Tot ce trebuie să știm despre răul de mișcare la cei mici

Tot ce trebuie să știm despre răul de mișcare la cei mici

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Una dintre experiențele prin care poți trece, odată ce devii părinte, este să vezi cum copilul tău începe să se simtă rău ori de câte ori mergeți cu mașina, cu trenul, cu avionul sau când vă aflați într-un mijloc de transport pe apă. Chiar dacă te vei îngrijora și te vei întreba ce se întâmplă de fapt cu copilul, medicii pediatri spun că răul de mișcare se va ameliora tot mai mult pe măsură ce acesta va înainta în vârstă. Până atunci, există numeroase metode prin care manifestările neplăcute pot fi prevenite și ținute sub control. 

Ce este răul de mișcare? 

Răul de mișcare se referă la mai multe simptome, printre care senzație de greață, disconfort abdominal, amețeli, vărsături, dar și la alte manifestări corelate. Reprezintă o afecțiune a urechii interne, legată de mișcarea repetată în urma deplasării unui vehicul sau de orice mișcări ce perturbă urechea internă.

Răul de mișcare, atât la copii, cât și la persoanele adulte, este de mai multe tipuri:

  • Rău de mașină (intervine în timpul călătoriei cu mașina, dar și cu trenul)
  • Rău de mare (survine în cadrul unei călătorii pe mare, manifestându-se în cazul deplasării cu iahturi, vapoare, submarine și diverse ambarcațiuni)
  • Răul de avion (apare când se efectuează călătorii cu avionul sau cu elicopterul)
  • Răul ce ține de alte mijloace aflate în mișcare (spre exemplu, răul de mișcare se poate manifesta și într-un carusel, într-un roller coaster, dacă se utilizează simulatoare de zbor, dispozitive de realitate virtuală etc.)

fetita-care-sta-pe-bancheta-din-spate-a-masinii-si-nu-se-simte-bine-din-cauza-raului-de-miscare

Din ce cauză apare răul de mișcare?

Principala cauză responsabilă de apariția răului de mișcare este stimularea excesivă a urechii interne prin mișcare. Urechea internă este cea care ajută la controlarea echilibrului, făcând parte din așa-numitul sistem vestibular. Acest sistem include atât cele trei perechi de canale semicirculare, cât și formațiunile numite utriculă și saccule. Toate acestea îi trimit creierului informații legate de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. În canalele semicirculare se află un fluid ce se mișcă odată cu rotirile capului. Sacculul și utricula îi transmit creierului dacă stai în picioare sau în poziție orizontală, fiind sensibile la gravitație.

În general, creierul pune la un loc aceste informații, dar sunt și situații în care va primi semnale confuze. Prin urmare, acesta nu va fi sigur de mișcările corpului în spațiu și așa vor fi activate măsuri de protecție ce vor declanșa senzația de greață și vărsăturile. Practic, se va declanșa răul de mișcare, ce rezultă când informația vestibulară, vizuală și proprioceptivă (ce ține de orientarea corpului și de mișcările sale în spațiu) se află în „conflict”, când te aștepți la o mișcare, dar de fapt aceasta nu va avea loc (spre exemplu, când vezi mișcare la TV sau la cinema în timp ce tu stai pe loc). 

În privința răului de mișcare la copii, trebuie să știi că în special copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 12 ani sunt mai predispuși la el. Se întâmplă așa întrucât sistemul lor senzorial nu este încă suficient de matur, așa că va crește și predispoziția de a se confunda semnalele transmise de la acesta. 

Cum se manifestă răul de mișcare la copii?

Îți poți da seama dacă micuțul tău se confruntă cu răul de mișcare după manifestări precum: 

  • Greață și vărsături
  • Disconfort abdominal
  • Amețeli
  • Hiperventilație
  • Paloare
  • Salivație
  • Căscatul frecvent
  • Transpirații reci
  • Stări de slăbiciune sau, dimpotrivă, copilul devine mai agitat
  • Stări de somnolență
  • Dureri de cap
  • Dificultăți de concentrare 

Când copilul va fi expus la mișcare prelungită, va începe să se adapteze, iar simptomele menționate vor începe să se diminueze. Cu toate acestea, nu este exclus ca ele să reapară după o pauză sau dacă mișcările se vor intensifica. 

baietel-care-incearca-sa-vomeze-la-marginea-drumului

Se poate trata răul de mișcare la copii?

