial, riscul de a veni în contact cu E.coli prin intermediul telefonului utilizat la toaletă este mai mare. 

fetita care sta pe toaleta si se uita pe telefon

Pentru a diminua un asemenea risc, străduiește-te să-ți familiarizezi copilul să se spele foarte bine pe mâini după ce merge la toaletă și, ca măsură suplimentară de siguranță, dezinfectează ecranul telefonului. În plus, un copil mai măricel se poate obișnui, treptat, să-și dezinfecteze singur telefonul după ce îl folosește la baie.

Riscă să aibă neplăceri din pricina hemoroizilor

Dr. Sethi vine și cu alt avertisment în privința pericolului de a sta pe toaletă cu telefonul în mână: creșterea riscului de hemoroizi. Conform informațiilor puse la dispoziție de „Mirror”, medicul a precizat că telefonul favorizează „șederea prelungită pe toaletă, ceea ce poate cauza tensiune și presiune asupra rectului și anusului”. 

Cu alte cuvinte, dacă stă mult timp pe toaletă, și copilul poate avea de suferit, la un moment dat, din pricina hemoroizilor, în contextul în care presiunea exercitată asupra acestora afectează circulația normală a sângelui. De altfel, studiile realizate în ultimul deceniu au arătat că simptomele neplăcute asociate hemoroizilor au devenit tot mai frecvente și în rândul copiilor. De pildă, un studiu publicat în „Pakistan Journal of Medical Sciences” a ajuns la concluzia că principalii factori de risc pentru problemele hemoroidale la copii sunt: constipația, statul pe toaletă, tipul de toaletă, obezitatea și istoricul familial. 

În același timp, așa cum menționează și medicul Sethi, în afară de hemoroizi, statul prelungit pe toaletă cu telefonul poate genera și:

  • Fisuri anale: acestea apar inclusiv la preșcolari în situația în care materiile fecale rănesc mucoasa delicată din regiunea anusului. La fel ca în cazul hemoroizilor, fisurile anale duc la manifestări precum sângerări, dureri când se elimină materiile fecale etc.
  • Prolaps rectal: survine în cazul în care mușchii și ligamentele din zona rectului slăbesc, inclusiv când este vorba despre multă încordare în timpul defecației. Dacă are prolaps rectal, un copil poate simți, din pricina țesutului ce iese din anus, dureri pe parcursul eliminării materiilor fecale, poate avea sângerări și, în anumite cazuri, ajunge să refuze să meargă la toaletă din cauza disconfortului.

Poate adopta o postură greșită

Folosirea telefonului la toaletă este dăunătoare atât pentru adulți, cât și pentru copii, deoarece favorizează o postură incorectă a corpului. De fapt, în intervalele în care copilul se apleacă și se încordează pentru a putea vedea mai bine ecranul telefonului, se exercită presiuni suplimentare asupra musculaturii spatelui și gâtului. Pe măsură ce timpul trece, presiunile respective provoacă spasme, care pot genera dureri la nivelul nervilor de la nivelul spatelui, umerilor și chiar de la nivelul brațelor. Mai mult decât atât, cu cât se stă mai mult timp cu telefonul pe toaletă, cu atât este afectat mai puternic aliniamentul natural al pelvisului și al coloanei, ceea ce crește riscul de probleme musculo-scheletale. Odată ce se întâmplă așa, inclusiv presiunea distribuită în regiunea pelvisului este afectată și pot interveni dureri.

fetita care sta pe pat si are dureri in zona gatului

Nu în ultimul rând, pe lângă problemele de sănătate prezentate, este indicat să nu îi permiți copilului tău să își la telefonul la toaletă pentru a preveni altă situație nedorită: să-l scape, din neatenție, în toaletă. 

Iată de ce nu ar trebui să îți iei telefonul după tine la baie

Surse foto: istockphoto.com, tiktok.com/@doctorsethimd/video/, Image by Freepik

Surse articol: a1.ro, lshtm.ac.uk, mirror.co.uk, pjms.org.pk, sfatulmedicului.ro, timesofindia.indiatimes.com, webmd.com

Articolul urmator
Sunt doar un bărbat gay care își dorește să fie tată și nimic mai mult
Sunt doar un bărbat gay care își dorește să fie tată și nimic mai mult

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    De ce nu trebuie să stai mai mult de 10 minute pe toaletă
    De ce nu trebuie să stai mai mult de 10 minute pe toaletă

    Fără să îți dai seama, poți ajunge să petreci timp îndelungat la toaletă, antrenându-te în demersuri precum cititul sau vorbitul la telefon. Medicii...

    Citim mesajele din telefonul copiilor noștri adolescenți? Sau le ascultăm apelurile? Cât de mult le putem invada intimitatea
    Citim mesajele din telefonul copiilor noștri adolescenți? Sau le ascultăm apelurile? Cât de mult le putem invada intimitatea

    Pe măsură ce copilul tău se descurcă tot mai bine cu propriul telefon, începi să te preocupi din ce în ce mai mult de siguranța lui. În aceste condiții, ești...

    Scene șocante la o școală din Bacău! Un elev a obligat doi copii cu nevoi speciale să își bage capul în toaletă
    Scene șocante la o școală din Bacău! Un elev a obligat doi copii cu nevoi speciale să își bage capul în toaletă

    Un elev de la o școală din Bacău a fost arestat preventiv după ce a obligat doi copii cu nevoi speciale să își bage capul în vasul de toaletă. Potrivit ISJ Bacău,...

    „Tehnologia distruge educația, opriți-vă!”. Apelul public al unei profesoare către toți părinții care își lasă prea mult copiii cu telefonul
    „Tehnologia distruge educația, opriți-vă!”. Apelul public al unei profesoare către toți părinții care își lasă prea mult copiii cu telefonul

    Avansarea tehnologiei din ultimul deceniu aduce atât aspecte pozitive asupra educației și cunoștințelor copiilor, cât mai ales aspecte negative. O educatoare aduce în...

    Am învațat că trebuie să le las copiilor mei spațiu să își construiască amintiri și fără mine
    Am învațat că trebuie să le las copiilor mei spațiu să își construiască amintiri și fără mine

    Aseară cei trei copii ai mei erau pe terasă vorbind și râzând. Cele două rațe ale noastre dormitau sub tufa de hortensie și fiul meu cel mai mic s-a dus să le facă poze....

    Un nou-născut a fost descoperit în toaleta unui avion în timpul unui control de rutină
    Un nou-născut a fost descoperit în toaleta unui avion în timpul unui control de rutină

    O mamă este cercetată penal pentru că și-a lăsat bebelușul nou-născut în coșul de gunoi al toaletei unui avion. Cel mic a fost transportat de urgență la spital pentru...

    Sticlele de apă reutilizabile depozitează mai multe bacterii decât un vas de toaletă, spun cercetătorii
    Sticlele de apă reutilizabile depozitează mai multe bacterii decât un vas de toaletă, spun cercetătorii

    Ce noroc că nu putem vedea bacteriile, pentru că altfel, nu cred că am mai vrea să atingem nimic. În acest sens, un studiu din 2023 arată că o sticlă reutilizabilă pentru apă...

    Această mamă și-a învățat bebelușul să meargă la toaletă de la 6 luni
    Această mamă și-a învățat bebelușul să meargă la toaletă de la 6 luni

    Cei mai mulți părinți încep să-și învețe copiii să meargă la toaletă în jurul vârstei de doi sau trei ani. Alții cred că bebelușii dau semne că ar fi...

    © 2024 Qbebe