Oxiurii la copii: când, de ce apar și ce tratamente există

Oxiurii sunt frecvent întâlniți la copiii preșcolari și cei de vârstă școlară. Oxiurii sunt extrem de contagioși, astfel încât ei se transmit cu ușurință de la un membru al familiei la altul, dacă nu se iau măsuri pentru a împiedica acest lucru. Iată mai jos ce sunt, de ce apar, dar și ce tratamente există pentru oxiuri la copii.

Ce sunt oxiurii?

Oxiurii sau Enterobius vermicularis sunt viermi paraziți de dimensiuni reduse, de culoare albă, care trăiesc și se înmulțesc în intestinul oamenilor. Ouăle și larvele oxiurilor sunt atât de mici, încât pot fi observate doar la microscop. În schimb, femela adultă de oxiuri are între 8 – 13 mm lungime, iar masculul între 2 – 5 mm lungime. Femela adultă depune ouăle în timpul nopții, în zona perianală și perineală provocând astfel un prurit anal nocturn. Apoi, ouăle embrionează aproximativ 6 ore, devin infecțioase și contaminează hainele.

copil-cu-bluza-rosie-care-sta-pe-olita-si-isi-tine-mainile-pe-fata

Oxiurii se transmit extrem de repede, fiind des întâlniți la copiii cu vârste cuprinse între 5 – 10 ani. Oxiurii sunt contagioși, astfel că o persoană se poate infecta doar atingând obiecte murdare sau consumând apă și alimente contaminate. Se poate ajunge și la autoinfecție dacă mâinile sunt contaminate și este atinsă ulterior zona perianală. După infectare, oxiurii eclozează în duoden și devin adulți în maxim 55 de zile. Infecția cu oxiuri la copii reprezintă o problemă care trebuie tratată rapid, deoarece acești viermi pot trăi pe suprafețele contaminate până la 3 săptămâni, astfel că oricine poate intra în contact cu ei și să se infecteze. Oxiurii sunt cea mai frecventă cauză a infecțiilor cu viermi intestinali din lume.

De ce apar la copii oxiurii?

Oxiurii sunt cei mai răspândiți dintre paraziți. Motivul pentru care ei apar la majoritatea copiilor este faptul că pot fi ingerați foarte ușor de pe obiecte murdare, alimente nespălate sau din apă contaminată. De asemenea, există multe cazuri de autoinfectare, atunci când micuțul se scarpină în zona anală, apoi duce mână la gură, ia ouăle și le înghite. Rapiditatea și ușurința cu care se pot infecta cu oxiuri face ca această boală să apară atât de des în rândul celor mici. Astfel, nu este de mirare că oxiuriaza este cea mai comună infecție intestinală din lume. Ea apare cu precădere la preșcolari și copiii de vârstă școală, dar nici adulții nu sunt excluși de la infecția cu oxiuri.

Citește și: Limbricii la copii: simptome și tratament

Cum apar infecţiile cu viermi sau paraziţi la copii?

Infectarea cu paraziți la copii are loc prin pătrunderea în organism a ouălor sau larvelor. După ce au ajuns în corp, paraziții se răspândesc peste tot. În ceea ce privește oxiurii, ouăle acestora ajung în mare parte în intestin acolo unde embrionează.

copil-in-bustul-gol-care-are-o-farfurie-cu-mancare-langa-el-si-isi-linge-degetele

Când larvele ajung la maturitate, femelele de oxiuri pleacă spre colon și își depun ouăle în cutele de piele din jurul anusului. Apoi, se întorc în intestinul gros. Așa cum am menționat anterior, ouăle paraziților sau viermilor au dimensiuni microscopice, dar acest lucru nu înseamnă că nu sunt rezistente. Din contră, ouăle supreviețuiesc săptămâni bune și în afara organismului, anume pe suprafețe murdare, pe sol, pe haine sau pe fructe și legume. Ouăle pot fi și pe pielea noastră, astfel că dacă un copil își atinge buzele cu mâinile murdare se autoinfectează ușor. Ajunse în gură, ouăle își încep călătoria spre intestin.

