Mentalitatea lipsei: ce este și cum îți afectează viața

Mentalitatea lipsei: ce este și cum îți afectează viața

Alina Nedelcu - Redactor Senior

În cazul în care, de cele mai multe ori, nu reușești să vezi și partea plină a paharului, sunt toate șansele să ai o mentalitate a lipsei. O asemenea mentalitate se referă la un mod de gândire din pricina căruia te autosabotezi și îți creezi probleme dificil de gestionat. Pentru a-ți redobândi încrederea și optimismul de care ai nevoie ca să-ți îndeplinești obiectivele, este necesar să lucrezi mai mult cu tine însăți și să îți schimbi treptat viziunea asupra vieții.

Ce este mentalitatea lipsei

Mentalitatea lipsei înseamnă să te concentrezi în special asupra a ceea ce îți lipsește. De fapt, este vorba despre convingerea că resursele, de exemplu cele financiare, cele sociale sau cele emoționale, sunt limitate. În aceste condiții, te gândești numai la lipsuri și, de aceea, îți neglijezi alte nevoi și chiar diverse obligații.

Din cauza mentalității lipsei, ești convinsă că cei din jur au acces la anumite resurse, însă pentru tine acestea sunt limitate. În schimb, dacă ești adepta unei mentalități a abundenței, crezi că sunt suficiente resurse pentru toată lumea. 

Spre exemplu, în situația în care ești în căutarea unui loc de muncă, mentalitatea lipsei te determină să crezi că nu sunt suficiente locuri de muncă în domeniul tău. Când ai o mentalitate a abundenței, te gândești că, dacă nu găsești locul de muncă dorit, poți să încerci să-ți deschizi propria afacere sau să faci o schimbare radicală în carieră. 

femeie imbracata cu sacou visiniu si pantaloni negri, purtand sandale roz, acoperindu-si fata cu mainile in timp ce sta pe scarile din fata unei cladiri, in preajma careia se afla copaci

Când persistă, mentalitatea lipsei are numeroase efecte nocive, cum ar fi:

Diminuează performanțele cognitive

Pe fondul mentalității lipsei, te concentrezi mai ales asupra resurselor care îți lipsesc și, de aceea, nu te mai poți concentra asupra sarcinilor pe care le ai. De asemenea, atenția, capacitatea de memorare și capacitatea de a urma instrucțiuni au de suferit. 

Te împiedică să evoluezi

Dacă obișnuiești să vezi cu precădere jumătatea goală a paharului, ratezi numeroase oportunități valoroase. De altfel, din cauza mentalității lipsei, te concentrezi doar la ceea ce se întâmplă pe termen scurt și neglijezi planurile pe termen lung. În același timp, întrucât îți este teamă să nu pierzi ceea ce ai, eviți să-ți asumi riscuri care, la un moment dat, te pot ajuta să progresezi și să te bucuri de reușite. 

femeie matura, imbracata cu bluza alba, ducandu-si mainile cu manichiura rosie si cu servetele pe cap, in timp ce sta trista la birou, in fata unui laptop alb, langa care se afla un pix si o pereche de ochelari

Afectează capacitatea de a lua decizii

Mentalitatea lipsei afectează abilitatea de a rezolva probleme, de a reține informații și de a gândi logic. Totodată, limitează capacitatea de a planifica și de a lua decizii prompte deoarece te gândești exclusiv la ceea ce îți lipsește. 

Favorizează gelozia, paranoia și competiția nesănătoasă

Dacă o persoană consideră că nu primește suficientă atenție și dragoste din partea celor din preajmă, nu este exclus să devină geloasă și să fie copleșită de teama de abandon. Uneori, o asemenea teamă devine atât de puternică, încât se poate transforma în paranoia. Aceasta din urmă este o tulburare psihică bazată pe neîncredere nejustificată, pe suspiciune persistentă și pe convingerea că cei din jur au intenții rele față de tine. 

