Din grija pentru copilul tau

Cum să scapi de gândacii mirositori

Chiar dacă te-ai ocupat temeinic de curățenia de toamnă, nu de puține ori ți se întâmplă să dai prin casă de „musafiri” nepoftiți: gândacii mirositori. Așa cum vei descoperi și din articolul de mai jos, ei sunt de mai multe feluri și nu sunt greu de identificat. Indiferent de specia din care fac parte, sunt însă dezagreabili și pot degaja un miros de care dai să fugi. Nu dispera însă, întrucât există multiple soluții prin care poți scăpa de ei și, mai mult decât atât, poți să realizezi demersuri prin care să previi prezența lor indezirabilă din casa sau din grădina ta.

Gândacii mirositori- Cum îi recunoști

Aceștia au un aspect foarte diferit, în funcție de zona geografică și de specia din care fac parte, având o culoare ce variază de la verde la maro. Ca dimensiune, pot ajunge până la aproximativ 2 cm. Unii dintre ei au forma ovală, în timp ce alții au corpul similar unui scut, de aceea poartă numele de „gândaci-soldat”. Aceștia din urmă sunt în nuanțe de verde, culoarea lor fiind accentuată, uneori, de mici urme de galben, portocaliu sau roșu. Indiferent de specie, au 6 picioare, ceea ce îi face să pară mai mari decât sunt în realitate.

Cea mai importantă particularitate a acestor gândaci este că degajă un miros specific, resimțit de fiecare în funcție de sensibilitatea la miros. Astfel, unele persoane îl descriu pur și simplu ca pe un miros foarte puternic de amestec de condimente, precum ar fi cilantro sau coriandru.

Potrivit specialiștilor, mirosul este secretat de glande aflate în zona abdominală a gândacilor respectivi, degajat când se simt amenințați. Din acest motiv este bine ca aceștia să nu fie striviți, întrucât vor emana un miros persistent, greu de îndepărtat.

Gândacii mirositori sunt erbivori și preferă să consume mai ales fructe și legume (cum ar fi mere, fasole verde, cireșe, piersici, pere, boabe de soia etc.). Pentru pomii fructiferi sunt cei mai dăunători, în condițiile în care, odată ce atacă un fruct, îi vor afecta dezvoltarea viitoare. De altfel, toate fructele pe care ajung se vor deshidrata, iar semințele lor își vor pierde calitatea.
Ei nu sunt periculoși pentru oameni, dar sunt respingători prin mirosul și culoarea lor. Poți să scapi de ei mai ușor dacă vei ține cont și de indicațiile de mai jos.

Citește și: Cum recunoști insecta care ți-a mușcat copilul în funcție de ciupitură

Gândacii verzi mirositori- Tehnici de eliminare

Folosește cât mai des aspiratorul
Apelează la el ori de câte ori vrei să scapi pe dată de gândacii verzi mirositori. Ai însă grijă pentru că, odată ce se simt amenințați, vor elimina un miros foarte neplăcut. Din acest motiv, este ideal dacă ai utiliza un aspirator cu sac pentru ca mirosul să fie reținut acolo, să nu se împrăștie peste tot. După aceea, încearcă să scapi de sacul respectiv.
În cazul în care plantele tale sunt invadate de gândacii mirositori, recurge tot la un aspirator, preferabil unul industrial. Nu numai că acesta are putere mare, dar vei putea și să îndepărtezi din el sacul pentru a scăpa de mirosul provenit de la gândaci.

Pune la ferestre o plasă anti insecte cu adeziv
Dacă vei proceda așa, prima condiție este să faci rost de o plasă care să se potrivească perfect dimensiunilor ferestrelor tale. De asemenea, este bine să aibă un sistem de prindere tip arici pentru a putea să o îndepărtezi cu ușurință ca să o cureți (măcar o dată pe lună). Vei observa că datorită ei insectele indezirabile te vor vizita mult mai puțin!

Contează pe un dispozitiv special pentru electrocutarea insectelor
Va trebui ca acesta să fie plasat într-o zonă cât mai întunecată, urmându-se întocmai instrucțiunile de montare și utilizare. Rolul unui asemenea dispozitiv este să atragă gândacii spre el datorită unei lumini strălucitoare. Odată ce aceștia ajung acolo, vor fi prinși și uciși printr-un șoc electric.