În primele zile câteva zile de la infectare simptomele pot lipsi, astfel că este greu să-ți dai seama dacă micuțul tău are oxiuriază sau nu. Sugari și copiii mai mari sunt predispuși la infecția cu oxiuri, deoarece tractul lor gastro-intestinal nu este suficient de dezvoltat, încât să se protejeze împotriva paraziților.

Ce simptome au copiii cu viermișori intestinali?

După acele câteva zile când micuțul poate fi asimptomatic, deși are oxiuriază, apar câteva semne care trădează infecția cu viermi intestinali. Semnele și simptomele depind de tipul infecției și de zonele corpului unde s-au răspândit viermișorii. Unii viermișori la copii sau oxiuri pot afecta plămânii, ficatul sau creierul, iar alte infecții sunt doar cu localizare intestinală.

Cele mai frecvente simptome pentru oxiuri la copii sunt:

  • Mâncărimile, pruritul anal și perianal: acestea sunt principalele semne că vorbim de oxiuri la copii. Mâncărimea se întâmplă cel mai des noaptea sau spre dimineață, atunci când femela iese prin rect pentru a depune ouăle. După ce ouăle embrionează apare și puruitul anal care ajunge să infecteze hainele și lenjeria pentru pat. Din cauza faptului că ambele simptome apar noaptea pot să se declanșeze tulburările de somn, plânsul și starea de irascibilitate la cel mic.
  • Erupție cutanată în zona genitală: dacă micuțul are zgârieturi profunde, ar putea dezvolta o infecție bacteriană. În cazul fetițelor, dacă oxiurii migrează spre organele genitale pot apărea vulvite sau vaginite.
  • Tulburările digestive: dureri de burtă, grețuri, vărsături, anemie, diaree sau inapetență
  • Bruxism: micuțul scrâșnește din dinți
  • Enurezis: copilul udă patul
  • Prezența viermilor vii din scaun
  • Urticarii
  • Oboseală

Citește și: Helminți la copii

Cum se pune diagnosticul pentru oxiuri la copii?

În multe cazuri, oxiurii pot fi observați în scaunul copilului. Dacă bănuiești că micuțul tău are oxiuri, îți poți confirma suspiciunile uitându-te în scaunul lui. De asemenea, îi poți verifica copilului fundulețul sau lenjeria pe timpul nopții, atunci când se declanșează simptomele. Folosește o lanternă pentru a vedea cât mai bine dacă există oxiuri. În cazul în care ai văzut viermișori la copil, trebuie să mergi cu el la pediatru pentru un consult de specialitate. În urma examinării zonei rectale și a altor teste, medicul poate confirma bănuielile tale. Pentru a se asigura că diagnosticul este unul corect, medicul va cere testul benzii adezive sau examenul coproparazitologic.

mama-si-copil-care-stau-in-fata-unui-medic

Amprenta anală sau metoda benzii adezive

Metoda benzii adezive sau amprenta anală are cel mai înalt grad de precizie, adică de peste 90% și se face timp de 3 zile consecutive de către părinte, imediat ce copilul se trezește din somn. Este esențial ca micuțul să nu aibă scaun și să nu aibă parte de igienă locală înainte de a lua amprenta anală.

Pentru recoltare se folosește lingurița coprorecoltorului simplu, fără mediu de transport, pe care a fost fixată în prealabil o bucată de bandă adezivă, dar cu partea lipicioasă către exterior. Cu această linguriță se bajonează foarte bine zona perianală, fesele fiind bine desfăcute cu mâna. După recoltare, lingurița cu bandă adezivă se introduce în coprorecoltor și se aduce la laborator în maxim 8 ore. După cele 3 zile, probele sunt analizate la microscop pentru a depista ouăle de oxiuri la copii sau larve.

Analize din fecale

Analiza din fecale evidențiază oxiuriaza numai în 10 – 15% din cazuri, motiv pentru care medicii nu apelează des la această metodă ca modalitate de diagnosticare. Însă, dacă pediatrul consideră faptul că este necesară o analiză din fecale, atunci este important să știi cum se recoltează probele. Astfel, pentru recoltare se folosește coprorecoltorul. Proba se poate recolta de la materiile fecale eliminate în orice moment al zilei.

