De ce nu limitez timpul pe ecrane al copiilor mei

De ce o mamă a ales să nu limiteze timpul pe ecrane al copiilor ei

Mama a trei copii (de 14, de 11 și de 9 ani) a explicat ce se întâmplă în familia ei în ceea ce privește gestionarea timpului pe care aceștia îl petrec în fața ecranelor. Ea a ținut să precizeze că a luat în calcul mai multe lucruri când a hotărât să nu le impună copiilor săi restricții din acest punct de vedere. Astfel, aduce în prim-plan faptul că aceștia au un program care le permite să se bucure de activități variate și că există avantaje ale timpului petrecut pe ecrane. Iată ce a mărturisit mama, într-o confesiune pentru „sheknows”:

„...Copiii mei nu trebuie să-și „câștige” dreptul de a petrece timpul la computer sau pe tabletă. Trebuie să recunosc faptul că în multe zile de vară ei stau și se uită pe YouTube și sunt de acord cu asta, nu mă interesează părerea altcuiva. Iată de ce.

În primul rând, suntem în 2022. După mine, orice părinte care încearcă să restricționeze accesul copilului său la computer sau la tabletă pierde din start „bătălia”, în condițiile în care acesta oricum le utilizează la școală. De asemenea, copiii care știu cum să utilizeze un computer sau o tabletă se descurcă mai ușor cu temele și cu diverse activități ce țin de școală. (În plus, la orice loc de muncă se cere să știi să lucrezi pe computer și, prin urmare, când îi restricționezi copilului accesul la tehnologie îl determini cumva să nu țină pasul cu vremurile actuale.)

În al doilea rând, cel mai mare dintre copiii mei, care are 14 ani, este foarte pasionat de computer. A învățat singur numeroase coduri, precum Scratch și Python. Îi place să creeze conținuturi originale- fie că este vorba despre artă cu pixeli, fie că este vorba despre jocuri pe computer- și adoră „Minecraft”. În același timp, este clasa a opta, dar nu are încă telefon. În casa noastră există un telefon „pentru copii”, pe care îl împart toți, dar fiul meu nu îl utilizează. Așa că timpul pe care îl petrece pe ecrane nu este pe un iPhone (și nici pe tabletă). Cel mai mult folosește un laptop. Citește diverse articole, se uită la tutoriale despre „Minecraft” sau discută cu prietenii lui pe chat-uri.

Și ceilalți doi copii mai mici (de 9 și de 11 ani) petrec mult timp pe ecrane- fie că se uită la „Dude Perfect” pe YouTube sau că fac rebusuri cu animale, fie că vorbesc cu prietenii lor pe „Messenger” sau le trimit mesaje.

Insist din nou asupra ideii: nu le număr niciunuia dintre copiii mei minutele pe care le petrec în fața ecranelor. Am luat această hotărâre fiindcă, sinceră să fiu, când îmi amintesc de copilăria mea (când era la modă „Baby-Sitters Club”), nu numai că obișnuiam să merg cu bicicleta, să mă joc de-a v-ați ascunselea, să mă costumez sau să mă joc cu păpușile Barbie... dar mă uitam și la televizor. Petreceam mult timp astfel. 

Ghiciți la ce nu se uită copiii mei? La televizor. Ei nu știu ce înseamnă să setezi un televizor, să umbli cu un cablu. Au câteva emisiuni preferate pe Netflix, dar nu se uită des la ele. Fiul meu de 9 ani stă pe canapea uitându-se la videoclipuri pe YouTube: de cele mai multe ori acestea sunt despre baseball, despre hockey sau sunt legate de momente memorabile din meciuri de basket. Prin urmare, este foarte diferită situația lor de cea din copilăria mea, când stăteam în vacanța de vară pe canapea și mâncam cereale și mă uitam la serialul „Zile din Viața Noastră”? Nu, nu este foarte diferită. De fapt, cred că situația lor este mai bună.