Achiziționează capcane cu adeziv, speciale pentru insecte
Capcanele trebuie puse în fiecare încăpere a casei tale. Cu ajutorul lor vei putea scăpa nu numai de gândacii verzi mirositori, ci și de alte tipuri de insecte care se află în casa ta. Înlocuiește-le permanent cu unele noi, până când vei scăpa de probleme.

Mizează pe apa cu detergent
Este una dintre cele mai simple modalități de a nu mai vedea toată ziua prin preajma casei tale gândacii verzi mirositori. Tot ce vei avea de făcut va fi să iei o găleată, pe care să o umpli cu apă și cu detergent de vase. O vei așeza apoi în locurile în care știi că vin de obicei gândacii.
După ce vor fi prinși în mână (fără a fi strânși, întrucât, în caz contrar, vor degaja mirosul lor specific), li se va da drumul imediat în găleata cu apă și detergent.

Bazează-te pe soluțiile naturale
De exemplu, prepară-ți singură următorii repelenți, scăpând de substanțele chimice dăunătoare conținute de cei din comerț. Iată ce poți să pregătești:
• Mix cu ulei esențial de lavandă- Amestecă 1 parte de apă, 1 parte detergent de vase și 1 parte de ulei esențial de lavandă. Agită bine recipientul în care vei pune soluția, uleiul de lavandă având rolul de a ameți gândacii verzi mirositori prin mirosul său, în timp ce detergentul îi va ucide

• Mix cu oțet- Combină 240 ml apă caldă cu 120 ml oțet și cu 60 ml detergent de vase. Pune totul într-un spray și aplică în locurile în care vin de obicei gândacii mirositori sau, dacă reușești, chiar pe ei

• Mix cu ulei de neem- Alături de apă caldă, acest ulei va alunga și el gândacii mirositori din locuri precum uși, ferestre, fisuri în pereți sau în fundația casei. Chiar dacă nu vei sesiza imediat efectele, vei constata cum treptat gândacii verzi mirositori se vor rări tot mai mult

• Mix cu ulei esențial de peppermint- Pune laolaltă 10 picături de ulei esențial și 2 căni de apă. Aroma puternică este cea care va goni gândacii mirositori dacă vei aplica soluția în locurile în care știi că vin de obicei aceștia

Spală plantele
Nu este nevoie de nimic elaborat pentru a putea să scapi cât ai clipi din ochi de un gândac verde mirositor: cum îl vezi pe o plantă, folosește un spray cu apă, cu mix de apă și detergent de vase sau cu apă și ulei. Oricare dintre aceste lichide vor afecta gândacii, provocându-le deshidratarea.
În același timp, nu vei greși nici dacă vei folosi un spray pe care îl folosești de obicei pentru plantele din grădină.

Ai încredere în spray-ul fixativ
Dacă vei utiliza fixativul, nu te aștepta să omori gândacii mirositori. Rolul său este însă de a-i amorți, de a-i paraliza, astfel încât să poată muri ulterior. Tot ce va trebui să faci va fi să aplici fixativ direct pe insecte, apoi să pui în locul respectiv o găleată cu apă caldă cu detergent de vase. Gândacii vor cădea amețiți acolo. Vei lua apoi găleata și vei arunca apa în toaletă.

Prevenirea apariției gândacilor verzi mirositori

Chiar dacă, uneori, ți se pare că locuința ta este pur și simplu invadată de acești gândaci dezagreabili, măsuri deloc dificil de pus în practică te vor ajuta să nu îi mai adesea în preajma ta. Iată ce ar trebui să faci:
Pune o „capcană” specială în apropierea casei tale
O cratiță mare, un castron sau orice alt recipient puțin adânc va fi numai bun acestui scop. Acesta va fi umplut cu apă fierbinte, cu săpun lichid sau cu detergent de vase. Ca să fie cât mai atractiv pentru gândacii mirositori, îl vei pune cât mai aproape o sursă de lumină. În încercarea de a ajunge la lumină, gândacii verzi mirositori vor cădea în apă și nu vor mai ajunge în final în casă.

Izolează-ți cât mai bine ferestrele și ușile
Întrucât de cele mai multe ori gândacii verzi mirositori ajunge în casă pe fereastre, este important să le izolezi. O izolare temeinică nu va mai permite un acces atât de facil al insectelor în casă. Cu atât mai mult cu cât crăpăturile de la uși sau ferestre sunt vizibile, demersul de izolare este neapărat necesar.