Se colectează câte o porțiune de mărimea unei alune din 3 locuri diferite ale materiei fecale. Mare atenție, însă, probele nu trebuie să depășească mai mult de jumătate din recipient. Probele au o valabilitate de 24 de ore dacă sunt meținute la temperaturi între 4 – 8 ℃, astfel că este indicat să ajungi cu ele la laborator în cel mai scurt timp. În mod normal, se recomandă efectuarea a minimun 3 examene coproparazitologice recoltate la intervale de 7 – 10 zile.

Ce tratament se dă pentru oxiuri la copii?

Viermii și paraziții cu localizare intestinală sunt tratați cu ușurință. Dacă aceștia migrează spre alte părți ale corpului, atunci tratamentul se administrează imediat și poate fi dat pentru o perioadă mai lungă de timp. În general, tratamentul medicamentos în paralel cu o igienă locală strictă, va vindeca infecția cu oxiuri la copii. Igiena trebuie să fie riguroasă, iar pediatrul poate cere ca un tratament pentru oxiuri la copii să fie urmat de toate persoanele care au intrat în contact cu micuțul, indiferent dacă prezintă sau nu simptome. Doar medicamentele alopate determină eliminarea viermișorilor, astfel că ține cont de faptul că alte remedii naturiste sau un sirop pentru oxiuri la copii nu sunt eficiente.

Cele mai folosite medicamente pentru oxiuri la copii sunt, de fapt, niște derivați de benzimidazol precum:

  • Mebendazolul (Vermox)
  • Albendazolul (Zentel)
  • Pamoatul de pirantel

Ce să facem ca să prevenim apariția viermilor şi paraziţilor la copii?

Pe lângă tratamentul medicamentos, este esențială și prevenirea reinfectării cu oxiuri. Paraziții au un ciclu de viață de până la 6 săptămâni, astfel că regulile de igienă trebuie respectate măcar în acea perioadă, de către toți membrii familiei. Măsurile de igienă riguroase previn reinfectarea, dar și infectarea altor persoane sau răspândirea infecției.

fetita-blonda-care-se-spala-pe-maini-cu-sapun-si-apa

Cele mai importante reguli de igienă care trebuie respectate cu strictețe pentru a preveni apariția sau reapariția viermilor la copii sunt următoarele:

  • Mâinile trebuie spălate cu apă și săpun înainte de fiecare masă, dar și pe parcursul zilei, ori de câte ori este necesar.
  • Unghiile copilului să fie scurte, astfel încât să nu se zgârie dacă are mâncărimi.
  • Curăță cu atenție zona anală a copilului cu săpun și apă după fiecare utilizare a toaletei. Dezinfectează colacul toaletei după ce micuțul a eliminat scaunul.
  • Lenjeria pentru pat, îmbrăcămintea și prosoapele trebuie spălate în apă fierbinte. De asemenea, nu scutura lucrurile înainte de a le spăla. Este recomandat ca lenjeria și pijamalele să fie schimbate zilnic.
  • Prosoapele nu trebuie folosite la comun în familie.
  • Aspiră covoarele și șterge pardoselile în fiecare zi. Totodată, dezinfectează baia și bucătăria cel puțin o dată pe zi.
  • Înainte de a consuma fructe și legume crude, spală-le cu atenție pentru a elimina ouăle sau viermii.
  • În timpul zilei, este recomandat ca draperiile să stea trase pentru ca lumina naturală să pătrundă în cameră. Scopul acestui lucru este faptul că ouăle de oxiuri sunt sensibile la lumina soarelui.
  • Toți membrii familiei trebuie să facă duș dimineața și seara pentru a reduce riscul de recontaminare prin intermediul apei din cadă.
  • Periuțele pentru dinți trebuie să fie depozitate într-un dulap închis, iar înainte de fiecare utilizare trebuie clătite bine.
  • Nu este recomandat mâncatul în dormitor. Există riscul de infectare dacă pijamalele sau lenjeriile au fost recent scuturate.
  • Fiind o boală contagioasă, în cazul în care copilul merge la școală sau grădiniță, trebuie anunțată colectivitatea despre îmbolnăvirea sa.