În plus, persoanele afectate de mentalitatea lipsei se tem permanent că nu vor mai avea acces la anumite resurse și, din acest motiv, au impresia că sunt permanent în competiție cu cineva. 

Diminuează capacitatea de a empatiza

Când te gândești doar la ceea ce îți lipsește, îți este greu să mai fii receptivă la ceea ce este în jurul tău, incluzând aici și ceea ce li se întâmplă altor persoane. Așa se explică de ce empatia se diminuează tot mai mult și, în anumite cazuri, ții cont doar de nevoile tale și faci alegeri ce provoacă suferință celorlalți. 

În afară de consecințele enumerate, mentalitatea lipsei este asociată și cu:

  • Anxietatea sau depresia;
  • Scăderea stimei de sine;
  • Comportamente periculoase;
  • Deteriorarea semnificativă a relațiilor.

Cauzele care provoacă mentalitatea lipsei

Poți ajunge să te confrunți cu mentalitatea lipsei din diverse cauze, spre exemplu:

Tiparele de gândire moștenite de la cei care te-au crescut

Dacă părinții tăi sau alți adulți care te-au crescut au avut o mentalitate a lipsei, există riscul să-ți transmită un asemenea mod de gândire. De pildă, dacă mentalitatea lipsei a fost alimentată de probleme financiare, înseamnă că persoanele respective s-au concentrat în special asupra gestionării acestora. La rândul tău, pentru că ai moștenit de la ele un astfel de tipar de gândire, poți fi tentată să procedezi la fel, neglijând alte lucruri. 

femeie cu parul lung si ondulat, imbracata cu bluza neagra fara maneci, certandu-se cu un barbat ce sta in fata ei, imbracat cu camasa bleu, ducandu-si mainile pe fata, in timp ce o fetita trista sta pe scarile de lemn de deasupra lor si ii priveste

Instabilitatea financiară prelungită

Persoanele care au perioade prelungite marcate de grija zilei de mâine se vor teme toată viața că nu vor avea suficienți bani. Pe măsură ce timpul trece, își vor dezvolta o mentalitate a lipsei, ceea ce le va crea anxietate și le va descuraja să-și facă planuri de viitor.

Traumele din trecut

O traumă puternică poate conduce la mentalitatea lipsei fiindcă te face să te gândești doar la ceea ți-a lipsit în anumite momente. Spre exemplu, dacă în copilărie nu ai avut parte de afecțiune din partea părinților, îți este greu să-ți construiești relații sănătoase și ai nevoie adesea de validare externă.

femeie tanara, imbracata cu camasa in carouri albe si albastre si blugi deteriorati la genunchi, gesticuland in timp ce se cearta cu partenerul ei, imbracat cu camasa in carouri rosii si albastre si blugi, care tine o tableta, amandoi stand pe o canapea bej, in spatele careia se afla palmieri decorativi

Dificultățile din viața profesională

Dacă unei persoane i se întâmplă de mai multe ori să-și piardă locul de muncă sau să aibă perioade de stagnare în carieră, poate să-și formeze o mentalitate a lipsei. Această mentalitate o determină să evite riscurile și să fie convinsă că nu are șanse să obțină succesul dorit.

Situația celor din preajmă

Persoanele din jurul tău îți pot influența percepțiile legate de ceea ce îți lipsește. De exemplu, dacă toți prietenii tăi s-au căsătorit sau au relații de cuplu stabile, iar tu ești încă singură, nu este exclus să te gândești că vei rămâne așa toată viața.

