De ce femeile sunt mai cucerite de bărbații amuzanți, decât de cei frumoși

De ce femeile sunt mai cucerite de bărbații amuzanți, decât de cei frumoși

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Gândindu-se la partenerul ideal, fiecare dintre noi face o trecere în revistă a calităților pe care le așteaptă de la acesta. Printre asemenea calități se regăsește adesea și simțul umorului. Oamenii de știință au încercat, în ultimii ani, să explice de ce avem tendința de a ne simți atrași în special de persoanele care ne fac să râdem, care ne binedispun. Parcurgând articolul de mai jos înțelegi mai bine de ce poți fi mai tentată să te îndrăgostești de un bărbat amuzant, fără să te raportezi în primul rând la aspectul fizic al acestuia. 

De ce femeile sunt mai cucerite de bărbații amuzanți- ce spun studiile

Jeffrey Hall, profesor asociat pe studii de comunicare în cadrul „Universității Kansas” (SUA), a derulat câteva studii prin care să demonstreze că femeile se simt atrase în special de bărbații ce reușesc să le facă să râdă. 

Stând de vorbă cu „Healthline”, Jeffrey Hall a precizat că, în momentul în care un bărbat și o femeie se întâlnesc, dacă acesta încearcă să fie amuzant și o face pe femeia de lângă el să râdă, ea va fi mai interesată să îl întâlnească iar. 

femeie si barbat razand impreuna in timp ce savureaza o cafe la o terasa

Hall a coordonat trei studii, publicate în anul 2015 în „Evolutionary Psychology”, pentru a arăta cum râsul influențează modul în care o femeie se simte atrasă de un bărbat. În primul său studiu, desfășurat cu implicarea a 35 de femei care au fost rugate să examineze profilurile a 100 de necunoscuți pe Facebook, a adus în prim-plan următorul aspect: persoanele care postează lucruri pline de umor pe Facebook nu sunt neapărat mai inteligente și nici nu sunt percepute astfel de ceilalți. 

În cel de-al doilea studiu, aproape 300 de studenți au fost solicitați să completeze un chestionar legat de importanța umorului în curtarea unei femei. Raportându-se la chestionarele completate, Hall și echipa sa au constatat că nu se poate vorbi despre o legătură între cât de inteligentă este o persoană și cât de amuzantă este la un moment dat. 

Pentru cel de-al treilea studiu, Hall a apelat la 51 de perechi de persoane singure, colegi de facultate, care au fost lăsate singure într-o cameră, timp de 10 minute. În acest interval, participanții la studiu au stat de vorbă, au fost filmați și înregistrați.

După analizarea înregistrărilor, oamenii de știință au ajuns la următoarea concluzie: cu cât un bărbat încearcă de mai multe ori să fie amuzant și cu cât o femeie râde mai mult la glumele lui, cu atât sunt mai multe șanse ca aceasta să fie interesată de o relație romantică cu el. De asemenea, un indicator demn de luat în seamă în privința atracției dintre un bărbat și o femeie este și acesta: când cei doi reușesc să râdă împreună. Pentru sursa citată, Hall a menționat: „Când doi oameni râd împreună, de fapt ei dovedesc ce înseamnă umorul, adică să construiască împreună ceva care este amuzant și care le face bine amândurora.”

Ce se întâmplă în corpul tău când râzi

În momentul în care începi să râzi, mușchii de la nivelul feței și al corpului se întind, pulsul și nivelul tensiunii arteriale cresc la un moment dat, apoi scad, iar fluxul sanguin se îmbunătățește. În același timp, întrucât vasele de sânge se dilată când râzi, crește și aportul de oxigen pe care sângele îl furnizează organelor. 

În plus, râsul influențează pozitiv și creierul, în condițiile în care este stimulată producerea beta-endorfinelor, neurotransmițători produși la nivelul glandei pituitare. Beta-endorfinele contribuie la suprimarea durerii. 

În ceea ce privește procesarea umorului, emisfera stângă a creierului este responsabilă de înțelegerea cuvintelor și a structurii glumelor, în timp ce emisfera dreaptă, mai ales lobul frontal, procesează emoțiile și este stimulată când auzi ceva amuzant. 

