X

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Qbebe.ro

Acest site utilizează cookie-uri. Acceptând cookie-urile, veți putea naviga în cele mai bune condiții.

Accept Politica de Cookie

14 idei de depozitare pentru o baie foarte mică

de Alina Nedelcu

Baia constituie și ea unul dintre locurile din casă în care vrem să ne putem relaxa. Ca să ne îndeplinim acest scop, este nevoie ca în ea să fie cât mai multă ordine, să nu fim în situația de a ne simți copleșite de prea multe lucruri. Desigur, nu va fi simplu să ne organizăm baia așa cum ne dorim când ea nu este spațioasă. Dar inspirându-ne și din sugestiile prezentate mai jos, putem găsi numeroase variante de depozitare chiar și atunci când nu dispunem de un spațiu prea generos.

Încearcă să creezi spațiu pe verticală prin utilizarea unor rafturi suplimentare

Dispunerea pe verticală a spațiilor de depozitare este necesară într-o baie neîncăpătoare. Spre exemplu, poți să faci mai mult loc dacă vei apela la niște rafturi suplimentare, pe care să poți pune felurite obiecte. Fie că le vei face de comandă, fie că le confecționa chiar tu, acestea își vor dovedi în timp utilitatea și te vor scuti de aglomerație și de dezordine.

Interiorul unei bai

Citește și: 10 trucuri de organizare de la cea mai organizată femeie de pe Internet

Pregătește un spațiu de depozitare „secret"

Ca să dispui de spațiu suplimentar, apelează la următorul truc: încearcă să faci rost de un fel de dulap, pe care să-l poți plasa într-un loc cât mai puțin vizibil. De exemplu, poți să ai un asemenea dulap alături de ușă și poți pune în el obiecte care nu sunt prea voluminoase, dar care te incomodează când mergi la baie.

Optează pentru un raft plasat la mare înălțime

Pentru a salva spațiu prețios într-o baie foarte mică nu ezita să ai la dispoziție și un raft care să fie așezat cât mai sus.
De pildă, un raft situat chiar deasupra ușii nu va fi prea vizibil și te va ajuta să depozitezi acolo din obiectele de care nu vrei să te „împiedici" ori de câte ori intri în baie.

Rafturile pentru depozitarea condimentelor pot fi puse oricând și în baie

Tot pentru a crea spațiu pe verticală vei putea să apelezi și la niște rafturi destinate depozitării mirodeniilor.
Contează să le găsești locul potrivit și apoi să așezi pe ele obiectele pe care vrei să le ai cât mai aproape când mergi la baie.

Nu ocoli coșurile

Coșurile pot fi și ele spații de depozitare adecvate unei băi foarte mici. Important este să găsești locația potrivită pentru amplasarea lor. De pildă, alege coșuri din material plastic sau de sârmă, care pot fi plasate pe o scară, pe care să o fixezi acolo unde ți se pare mai convenabil.Datorită lor poți să ai mereu la îndemână obiecte de care ai adesea nevoie la baie, cum ar fi suluri de hârtie igienică sau prosoape.

Mizează pe niște rafturi care să aibă colțare

Dincolo de aspectul plăcut, rafturile cu colțare îți pot fi și ele de ajutor pentru a crea mai mult spațiu într-o baie mică.
Poți să le plasezi în orice colț al băii, cu condiția să nu ai acces dificil la ele. Cel mai bine va fi să așezi pe ele obiecte care de obicei stăteau împrăștiate și de care ai nevoie zilnic, precum sunt prosoapele de mâini sau de față.

Transformă ușile de la dulapuri în mici spații de depozitare

Dulapurile din baie te pot ajuta și ele să scapi de înghesuiala dintr-o baie nu prea mare. De exemplu, dacă vei achiziționa dulapuri ale căror uși sunt dotate cu tot felul de „accesorii", cum ar fi o bandă magnetică și niște „buzunare" în care pot încăpea diverse obiecte, vei vedea că vei mult mai mult loc și îți va fi mai ușor să găsești ceea ce ai nevoie.
Ușile dulapurilor din baie pot deveni locul în care îți vei pune, de pildă, niște instrumente pentru îngrijirea unghiilor/părului. Chiar și un ondulator de păr sau un foehn mic pot încăpea în asemenea dulapuri.

