Timpul petrecut în fața ecranelor schimbă structura creierului copiilor

Timpul petrecut în fața ecranelor schimbă structura creierului copiilor

Irina Olteanu - Redactor Senior

Un timp îndelungat petrecut în fața ecranelor poate modifica forma creierului copiilor, reiese în urma unui studiu desfășurat recent. Iată în continuare care sunt concluziile exacte ale acestuia și ce opinii sau sfaturi pentru părinți au avut specialiștii implicați.

Studiu despre modul în care ecranele schimbă structura creierului copiilor

Acest studiu a fost publicat în Revista Asociației Medicale Americane a Pediatrilor, a implicat 47 de copii sănătoși, 27 de fete și 20 de băieți. Oamenii de știință au analizat procedurile imagistice ale copiilor cu vârsta între 3-5 ani și au comparat rezultatele cu durata de utilizare a ecranelor.

Autorul principal Dr John Hutton și colegii au cerut părinților să raporteze durata de timp pe care copiii au petrecut-o folosind ecrane. Acest lucru s-a realizat prin intermediul testului ScreenQ, un chestionar cu 15 itemi care a luat în considerare accesul facil, frecvența de utilizare și conținutul vizualizat. Un scor redus reflectă o aderență bună la recomandările Asociației Americane a Pediatrilor. Acest organism recomandă ca acei copii care au vârsta cuprinsă între 3-5 ani să nu petreacă mai mult de o oră pe zi privind la ecrane. În același timp, copiii au beneficiat de analiză RMN și au fost implicați în teste cu trei standarde care au măsurat limbajul, inclusiv vocabularul, cititul și viteza abilităților de primire a informațiilor.

Acei copii care au prezentat un scor ScreenQ ridicat au avut o calitate mai redusă a materiei albe, ceea ce influențează formarea de mielină – mielina este o substanță grasă care acoperă fibrele nervoase ale materiei albe din creier. Aceasta permite impulsurilor nervoase să se miște rapid în sistemele organice, care transmit mesaje între diferite părți ale creierului. Dacă mielina se diminuează – în mod normal din cauza diverselor îmbolnăviri – mesajele nu pot trece prin ea la fel de rapid. Sistemele organice implicate în creierele copiilor au fost de asemenea implicate în funcția executivă, care ține de autocontrol. Echipa de cercetare nu a specificat numărul de ore pe zi care au fost asociate schimbărilor.

timpul petrecut in fata ecranelor

Rezultatele testelor cognitive au părut să susțină descoperirile – cei care au utilizat frecvent ecranele au dovedit performanțe mai reduse la testele cognitive. Ei au prezentat de asemenea un limbaj semnificativ mai puțin expresiv, definit ca modul în care o persoană își exprimă gândurile și sentimentele. Acești copii au dat dovadă de o abilitate mai redusă de a numi obiectele rapid, cunoscută ca viteză de procesare și abilități de citire emergente mai slabe, care reprezintă cunoștințele de citit și scris ale unui copil înainte de a ști să scrie și să citească.

A reieșit faptul că cei care petreceau cel mai mult timp pe tablete, telefoane și televizor au prezentat cea mai puțină cantitate de materie albă în creier. Materia albă este un manșon peste creier care ajută la transmiterea mesajelor de la o regiune la alta prin intermediul sistemelor organice. Sistemele organice i-au afectat inclusiv pe cei care susțin abilitățile de limbaj, precum vorbire, gândire și citit. Aceiași copii au prezentat scoruri mai mici la testele de citire, conform rezultatelor studiului Centrului Medical al Spitalului de Copii Cincinnati.

timpul petrecut in fata ecranelor

Opinii ale specialiștilor despre studiu

Doctorul John Hutton a afirmat că șase din zece copii studiați au avut propriul smartphone sau tabletă și patru din zece au avut un dispozitiv de televiziune sau portabil în dormitor “studiul ridică întrebări cu privire la faptul dacă cel puțin unele aspecte ale utilizării ecranelor în prima parte din copilărie pot oferi o stimulare suboptimă în acest stadiu rapid de formare a creierului. Deși nu putem determina încă dacă durata petrecută în fața ecranelor cauzează aceste modificări structurale sau implică riscuri de neurodezvoltare pe termen lung, aceste descoperiri justifică studii ulterioare pentru a înțelege ce semnifică și modul în care să stabilească limite corespunzătoare asupra utilizării tehnologiei. Aceste descoperiri subliniază necesitatea de a înțelege efectele timpului petrecut pe ecran asupra creierului, în special în timpul stadiilor de dezvoltare dinamică a creierului în prima parte a copilăriei.”
Însă au existat critici ai cercetării care au insinuat că aceste concluzii sunt înșelătoare și au recomandat ca părinții să nu se îngrijoreze cu privire la afectarea creierului copiilor.

Profesorul Dorothy Bishop, din cadrul Universității Oxford, expert în neuropsihologie de dezvoltare, a declarat că studiul “nu a oferit dovezi credibile că timpul petrecut în fața ecranelor afectează dezvoltarea unui copil. Însă ar putea servi la alimentarea anxietății în cazul părinților care se pot îngrijora că au afectat creierul copilului permițând acces la televizor, telefoane sau tablete. Două articole sunt citate pentru a susține afirmația că abuzul de timp petrecut în fața ecranelor prezintă un risc de întârziere a limbajului. În calitate de expert în întârzierea limbajului nu am auzit niciodată de această afirmație.”