Semne că ai o mentalitate a lipsei

O asemenea mentalitate se reflectă în viața de zi cu zi, astfel:

  • Ai tendința de a te compara mereu cu ceilalți;
  • Ești tot timpul pesimistă;
  • Eviți să-ți stabilești obiective pe termen lung;
  • Îți este greu să ai încredere în cei din jur;
  • Te străduiești mereu să eviți riscurile;
  • Accepți oportunități pe care nu le dorești cu adevărat de teamă că altele nu se vor mai ivi;
  • Nu te poți bucura sincer de reușitele celor din jur, chiar dacă este vorba despre persoane apropiate;
  • Ai mereu impresia că ești în urma celorlalți, deși muncești mult.  

femeie tanara,deprimata, imbracata cu blugi si pulover mustar, tinandu-si mainile in par si stand ghemuita pe o canapea gri, cu perne, in spatele canapelei aflandu-se un corp de mobilier de bucatarie, cu alb si negru

Cum scapi de mentalitatea lipsei

Străduindu-te să renunți la mentalitatea lipsei, de fapt îți crești șansele de a-ți redobândi echilibrul emoțional și de a te bucura de o stare de bine. Pentru a-ți îndeplini un astfel de obiectiv, pune în aplicare sfaturile de mai jos:

Construiește-ți o mentalitate a abundenței

Când te concentrezi asupra abundenței, înseamnă că nu îți îndrepți atenția asupra a ceee ce lipsește din viața ta, ci asupra oportunităților pe care le ai. Ca să pui bazele unei mentalități a abundenței, care să o înlocuiască pe cea a lipsei, obișnuiește-te să-ți repeți cât mai des: 

  • „Chiar dacă trec printr-o perioadă în care bat pasul pe loc, sunt pregătită să găsesc soluții care mă vor ajuta să progresez”;
  • „Am încredere că voi găsi soluții ca să-mi realizez obiectivele”;
  • „Sunt capabilă să-mi ating obiectivele cu resursele de care dispun și, dacă este nevoie, știu că voi reuși să găsesc și altele.”

femeie tanara, frumoasa, zambitoare, cu parul scurt, imbracata cu pulover crem si salopeta de blugi, in timp ce se relaxeaza intr-un colt de natura, scaldat in lumina soarelui

Acceptă-ți situația 

Pentru a nu fi copleșită de gândurile negative legate de ceea ce îți lipsește și pentru a nu te lăsa dominată de mentalitatea lipsei, este esențial să accepți ce ți se întâmplă. De asemenea, asigură-te că astfel de gânduri nu vor rămâne în centrul preocupărilor tale, repetându-ți în fiecare zi că: „Situația mea este..., însă accept ce mi se întâmplă. Până când voi reuși să găsesc o soluție, nu voi lăsa gândurile negative să-mi ocupe tot timpul și să nu mă lase să savurez micile bucurii.”

Concentrează-te asupra a ceea ce ai 

Ca să lași deoparte mentalitatea lipsei și să fii cât mai optimistă, încearcă să fii recunoscătoare pentru ceea ce ai deja. Cel mai bine este să ții un jurnal al recunoștinței, în care să notezi zilnic aspectele care îți aduc bucurie. În plus, nu greșești dacă rostești afirmații pozitive legate de viața ta.

femeie tanara cu parul strans in coada, imbracata cu bluza alba si blugi, notandu-si ceva pe o tableta sau intr-un jurnal, in timp ce sta pe o canapea bej, cu pernute decorative, in spatele careia se afla un palmier decorativ si o usa 

Jurnalul recunoștinței: 6 motive să îl ții

Stai cât mai mult în preajma persoanelor optimiste

Petrecând adesea timpul în compania persoanelor care gândesc optimist, poți să te distanțezi din ce în ce mai mult de gândurile negative, care alimentează mentalitatea lipsei. 

Împarte cu ceilalți ceea ce ai

Procedând așa, de fapt îți amintești că, inclusiv în situațiile în care resursele sunt limitate, oamenii sunt dispuși să se ajute unii pe alții. De pildă, obișnuiește-te să faci donații la o bancă de alimente sau să donezi haine și încălțăminte pentru persoanele defavorizate. 