Poți să ai la dispoziție mai multe spații de depozitare dacă vei apela la recipiente din material plastic

Când ai o baie foarte mică și ai senzația că ești copleșită de multitudinea de obiecte de acolo, iar ori de câte ori achiziționezi unele suplimentare te întrebi unde să le mai pui, atunci poți să recurgi la soluția de depozitare prezentată mai jos.
Primul lucru pe care va trebui să-l faci va fi să identifici un loc în care să le poți plasa. Spre exemplu, spațiul din preajma chiuvetei poate fi adecvat acestui scop.
După aceea vei alege recipientele cele mai potrivite. Este preferabil să nu aibă capac și să fie cât mai ușoare, din material plastic. Vor avea mărimi diferite, așa că este indicat să ai grijă să le așezi pe cele mai mari spre exterior și pe cele mai mici spre interior.
Le vei fixa cu ajutorul unor dispozitive tip „Putty Museum" (acestea sunt prevăzute cu un adeziv special și pot asigura fixarea rapidă pe diverse suprafețe). Apoi poți să pui în ele tot felul de obiecte, în funcție de frecvența cu care le vei folosi.
În final, ca să fii și mai sigură că îți vei păstra ordinea, poți să lipești etichete cu denumirea obiectelor conținute pe recipientele de plastic.

Borcanele de sticlă pot reprezenta și ele un spațiu de depozitare dintr-o baie mică

În special obiectele mai mici, care de regulă ajung ușor să fie împrăștiate în baie, pot sta bine în niște borcane atașate de un panou de lemn.
Mai întâi va trebui să faci rost de acest panou (de scânduri), pe care să-l fixezi pe unul dintre pereții băii tale.
Urmează să achiziționezi și niște borcane de sticlă, care să aibă atașat un sistem special de prindere.
În final vor fi făcute niște găuri pe panoul de lemn, pe care se vor atașa borcanele de sticlă . Acestea vor fi dispuse oricum pe panou.
Astfel de spații de depozitare, pe verticală, sunt și ele numai bune pentru depozitarea dintr-o baie mică. De pildă, lacurile de unghii, unele produse pentru îngrijirea părului sau accesoriile pentru machiaj (cum ar fi pensulele) pot sta foarte bine în borcane.

Valorifică spațiul de la chiuvetă prin atașarea unor sertare glisante

Din nou spațiul de sub chiuvetă poate fi utilizat pentru a-ți crește spațiul liber dintr-o baie mică. Pur și simplu vei face rost de niște sertare ușor de manipulat, în care vei depozita obiecte de care nu ai mereu nevoie.

Benzile magnetice sunt un spațiu de depozitare potrivit mai ales pentru băile mici

Ca să-ți fie mai simplu să găsești obiecte metalice (precum pensete, pile etc.), apelează la benzi magnetice. Acestea nu se montează cu dificultate și vei fi încântată să vezi că în baia ta este mai multă ordine și nu mai ești în situația de a nu ști pe unde să mai cauți obiecte rătăcite la un moment dat. De exemplu, fixează una sau mai multe benzi magnetice pe ușa unuia dintre dulapurile din baie.

Asigură-ți  un spațiu suplimentar de depozitare chiar și la duș

Dacă vrei să ai mai aproape obiectele ce fac parte din ritualul tău de îngrijire de la duș,poți să mai faci rost de o bară suplimentară pe care le vei putea agăța pe acestea.
Ideal va fi ca pe bara respectivă să poți agăța niște cârlige mari și solide, de care să poți agăța ceea ce utilizezi cel mai des. Vei fi uimită de ordinea din mica ta baie!

Pune o tavă rotativă, gen „Lazy Susan", chiar sub chiuvetă

Pentru a câștiga mai mult spațiu într-o baie ce nu este deloc încăpătoare, nu ezita să apelezi la următorul truc de depozitare: vei face rost de o tavă rotativă (de plastic de preferință), pe care-ți vei pune obiectele pe care le folosești des.
Cu timpul, vei constata că acestea vor fi regăsite mult mai ușor și ai oricând acces la ele, putând să te asiguri că le ai în cantități suficiente. Din acest motiv, nu vei mai fi tentată să faci în baie tot felul de „depozite" de produse .