Nu în ultimul rând, râsul ajută la o mai bună gestionare a stresului, dar și la eliberarea tensiunilor și la diminuarea furiei.

În încheierea intervenției sale pentru „Healthline”, Jeffrey Hall a ținut să menționeze că oamenii se simt mai atrași de cei cu care pot să râdă și al căror simț al umorului este similar cu al lor: „Când doi oameni râd de același lucru, practic ei își transmit următorul mesaj „îți împărtășesc perspectiva, valorile și în mod clar consider și eu că acest lucru este amuzant.” Mai mult decât atât, Hall a explicat că, în situația în care intervine umorul când două persoane flirtează, este o dovadă de deschidere și a dorinței ca discuția respectivă să continue. 

parteneri de cuplu purtand ochelari de soare si râzând impreuna

Surse foto:

Surse articol: healthline.com, journals.sagepub.com, pinkvilla.com

Articolul urmator
Cei mai frumoși ochi din lume! Priviri care cuceresc de la prima vedere
Cei mai frumoși ochi din lume! Priviri care cuceresc de la prima vedere

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cei mai frumoși bărbați din lume sunt născuti în luna mai
    Cei mai frumoși bărbați din lume sunt născuti în luna mai

    Bărbații născuți în luna mai, conform astrelor, sunt înțelegători, hotărâți și entuziaști și sunt irezistibili din punct de vedere fizic și emoțional. Deci,...

    Un studiu dovedește că bărbații poluează planeta mai mult decât femeile. Iată cum!
    Un studiu dovedește că bărbații poluează planeta mai mult decât femeile. Iată cum!

    Bărbații poluează mai mult decât femeile, este concluzia unui studiu recent realizat în Suedia. Obiceiurile lor contribuie la creșterea emisiilor de carbon, ei poluând...

    De ce femeile plang mai mult decat barbatii: Ce spune stiinta
    De ce femeile plang mai mult decat barbatii: Ce spune stiinta

    Stim cu totii tendinta femeilor de a fi mai emotionale si de a-si exprima mai des trairile si sentimentele, spre deosebire de barbati, care incearca mai mult sa-si reprime anumite emotii....

    Lucratul de acasă și școala online a copiilor afectează mai mult femeile decât bărbații
    Lucratul de acasă și școala online a copiilor afectează mai mult femeile decât bărbații

    Pandemia de coronavirus presupune restricții și sacrificii pentru toată lumea, în special pentru femei, arată o analiză publicată pe platforma europeană Eurydice. Aceasta...

    TOP 10 cei mai frumoși copii din 2020
    TOP 10 cei mai frumoși copii din 2020

    Cei mai frumoşi copii din 2020 pot fi admiraţi datorită rețelelor de socializare, precum Instagram. Specialiştii în antropologie digitală vorbesc despre o tendinţă tot mai...

    Studiu: Femeile românce mai afectate de pandemie decât bărbații, atât profesional cât și personal
    Studiu: Femeile românce mai afectate de pandemie decât bărbații, atât profesional cât și personal

    Femeile românce, mai ales cele care au copii, spun că pandemia le-a afectat viața profesională mai mult decât se așteptau. Cele care au lucrat de acasă au fost nevoite...

    Fă cunoștință cu cei mai frumoși bebeluși! Nu-ți mai iei ochii de la ei
    Fă cunoștință cu cei mai frumoși bebeluși! Nu-ți mai iei ochii de la ei

    Ei sunt cei mai frumoși bebeluși. Bebeluși de la care nu îți mai vine să-ți iei ochii, copii care mulțumită trăsăturilor deosebite, parcă desprinse din povești, au devenit...

    Atenție! Femeile gravide sunt mult mai vulnerabile la infecția cu Covid-19 decât restul populației
    Atenție! Femeile gravide sunt mult mai vulnerabile la infecția cu Covid-19 decât restul populației

    Până de curând, efectele COVID-19 asupra femeilor însărcinate și a procesului de naștere au fost un mister, deoarece nu existau numeroase studii semnificative pe...

    © 2023 Qbebe