Fii mândră de realizările tale

Luându-ți un răgaz pentru a reflecta la ceea ce ai realizat de-a lungul timpului, din copilărie și adolescență până la maturitate, poți constata că ai motive să fii mândră de tine. Raportându-te chiar și la câteva dintre cele mai importante realizări, vei deveni mai încrezătoare în forțele proprii și nu te vei mai gândi doar la ceea ce te nemulțumește. 

Dacă ajungi la concluzia că mentalitatea lipsei te ține pe loc și îți afectează semnificativ relațiile, este recomandat să te adresezi unui psihoterapeut sau unui consilier specializat în terapie cognitiv-comportamentală. Datorită unor asemenea specialiști, mentalitatea lipsei poate fi înlocuită cu cea a abundenței, ceea ce te ajută să te împaci cu tine însăți și să te simți împlinită. Terapia cognitiv-comportamentală conduce la renunțarea la tipare de gândire și comportamente nocive și la adoptarea unui mod de gândire sănătos.

Surse foto: istockphoto.com, pexels.com

Surse articol: betterup.com, health.clevelandclinic.org, headspace.com, my.clevelandclinic.org, positivepsychology.com, verywellmind.com, webmd.com

Articolul urmator
Stresul toxic la copii - cum îți protejezi micuțul?
Stresul toxic la copii - cum îți protejezi micuțul?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Anhedonie: incapacitatea de a simți plăcere: ce este și cum îți afectează viața
    Anhedonie: incapacitatea de a simți plăcere: ce este și cum îți afectează viața

    Majoritatea persoanelor au, de-a lungul vieții, momente în care simt că își pierd interesul pentru lucruri/activități care altădată aduceau bucurie. Cu toate acestea,...

    Ce este presiunea atmosferică și cum îți afectează starea
    Ce este presiunea atmosferică și cum îți afectează starea

    Ți s-a părut vreodată că durerile de cap apar în timpul sau după schimbări ale vremii ? Sau te-ai simțit obosită ? Sau pur și simplu nu aveai o starea prea bună?...

    Tensiune facială: cum îți afectează fața și cum scapi de ea
    Tensiune facială: cum îți afectează fața și cum scapi de ea

    Într-o lume în care stresul cotidian a devenit aproape o constantă, tot mai mulți oameni se confruntă cu manifestări fizice subtile, dar persistente, ale tensiunii...

    Lipsa somnului: de ce apare și cum îți afectează sănătatea
    Lipsa somnului: de ce apare și cum îți afectează sănătatea

    În lumea rapidă de astăzi, privarea de somn a devenit o epidemie tăcută, care afectează milioane de persoane din toate grupele de vârstă. Fie că este din cauza programului...

    Cum îți afectează stresul digestia: semne și soluții naturale
    Cum îți afectează stresul digestia: semne și soluții naturale

    Într-o lume în care ritmul alert al vieții de zi cu zi pare să nu încetinească niciodată, stresul a devenit un companion nedorit, dar prezent aproape constant.

    Ce înseamnă deficitul caloric și cum îți afectează sănătatea
    Ce înseamnă deficitul caloric și cum îți afectează sănătatea

    Vrei să slăbești, dar incă nu îți este clar ce înseamnă deficitul caloric ? În termeni simpli, deficitul caloric are loc atunci când arzi mai multe calorii prin...

    Traumele din copilărie ale partenerului de viață îi afectează stilul de parenting? Uite cum poți să ajuți
    Traumele din copilărie ale partenerului de viață îi afectează stilul de parenting? Uite cum poți să ajuți

    Traumele din copilărie produc neplăceri la vârsta maturității. Copiii deveniți adulți și la rândul lor părinți nu știu cum să gestioneze bagajul emoțional și...

    Instabilitate genomică: ce este și cum te afectează?
    Instabilitate genomică: ce este și cum te afectează?

    Instabilitatea genomică este un concept tot mai des întâlnit în discuțiile despre sănătate, prevenirea cancerului și procesul de îmbătrânire.

    © 2026 Qbebe