Poți să oferi o destinație diferită unor recipiente pentru flori

O altă idee pentru a beneficia de mai mult spațiu într-o baie care nu este spațioasă este să dai altă utilizare recipientelor pentru flori. După ce le alegi pe acestea le vei atașa într-un loc potrivit și astfel  vei putea pune în ele obiectele dorite.

Puteți și voi să veniți cu alte idei, menite să confere spații suplimentare de depozitare chiar și într-o baie foarte mică?

Citește și: Idei: cele mai  frumoase băi rustice din lume

Surse:
www.alejandra.tv, www.bhg.com, www.goodhousekeeping.com,www.ourfifthhouse.com, www.ourlifeinaclick.blogspot.ro, www.skinnymeg.com


Surse poze:

www.facebook.com, www.youtube.com

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

Ti-ar placea sa traiesti aici? Imagini cu cele mai spectaculoase case construite in 2013 Ti-ar placea sa traiesti aici? Imagini cu cele mai spectaculoase case construite in 2013
15 moduri inteligente de a decora peretii casei 15 moduri inteligente de a decora peretii casei
Inainte si dupa: renovari si idei de decorare uimitoare Inainte si dupa: renovari si idei de decorare uimitoare
30 de moduri creative de a reutiliza sticlele de plastic 30 de moduri creative de a reutiliza sticlele de plastic

Articole Lifestyle

Semnul din păr care anunță cancerul de sân Semnul din păr care anunță cancerul de sân
10 poziţii de sărut care te duc în al nouălea cer 10 poziţii de sărut care te duc în al nouălea cer
Sacrificiul pe care îl face Prințul Harry în timpul sarcinii lui Meghan Markle Sacrificiul pe care îl face Prințul Harry în timpul sarcinii lui Meghan Markle
Machiajul HOT pe care să îl porți în octombrie 2018 Machiajul HOT pe care să îl porți în octombrie 2018

Alte articole care te-ar putea interesa

Editorial Qbebe
scris de Qbebe
Au început înscrierile la Ora de Dezvoltare! Seminar gratuit pentru părinții responsabiliAstfel, Marți, pe 30 octombrie, de la ora 17.00, la Teatrul Elisabeta , la Ora de Dezvoltare, fiecare părinte este invitat să devină un maestru al dezvoltării copilului, cu informații utile, importante și necesare obținute...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Cristina Fotescu
Recenzie carte: Programul de 90 de minute de somn pentru bebelusiAuzisem ca este bine sa scrii si lucruri pozitive dar si negative intr-o recenzie ... Dar am decis sa scriu in stilul meu, asa ca am preferat sa scriu totul la scurt si la obiect. Prin urmare: 1. Foarte util planul NAPS...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

De ce o femeie insarcinata nu trebuie sa manance niciodata resturile alimentare de la masa unui copil

De ce o femeie insarcinata nu trebuie sa manance niciodata resturile alimentare de la masa unui copil

Pentru orice mama consumul resturilor
MAI MULT

Prima sala de fitness dedicata numai femeilor gravide

Prima sala de fitness dedicata numai femeilor gravide

Doua antreprenoare din New York au reusit  sa puna bazele primei sali de
MAI MULT

10 lucruri pe care medicii vor sa le stii inainte sa ramai insarcinata

10 lucruri pe care medicii vor sa le stii inainte sa ramai insarcinata

O mare parte din medici si-ar dori ca femeile sa afle o serie de informatii
MAI MULT

Bebee

alaptare

Cât se alăptează un nou-născut?

Alăptarea este modul prin care un nou-născut este hrănit de către mama sa cu
MAI MULT

Cele-mai-grele-luni-de-sarcină-sunt-primele-3----află-de-ce

Cele mai grele luni de sarcină sunt primele 3 – află de ce

Perioada sarcinii este foarte frumoasă, dar în același timp și delicată.
MAI MULT

Înotul-dezvoltă-copiii-într-un-mod-armonios

Înotul dezvoltă copiii într-un mod armonios

Beneficiile înotului sunt nenumărate, iar cei mici ar trebui să învețe de
MAI MULT

Cum-tratăm-scurgerile-vaginale-din-timpul-sarcinii

Cum tratăm scurgerile vaginale din timpul sarcinii

Scurgerile vaginale sunt secreţii ale organelor genitale, cu rol de apărare
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net