Există anumite medicamente, atât fără prescripție medicală, cât și cu prescripție, care pot fi utilizate pentru răul de mișcare la copii. Cu toate acestea, în general ele nu sunt recomandate, având în vedere că efectele adverse pe care le generează depășesc beneficiile. De pildă, pot fi utilizate medicamente de tipul antihistaminicelor (ce se vor administra cu 1 oră înainte de călătorie), dar este neapărat necesar să respecți întocmai indicațiile medicului pediatru, în condițiile în care acestea pot avea efecte nedorite, cum ar fi stările de somnolență, agitație, senzație de gură uscată, ochi uscați, vedere încețoșată etc. Ele nu se administrează copiilor sub 2 ani, iar la cei mai mari se vor utiliza cu maximă precauție. Medicamente de acest tip, ce pot fi recomandate și copiilor, sunt, spre exemplu, Dramamina (Dimenhydrinate) ori Diphenylhydramine (Benadryl). 

Pentru rău de mișcare la copii, dacă este vorba despre simptome severe, medicul poate recomanda și plasturii pe bază de scopolamină. De obicei, aceștia se pun pe piele cu aprox. 4 ore înainte de a pleca în călătorie și pot fi eficienți până la 72 de ore. Plasturii cu scopolamină se utilizează cu precădere la copii întrucât, în cazul utilizării lor, reacții adverse precum vederea încețoșată sau stările de somnolență survin rareori. 

Nu uita că oricare dintre medicamentele menționate trebuie administrate doar la recomandarea medicului pediatru și nu sunt indicate pentru uz îndelungat, nici pentru simptome ușoare care țin de răul de mișcare. În situația în care sesizezi că manifestările ce însoțesc răul de mișcare persistă și după câteva ore după ce ați ajuns la destinație, solicită cât mai rapid ajutor medical pentru copil. 

Cum poate fi prevenit și gestionat răul de mișcare la copii?

Există numeroase măsuri ce pot fi luate pentru prevenirea și gestionarea cât mai eficientă a manifestărilor ce însoțesc răul de mișcare la copii. Printre acestea se numără:

Nu îi oferi copilului anumite alimente înainte de plecarea în călătorie

În primul rând, un copil ce se confruntă cu răul de mișcare nu trebuie să aibă o masă bogată înainte de a pleca într-o călătorie. Dacă știi că drumul va dura mult, poți să-i oferi o gustare formată din biscuiți nu prea sărați/ covrigei/ pâine prăjită sau banană și puțină apă. În al doilea rând, vei evita să-i oferi alimente ce pot stimula vărsăturile, precum alimente acide (de tipul citricelor), băuturi carbogazoase, alimente grase sau picante etc.

fetita-cu-palariuta-inflorata-ce-musca-dintr-un-biscuite

Dacă este posibil, vei evita călătoriile lungi când copilul se află sub tratament cu anumite medicamente

Poți diminua din riscul apariției răului de mișcare dacă vei evita călătoriile lungi cu mașina în perioadele în care copilul se află sub un tratament cu medicamente ce au printre efectele secundare și greața (ca de exemplu antibioticele, anumite analgezice, medicamente antiparazitare etc.).

Nu neglija poziția copilului într-un mijloc de transport

Răul de mișcare va putea fi prevenit și ameliorat și prin grija pentru locul în care va sta copilul când se află într-un mijloc de transport, astfel încât să stea pe un loc în care mișcarea este minimă, ca de exemplu:

  • Dacă sunteți într-un autoturism, copilul ar trebui să stea într-o poziție semiverticală, cu capul sprijinit sau să stea în poziția culcat, dar cu fața în sus
  • Dacă sunteți în avion, ar fi bine ca locul copilului să fie în zona aripilor avionului
  • Dacă sunteți pe un vapor/barcă, ar fi preferabil să stea în mijlocul acestora

Se vor evita anumite activități în timpul călătoriilor

Răul de mișcare la copii poate fi evitat și prin luarea unor măsuri precum cele de mai jos:

  • Copilul nu va primi, în timpul călătoriei, alimente consistente, bogate în grăsimi sau prea picante, dar nici băuturi carbogazoase (toate acestea ar putea declanșa senzația de greață sau ar putea să o amplifice dacă există deja)
  • În mașină se va evita expunerea copilului la mirosuri tari și/sau dezagreabile (și acestea pot declanșa greața)
  • Nu se va fuma în mașină 
  • Copilul nu va sta cu capul aplecat pentru a se uita pe o carte, pentru a se juca pe tabletă, pentru a privi un film etc.
  • Îl vei învăța pe copil să nu se uite la obiecte care se mișcă (spre exemplu, la alte mașini, dacă sunteți într-un mijloc de transport pe apă ar trebui să nu privească valurile etc.)