Astupă toate găurile
Orice găuri din casă pot fi locuri perfecte prin care gândacii verzi mirositori să pătrundă și să iasă de acolo când te aștepți mai puțin. Poți să previi așa ceva dacă vei observa din timp găurile existente și vei lua măsuri ca să le astupi.

Pune la uși perii izolatoare
Periile izolatoare vor fi mai bune decât crezi pentru a preveni pătrunderea gândacilor puturoși în casă. Dacă se poate, dotează-ți toate ușile din casă cu astfel de perii.

Ține sub control buruienile
Cu cât vor fi mai puține în grădina ta, cu atât vei avea mai puține șanse să te trezești prin casă cu gândaci verzi mirositori. Buruienile de prisos trebuie îndepărtate, astdel încât insectele să aibă mai puține locuri în care să se ascundă.

Nu uita că prea multă lumină în afara casei va atrage și gândaci mirositori
Pe cât posibil, încearcă să nu existe un exces de lumină, întrucât așa gândacii de acest fel vor fi mai puțin atrași să rămână în preajma casei tale. Menține un minim de lumină și scapă de luminile de prisos.

Așa este că și tu te-ai gândit adesea la cum să scapi de gândacii verzi mirositori și abia așteptai să găsești soluții care să dea într-adevăr rezultate?

Citește și: Gandaci de bucatarie. Cum sa scapi de gandaci fara sa utilizezi substante periculoase

Surse:
www.pests.org, www.pestwiki.com, www.tipsbulletin.com, www.wikihow.life

 

Cum scapi de petele de marker facute de copii! 3 trucuri simple

Surse foto: pixabay.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cum sa scapi de sughit. Cele mai trasnite leacuri
    Cum sa scapi de sughit. Cele mai trasnite leacuri

    Oricine s-a confruntat cu sughitul. Insa daca sughiti prea des, sau esti enervat de el, ar trebui sa incerci unul dintre urmatoarele leacuri pentru a scapa de el.

    Cum sa scapi de matreata cu solutii naturale
    Cum sa scapi de matreata cu solutii naturale

    Cum sa scapi de matreata. Matreata este o adevarata durere de cap, nu de putine ori cei care se confrunta cu ea cauta diferite solutii pentru a rezolva problema. Inainte de orice trebuie sa...

    Educatie pozitiva. Cum sa scapi de „NU”, “Stop” sau „Stai”
    Educatie pozitiva. Cum sa scapi de „NU”, “Stop” sau „Stai”

    Cuvinte precum "NU!", "Stop!", "Stai!" sunt foarte des intalnite in vocabularul parintilor. Adeptii educatiei pozitive ii indeamna pe parinti sa renunte la aceste cuvinte, insa sa-si...

    Cum sa scapi de stres in 6 secunde. Punctul 4 te va uimi!
    Cum sa scapi de stres in 6 secunde. Punctul 4 te va uimi!

    Te intrebi cum sa scapi de stres? Stresul este una dintre principale cauze care duc la aparitia problemelor de sanatate. Pentru a scapa de senzatiile de disconfort cauzate de acest...

    Tuse seaca. Ce o cauzeaza si cum scapi de ea
    Tuse seaca. Ce o cauzeaza si cum scapi de ea

    Daca te confrunti cu tuse seaca si nu mai stii cum sa scapi de ea, citeste in continuare. Acest articol iti prezinta cauzele care duc la tuse seaca, precum si ce ai de facut ca sa scapi de...

    Cum să scapi de celulită acasă
    Cum să scapi de celulită acasă

    Cele mai multe dintre noi s-au plâns la un moment dat de aspectul neplăcut al pielii, ca de „coajă de portocală", provocat de celulită. Deși aceasta nu este o problemă...

    Ce sa faci cand ai febra. Cum sa scapi de febra rapid
    Ce sa faci cand ai febra. Cum sa scapi de febra rapid

    Ce sa faci cand ai febra. Febra este un episod destul de urat si nimanui nu-i place sa fie bolnav. Insa, inainte de a lua orice decizie pentru a scadea febra, nu uita ca aceasta este o...

    © 2019 Qbebe