Profesorul Derek Hill din cadrul Universității College Londra a declarat că “această lucrare este intrigantă, dar trebuie multă grijă pentru interpretarea rezultatelor oferite de acest subiect emoțional. Aceste rezultate sunt preliminare. Este un studiu mic pentru mai puțin de 50 de copii care nu sunt reprezentativi pentru toți copiii.”

Informații importante de reținut

În anul 2018 un studiu realizat în SUA a relevat că acei copii care au petrecut cel mai mult timp pe ecrane au prezentat o funcție cognitivă cu 5% mai mică decât alți copii de 8-11 ani. Experții britanici sunt sceptici cu privire la pericolele pe care le presupune timpul petrecut în fața ecranelor la copii și au criticat calitatea dovezilor științifice. Mai mult de jumătate dintre copiii de 3-4 ani din Marea Britanie folosesc săptămânal internetul și 1 din 5 copii are propria tabletă.

Nu există îndrumări oficiale pentru timpul de petrecut în fața ecranelor. Însă există recomandări ce trebuie implementate datorită faptului că acest timp are un impact important asupra sănătății mentale și bunăstării tinerilor. Asociația Americană a Pediatrilor recomandă ca sub vârsta de 18 luni să se evite expunerea la ecrane, între 18-24 luni să se opteze doar pentru programe de calitate care să fie explicate copiilor, între 2-5 ani să se limiteze durata de timp la 1 oră pe zi de programe de calitate.

Surse:www.dailymail.co.uk;www.tasnimnews.com;www.forbes.com/

Articolul urmator
Copilul meu s-a născut cu probleme grave de sănătate după ce a fost infestat cu un virus în timpul sarcinii. Ce este infecția cu citomegalovirus
Copilul meu s-a născut cu probleme grave de sănătate după ce a fost infestat cu un virus în timpul sarcinii. Ce este infecția cu citomegalovirus

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    STUDIU. Copiii care petrec mai mult timp în fața ecranelor au mai mulți prieteni apropiați
    STUDIU. Copiii care petrec mai mult timp în fața ecranelor au mai mulți prieteni apropiați

    În condițiile în care timpul petrecut de copii în fața ecranelor a devenit tot mai mare în ultima vreme, este firesc să ne îngrijorăm pentru sănătatea...

    Cum va schimba Chat GPT-ul educația copiilor noștri?
    Cum va schimba Chat GPT-ul educația copiilor noștri?

    Inteligența artificială a pornit numeroase discuții de-a lungul timpului, dar mai ales în contextul Chat GPT-ului. Cum va schimba acest asistent virtual performant educația...

    De ce nu limitez timpul pe ecrane al copiilor mei
    De ce nu limitez timpul pe ecrane al copiilor mei

    Printre subiectele dezbătute intens de părinți se numără și acesta: care este vârsta de la care un copil are voie să utilizeze ecranele și cât timp ar trebui să...

    S-a publicat noua structură a anului școlar. Semestrul al doilea va fi mai scurt cu o săptămână
    S-a publicat noua structură a anului școlar. Semestrul al doilea va fi mai scurt cu o săptămână

    Noua structură a anului școlar 2020-2021 a fost publicată în Monitorul Oficial. Cea mai importantă modificare este reducerea numărului de săptămâni de cursuri de la 34 la...

    Se schimbă "Școala altfel"! Părinții vor plăti excursiile copiilor și profesorii nu mai pot strânge fonduri în acest sens
    Se schimbă "Școala altfel"! Părinții vor plăti excursiile copiilor și profesorii nu mai pot strânge fonduri în acest sens

    „Școala alfel” vine cu mici modificări începând din acest an, de bun augur pentru părinți, elevi și profesori. Sunteți pregătiți pentru amintirile minunate...

    Sunt o mamă supraponderală și nu mi-e rușine să stau goală în fața copiilor mei
    Sunt o mamă supraponderală și nu mi-e rușine să stau goală în fața copiilor mei

    În special dacă nu ești mulțumită de felul în care arăți, faci eforturi pentru a-ți dezvălui cât mai puțin corpul, inclusiv în fața copilului tău. Unele...

    O fetiță de nici 2 ani a murit de foame după ce mama ei a petrecut 6 zile neîntrerupt, uitând că are un copil!
    O fetiță de nici 2 ani a murit de foame după ce mama ei a petrecut 6 zile neîntrerupt, uitând că are un copil!

    O mamă a petrecut șase zile neîntrerupt, uitând că are un copil. Acum ea este acuzată de uciderea fiicei sale de nici doi ani, care a murit de foame după ce a fost lăsată...

    Obiceiuri care ajută la refacerea creierului
    Obiceiuri care ajută la refacerea creierului

    Leziunile cerebrale se referă la orice leziune sau afectare a creierului care îi perturbă funcționarea normală. Ele pot rezulta din diverse cauze, inclusiv traumatisme, accidente...

    © 2024 Qbebe