Pe cât posibil, pe parcursul călătoriei se vor face pauze dese

În cazul în care călătoriți cu mașina, copilului ce se confruntă cu rău de mișcare îi va face bine să poată ieși din mașină cât mai des, să ia aer (aerul rece și proaspăt reduce din stările neplăcute provocate de răul de mișcare) și să se miște. Cel mai bine ar fi dacă v-ați putea opri de la primele semne ce indică faptul că va avea manifestări generate de răul de mișcare. 

Monitorizează temperatura din interiorul mașinii

O metodă utilă pentru a preveni sau pentru a diminua răul de mișcare la copii este ca într-o mașină să se mențină o temperatură rezonabilă. În special temperaturile prea ridicate pot fi dăunătoare și pot declanșa manifestări ce sunt legate de răul de mașină. Nu neglija nici ventilația, dacă aceasta este adecvată poate să reducă din răul de mișcare.

Mizează pe ghimbir

Ghimbirul este cunoscut din cele mai vechi timpuri pentru efectele sale benefice asupra sistemului digestiv, fiind utilizat în special pentru durerile de stomac și pentru greață. Chiar dacă până acum nu s-au realizat studii menite să demonstreze mecanismul exact prin care ghimbirul este util și pentru răul de mișcare, oamenii de știință au ajuns la concluzia că principalul efect al acestui condiment este diminuarea senzației de greață. Spre exemplu, un studiu a adus în atenție următorul fapt: ghimbirul ameliorează greața asociată răului de mișcare prevenind apariția disritmiei digestive, a tulburărilor de contractilitate (întâlnite frecvent la persoanele ce se confruntă cu greață), dar și prin prevenirea creșterii nivelului de vasopresină (poartă și numele de hormon antidiuretic, fiind responsabil cu controlul excreției de apă; excesul de vasopresină este asociat, în unele cazuri și cu apariția grețurilor) din plasmă. Plecându-se de la această ipoteză, studiul menționat recomandă folosirea ghimbirului pentru prevenția și gestionarea răului de mișcare. 

De altfel, ghimbirul face parte dintre ingredientele utilizate în diferite produse destinate răului de mișcare, inclusiv pentru copii. Spre exemplu, cu cel puțin 30 de minute înainte de a pleca într-o călătorie, îi poți oferi copilului tău acadele, dropsuri, siropuri sau picături care să conțină și ghimbir. În privința picăturilor, poți apela și la suplimentul alimentar NAUSOLVIT picături orale. Acesta se bazează pe extractul standardizat de ghimbir, astfel încât vor fi blocați receptorii gastrici serotoninergici care sunt implicați în reflexul vomei, nu va mai fi favorizată producția de prostaglandine proinflamatorii (prin acțiunea antiinflamatoare), motilitatea gastrică va fi îmbunătățită, secrețiile salivare, gastice și biliare vor fi stimulate (prin efectul hepatoprotector și colagog). De aceea, nu este de mirare că NAUSOLVIT picături orale va fi o soluție binevenită nu doar pentru prevenirea răului de mișcare, ci și pentru:

  • Îmbunătățirea procesului de digestie
  • Diminuarea stărilor de greață și a vărsăturilor
  • Calmarea crampelor abdominale

Nausolvit-picaturi-orale

Picăturile orale sunt adecvate atât pentru copii, cât și pentru adulți, iar pentru a obține cele mai bune rezultate se recomandă să fie administrate după cum urmează:

  • Copiilor cu vârsta între 6 și 12 luni- 2 picături/kg corp pe zi
  • Copiilor cu vârsta între 1 și 3 ani- 10 picături de 3 ori pe zi
  • Copiilor cu vârsta între 3 și 6 ani- 15 picături de 3 ori pe zi
  • Copiilor cu vârsta între 6 și 12 ani- 20 picături de 3 ori pe zi
  • Adulților- 20 de picături de 3-4 ori pe zi

Produse similare NAUSOLVIT picături orale, numai bune pentru ameliorarea diferitelor tulburări ale tractului digestiv, dar și alte produse inovatoare, bazate pe fitoextracte nutraceutice și standardizate, care se adresează celor mai diverse probleme de sănătate, vei găsi oricând în universul creat de Dr.Phyto

Folosiți o brățară de presopunctură

O astfel de brățară reprezintă un dispozitiv medical, fiind indicat să fie așezată câte una la încheietura ambelor mâini ale copilului. Rolul ei este de a preveni și de a diminua senzația de greață, ce însoțește și răul de mișcare, prin stimularea unor zone ce controlează reflexul de vomă.   