În același timp, copiii mei sunt implicați în alte numeroase activități. Știu asta pentru că eu îi duc peste tot cu mașina. Copilul meu cel mai mic practică două sporturi vara aceasta- baseball și hockey. Cel mijlociu face echitație și merge într-o tabără de călărie. Fiul meu cel mare este pasionat de teatru și învață să joace tenis. În plus, iau în calcul și ieșirile cu prietenii și mersul la pescuit sau joaca cu câinele prin curte... pot spune că suntem o familie foarte activă. 

Mai mult decât atât, dacă pandemia ne-a învățat ceva, este că trebuie să apreciem faptul că micuții noștri pot avea legături cu lumea din jur. Chiar dacă acum putem să ieșim din casă, școlile sunt redeschise și viețile noastre au revenit în mare măsură la normal, copiii mei continuă să comunice cu prietenii lor prin intermediul diferitelor ecrane din casă. (Lucru care nu este foarte diferit de ceea ce făceam eu în copilărie, când stăteam ore întregi de vorbă cu prietenele mele, în 1992, la telefon. Acum copiii nu mai dau telefon, ci trimit mesaje. Este un alt aspect al „timpului petrecut pe ecrane”)

Într-adevăr, când analizez modul în care ne petrecem vara și când am unele sentimente de vinovăție că îi las să se întindă pe canapea și să se uite la o emisiune pe Netflix, la videoclipuri pe YouTube sau să stea ore întregi și să se joace „Minecraft”, încerc să îmi amintesc de drumețiile pe care le facem în familie. Sau când copiii mei stau ore întregi la piscină, cu prietenii. Sau când reușesc să-și creeze amintiri prețioase datorită meciurilor de baseball, taberelor și momentelor petrecute într-un parc acvatic.

Îmi aduc aminte și de numeroasele cărți pe care le-am citit împreună, de abonamentele la bibliotecă și de faptul că i-am surprins citind pe ascuns noaptea. Mă gândesc și la jocul de masă extrem de amuzant pe care l-a creat fiul meu cel mare și care ne-a făcut să râdem ore întregi. Îmi vin în minte și teancurile de ustensile de crafting și de pictură ale fiicei mele cu înclinații artistice și cum găsesc peste tot prin casă lucrări ale ei.

Totodată, când mă gândesc că faptul că nu le-am impus restricții în privința utilizării ecranelor reprezintă un deserviciu pentru ei întrucât nu le dăm ocazia să înțeleagă ce înseamnă să-și „câștige” acest drept, îmi aduc aminte și de ziua în care au venit la mașină și m-au ajutat să descarc cumpărăturile fără ca eu să le cer asta. Nu pot să uit cum au grijă de câinele nostru și cum au dat cu aspiratorul zilele trecute în camerele lor sau cum au smuls buruienile din grădină. Nu în ultimul rând, mă gândesc la faptul că își împachetează hainele și cum fac curat în baie sau cum șterg praful de pe mobilă ori de câte ori îi rog. 

Adevărul este că nu suntem suficient de organizați pentru a putea să întocmim „un program” strict de utilizare a ecranelor. Zilele noastre sunt foarte diferite: în zilele de marți poate reușim să dormim mai mult, iar miercuri deja ieșim pe ușă la ora 7 dimineața. În unele zile, copiii mă ajută să fac curat prin casă, iar în altele îmi văd singură de treabă și îi las să se distreze petrecându-și timpul pe ecrane, în timp ce eu încerc să contribui la suplimentarea veniturilor familiei. Nu mă voi simți vinovată pentru niciunul dintre aceste lucruri.

Sunt conștientă de acest fapt: copiii mei au o viață bună. Sunt sănătoși. Sunt activi. Și, foarte important, sunt buni. Recunosc că pe tot parcursul unui an ei se bucură adesea de timp nelimitat pe ecrane... și sunt 100% de acord cu asta.”