Citește și: Trucuri de igienă intimă pentru fetițe pe care trebuie să le învețe până la 9 ani

Infecția cu oxiuri la copii este frecvent întâlnită, din cauza faptului că acești viermi sunt contagioși. Astfel, copilul se poate infecta cu oxiuri în colectivitate, punând mâinile pe suprafețe murdare sau doar consumând legume și fructe nespălate. Deși neplăcută, infecția cu oxiuri la copii nu reprezintă o amenințare gravă la adresa sănătății și poate fi ușor tratată. În paralel cu tratamentul medicamentos pentru oxiuri la copii, trebuie stabilite niște reguli stricte de igienă pentru a preveni reinfectarea sau răspândirea bolii la ceilalți membrii ai familiei.

Surse: webmd.com, kidshealth.org, bioclinica.ro, doc.ro, desprecopii.com, reginamaria.ro, copilul.ro, arcadiamedical.ro, mamisicopilul.ro, totuldespremame.ro, synevo.ro

Surse foto: istockphoto.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Când apar colicii la bebeluși
    Când apar colicii la bebeluși

    Termenul de ”colici” este folosit atunci când un bebeluș sănătos plânge în mod frecvent și prelungit, timp de mai multe ore pe zi, aparent fără motiv....

    Semnificatia alunitelor de pe fata ta. Ce mesaje au acestea in functie de locul in care apar
    Semnificatia alunitelor de pe fata ta. Ce mesaje au acestea in functie de locul in care apar

    Potrivit Almanahului chinezesc Tung Shu, alunitele pe care oamenii le au pe fata au o anumita semnificatie.

    Tuberculii lui Montgomery: ce sunt, cum și de ce apar?
    Tuberculii lui Montgomery: ce sunt, cum și de ce apar?

    Tuberculii lui Montgomery sunt glande mici care îndeplinesc roluri importante la fiecare femeie. Glandele lui Montgomery devin vizibile în timpul sarcinii, din cauza...

    Locul 1 la Campionatul Mondial de Robotică. Elevii români sunt singurii care au învins echipa americană de când există concursul
    Locul 1 la Campionatul Mondial de Robotică. Elevii români sunt singurii care au învins echipa americană de când există concursul

    Elevii români i-au învins pe americani la la Campionatul Mondial de Robotică CRI 2021 din Chicago! Pentru prima dată o echipă din afara SUA reușește să obțină primul loc...

    Coșuri pe fund: de ce apar și cum scapi de ele?
    Coșuri pe fund: de ce apar și cum scapi de ele?

    Ai fi surprinsă să afli că foarte multe persoane se confruntă cu o problemă despre care cu greu ne deschidem să vorbim: coșuri pe fund. Coșurile pot apărea la orice vârstă,...

    De ce apar hemoroizii în sarcină
    De ce apar hemoroizii în sarcină

    Hemoroizii sunt structuri sinusoidale (vene umflate) aflate la nivelul canalului anal, care provoacă senzații de mâncărime, arsură, durere și chiar sângerări. Din...

    Parentingul explicat: există două tipuri de copii și fiecare trebuie disciplinat diferit
    Parentingul explicat: există două tipuri de copii și fiecare trebuie disciplinat diferit

    Printre marile provocări din viața de părinte se regăsește și aceasta: cum să reușești să îți disciplinezi copilul astfel încât să nu recurgi la pedepse, să...

    Există, cu adevărat, copii obraznici?Ce se ascunde, de fapt, în spatele unui astfel de copil
    Există, cu adevărat, copii obraznici?Ce se ascunde, de fapt, în spatele unui astfel de copil

    Psihologii atrag atenția că anumite comportamente ale copiilor care par dovadă de obrăznicie, nu sunt întotdeauna astfel. Așa cum veți descoperi și din articolul de mai jos, ele...

    © 2022 Qbebe