Străduiește-te să distragi atenția copilului

Una dintre cele mai la îndemână modalități de a preveni răul de mișcare la copii este ca, pe parcursul unei călătorii, să le fie distrasă atenția pentru a nu ajunge să privească în jos sau să se uite la obiecte aflate în mișcare. În acest scop, îi poți pune copilului muzică, puteți spune glume, ghicitori, îi poți spune o poveste, puteti sta de vorba etc. 

femeie-vesela-care-zâmbeste-copiilor-aflati-pe-locurile-din-spate-ale-masinii

Surse: arcadiamedical.ro, drhomeo.com, health.ucdavis.edu, kidsplugh.com, mayoclinic.org, medlife.ro, myhealth.alberta.ca, nsh.uk, nps.org.au, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov, seattlechildrens.org, sfatulmedicului.ro, siguranta-auto-copii.ro, verywellfamily.com, webmd.com

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com, drphyto.ro

Articolul urmator
Sfatul specialistului: cum gestionăm anxietatea de separare la cei mici?
Sfatul specialistului: cum gestionăm anxietatea de separare la cei mici?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Tot ce trebuie să știm despre zodiile de foc
    Tot ce trebuie să știm despre zodiile de foc

    Zodiile de foc, Berbec, Leu, Săgetător sunt caracterizate de o forță și de o vitalitate ieșite din comun, de o poftă de viață incredibilă, urăsc minciuna și iubesc pasional. Mai...

    Zodiile care își găsesc curajul de a-și schimba viața în iulie. Nu e ușor, dar trebuie să rupă răul de la rădăcină
    Zodiile care își găsesc curajul de a-și schimba viața în iulie. Nu e ușor, dar trebuie să rupă răul de la rădăcină

    Iulie este luna decisivă pentru patru semne zodiacale. Este perioada transformării, a încheierii relațiilor toxice, a ruperii răului de la rădăcină. Patru nativi vor reuși să...

    Raul are numai 15 ani dar vorbește cursiv 10 limbi străine. La ce facultate a fost deja admis
    Raul are numai 15 ani dar vorbește cursiv 10 limbi străine. La ce facultate a fost deja admis

    România, țara în care se nasc genii, se poate mândri cu un copil minune care la 15 ani știe deja 10 limbi străine. A fost chiar admis la facultate și are proiecte mari...

    Cu micuțul la drum lung: cum poți combate răul de mașină
    Cu micuțul la drum lung: cum poți combate răul de mașină

    Răul de mișcare este o problemă comună, mai ales în rândul copiilor. Cea mai cunoscută formă de rău de mișcare este răul de mașină, întâlnindu-se mai des...

    „Închise! Așa trebuie să fie ferestrele atunci când părinții nu sunt în aceeași cameră cu cei mici", avertismentul autorităților după ce un copil de trei ani a murit după ce a căzut de la etajul șapte.
    „Închise! Așa trebuie să fie ferestrele atunci când părinții nu sunt în aceeași cameră cu cei mici", avertismentul autorităților după ce un copil de trei ani a murit după ce a căzut de la etajul șapte.

    Autoritățile lansează un nou avertisment pentru părinți după ce o tragedie s-a petrecut în Giurgiu. Un copil de 3 ani și 8 luni a murit după ce a căzut la etajul 7 al unui...

    Pentru toate mămicile ale căror copii se pregătesc de grădiniță: Știm că vă este greu să-i lăsați să plece, dar tot ACASĂ se întorc
    Pentru toate mămicile ale căror copii se pregătesc de grădiniță: Știm că vă este greu să-i lăsați să plece, dar tot ACASĂ se întorc

    Ce grea și plină de emoții este prima zi de grădiniță a copiilor. Nu numai micuții plâng, ci și... mamele. Prima zi de intrare în colectivitate vine cu multe amintiri,...

    Concediul de maternitate la nivel mondial - ce trebuie să știm
    Concediul de maternitate la nivel mondial - ce trebuie să știm

    Concediul de maternitate este un drept pe care orice femeie însărcinată îl are, indiferent unde s-ar afla în această lume. Pentru că echilibrul dintre job și viața de...

    O mamă a fost diagnosticată cu furie postpartum. Ce trebuie să știm despre această etapă
    O mamă a fost diagnosticată cu furie postpartum. Ce trebuie să știm despre această etapă

    O mamă postează pe Tiktok după ce a fost diagnosticată cu furie postpartum pentru a atrage atenția asupra implicațiilor acestei afecțiuni. Alături de depresia postpartum, furia...

    © 2026 Qbebe