Un copil are nevoie de cel puțin 9 ore de somn pe zi, dacă vrei să fie sănătos psihic și fizic

Un copil are nevoie de cel puțin 9 ore de somn pe zi, dacă vrei să fie sănătos psihic și fizic

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Un studiu recent a ajuns la concluzia că numărul de ore de somn de care se bucură copilul îi influențează decisiv nu numai dezvoltarea cognitivă, ci și sănătatea psihică.

Studiul a fost realizat în cadrul „Universității Warwick” (din Marea Britanie) și a fost publicat săptămâna trecută în „Molecular Psychiatry”. În acest studiu au fost implicați 11.000 de copii cu vârsta cuprinsă între 9 și 11 ani.

Coordonatorul studiului a precizat că s-a pornit de la premisa că un copil cu vârsta între 6 și 12 ani ar trebui să beneficieze de 9-12 ore de somn pe zi. Cu toate acestea, specialiștii au observat că, în ultimii ani, copiii și adolescenții dorm din ce în ce mai puțin din cauza programului mai încărcat de la școală, a timpului tot mai mare petrecut în fața ecranelor, dar și a multitudinii de activități sociale în care se implică.

Acest fenomen creează consecințe nedorite, spun experții de la „Universitatea Warwick”. Astfel, s-a constatat, în urma analizării structurii creierului copiilor și adolescenților, că:

• O durată redusă de somn este asociată tulburărilor mentale (de la depresie, anxietate, până la comportamente agresive), pe măsură ce copiii înaintează în vârstă

• Cu cât un copil va dormi mai puțin, cu atât performanțele sale cognitive vor fi mai reduse

• Există o legătură directă între somnul insuficient și stările depresive survenite mai târziu

• Se remarcă un volum mai redus al creierului în anumite porțiuni implicate în procesele de învățare, de autocontrol, de organizare, de planificare, cum ar fi: cortexul prefrontal (reprezintă partea creierului care se maturizează cel mai târziu și care are printre cele mai importante funcții: luarea deciziilor, autocontrolul, capacitatea de organizare, găsirea de soluții pentru rezolvarea de probleme etc.), cortexul temporal (legat de procesarea rapidă a cuvintelor scrise), precuneusul (reprezintă o circumvoluție a creierului, în zona lobului parietal), girusul fusiform (o circumvoluție foarte lungă ce se întinde de-a lungul lobului frontal și a celui occipital)

• Regiunile din creier cu volum mai mare erau asociate cu mai multe ore de somn, ceea ce implică și prezența unor performanțe cognitive mai ridicate- De exemplu, s-a putut sesiza că, în cazul copiilor ce dormeau mai puțin de 7 ore, problemele de comportament erau cu 53% mai frecvente decât în rândul celor care dormeau 9-11 ore pe zi. În privința performanțelor de ordin cognitiv, acestea erau, în medie, cu 7,8% mai mici decât ale celor ce se bucurau de suficient somn

Prin intermediul acestor concluzii, cei care au coordonat studiul au dorit să transmită următorul mesaj: de somnul sănătos din anii copilăriei depinde nu numai realizarea progreselor în plan cognitiv, ci și evitarea tulburărilor psihice de mai târziu.

Studiul analizat reprezintă un punct de pornire spre o înțelegere mai exactă a corelațiilor dintre structurile creierului, numărul orelor de somn și sănătatea mentală.

Surse: futurity.org, neurosciencenews.com, sciencedaily.com

Surse foto: istockphoto.com, pixabay.com

Articolul urmator
Povestea banilor: cum îl înveți pe copil să fie responsabil cu banii
Povestea banilor: cum îl înveți pe copil să fie responsabil cu banii

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mi-e greu să fiu mama unui copil care seamănă identic cu mine. Fizic, psihic și emoțional
    Mi-e greu să fiu mama unui copil care seamănă identic cu mine. Fizic, psihic și emoțional

    Cum e mai bine, ca cei mici să semene în întregime părinților, sau deloc? Probabil că undeva pe la mijloc. Această mămică povestește prin ce trece atunci când...

    9 lucruri pe care sa le arunci daca vrei sa fii sanatos in 2022
    9 lucruri pe care sa le arunci daca vrei sa fii sanatos in 2022

    Intotdeauna se spera ca noul an sa fie macar putin mai bun decat precedentul. Asa se faca ca, in fiecare an, oamenii isi fac tot felul de promisiuni in ceea ce priveste sanatatea lor. Ca si...

    5 abilități mentale critice pe care trebuie să i le dezvolți copilului dacă vrei să fie un lider când va fi adult
    5 abilități mentale critice pe care trebuie să i le dezvolți copilului dacă vrei să fie un lider când va fi adult

    Pentru a avea succes, un lider ar trebui să aibă numeroase calități, precum: să întocmească o strategie, să se consulte cu ceilalți membri din echipă ca să o pună în...

    Dacă vrei să crești un copil flexibil și adaptabil, trebuie să faci aceste trei lucruri
    Dacă vrei să crești un copil flexibil și adaptabil, trebuie să faci aceste trei lucruri

    Copiii se simt bine atunci când au o rutină, deoarece predictibilitatea îi ajută să se simtă în siguranță. Copiii mei, de exemplu, au voie ca înainte de culcare...

    Bărbații care încearcă să conceapă un copil trebuie să renunțe la alcool timp de cel puțin 3 luni, spun studiile
    Bărbații care încearcă să conceapă un copil trebuie să renunțe la alcool timp de cel puțin 3 luni, spun studiile

    Cercetări recente au dezvăluit că nu numai obiceiurile nocive ale mamelor au impact asupra fertilității și asupra dezvoltării fătului în mediul intrauterin, ci și cele ale...

    Semnele zodiacale care sunt fericite să fie singure vs. Cele care au nevoie să fie într-o relație
    Semnele zodiacale care sunt fericite să fie singure vs. Cele care au nevoie să fie într-o relație

    Dacă anumite persoane nu suportă să fie singure și simt nevoia să aibă parte din plin de atenția și dragostea unui partener, altele se simt în largul când știu că nu au...

    Este obligatoriu ca elevii să aibă cel puțin o notă la fiecare materie pe modul?
    Este obligatoriu ca elevii să aibă cel puțin o notă la fiecare materie pe modul?

    Noua structură a anului școlar, organizată pe 5 module de invățare, îi derutează pe unii profesori cu privire la numărul minim de note acordate elevilor la o materie, pe durata...

    Mami, trezește-te! Mi-e foame! De ce bebelușii au nevoie să fie alăptați în timpul nopții
    Mami, trezește-te! Mi-e foame! De ce bebelușii au nevoie să fie alăptați în timpul nopții

    Să te poți odihni și pe parcursul nopții, în primele luni de viață ale bebelușului, este un obiectiv ce pare imposibil de atins. În primele săptămâni din viața...

    © 2024 Qbebe