„Am alți copii de adus pe lume, al tău oricum o să moară, deci grăbește-te”. Caz de malpraxis greu de imaginat

„Am alți copii de adus pe lume, al tău oricum o să moară, deci grăbește-te”. Caz de malpraxis greu de imaginat

Bianca Geica - Redactor Senior

O mamă de peste Ocean povestește, pentru lovewhatmatters.com, calvarul prin care a trecut în urmă cu doi ani, când și-a adus pe lume bebelușul. Femeia spune că a fost victima unui abuz medical, unui malpraxis greu de imaginat, în urma căruia fetița ei s-a născut cu mai multe probleme de sănătate, iar ea nu mai poate face alți copii.

Caz de malpraxis greu de imaginat. O mamă povestește calvarul prin care a trecut când a născut

„Născut mort. Statisticile arată că, în Statele Unite, aproximativ 1 din 100 de bebeluși se nasc fără suflare. Nu m-am gândit că la un moment voi face parte din această statistică. Pierderea unui copil este, de departe, unul dintre ele mai dureroase și sfâșietoare momente prin care poate trece un om și nu, nu devine mai ușor în timp. Cum de am ajuns în această situație? În ianuarie 2020 am fost victima unui malpraxis medical, a unui abuz medical pur și simplu cumplit, în urmă căruia fetița mea s-a născut cu o serie de probleme grave de sănătate, iar eu am rămas fără posibilitatea de a mai duce o sarcină la termen.

Foto: lovewhatmatters.com

Să începem cu începutul. 1 ianuarie 2020, ziua în care mi-a fost indus travaliul pentru a o aduce pe lume pe Jolene. Până în această zi, eu și soțul meu eram atât de entuziasmați. Ne-am dorit acest copil înainte ca el să fie conceput. Dar când ne-am trezit, am simțit că ceva nu este în regulă. Nu aveam același sentiment de entuziasm pe care l-am avut la nașterile precedente (mai avem 3 copii). Atât eu cât și soțul meu ne-am simțit foarte neliniștiți, aerul era greu de respirat, iar intuițiile noastre încercau să ne avertizeze că ceva nu era în regulă. Când am ajuns în parcarea spitalului, am stat acolo timp de 25 de minute, amândoi spunându-ne: „Pur și simplu nu pare a fi bine”. Dar niciunul dintre noi nu și-a putut da seama de ce. Știam doar că ceva nu era în regulă. Ne-am îndreptat spre camera de gardă, ne-am pregătit, mi s-a indus travaliul și am predat planul de naștere. Cu puțin timp înainte, când am ajuns la o dilatație de aproximativ 8-9 cm, am simțit o înțepătură puternică în abdomen, ca și cum cineva ar fi înfipt cel mai mare cuțit în mine. A fost atât de dureros încât aproape că nu mai puteam să respir. Am alertat-o pe asistenta mea, care mi-a dat niște calmante și m-a informat că sunt doar durerile nașterii. Am mai născut pe cale naturală și ceea ce simțeam NU erau în niciun caz dureri de naștere, dar am avut încredere în ea și am continuat să încerc să mă concentrez doar asupra copilului.

Trec 20 de minute și situația se înrăutățește. Sunt în agonie absolută, semnele mele vitale sunt foarte scăzute, iar ritmul cardiac al copilului este foarte slab. I-am spus soțului meu: „Suntem pe moarte, Robbie, vom muri. Te rog să te asiguri că le spui părinților mei că îi iubesc. Spune-le copiilor noștri că îmi pare foarte rău că nu am supraviețuit și că îi iubesc foarte mult”. El a chemat asistenta, care m-a verificat și mi-a spus: „Ești complet dilatată, dar nu avem un doctor. Așa că o să te rog să mai aștepți puțin până cănd reușim să aducem unul aici ”. În acel moment, îmi era greu să respir, continuam să leșin, ritmul cardiac al bebelușului era din ce în ce mai slab și eram ferm convinsă că o să mor. Următorul lucru pe care îl știu este că în salon a intrat un doctor pe care nu îl mai văzusem niciodată. Primul lucru pe care mi l-a spus a fost: „Nu poți păstra placenta, este dezgustătoare și nici măcar nu este benefică. Și de ce nu o să vrei să îți vaccinezi copilul? Nu știi că vaccinurile sunt obligatorii? De ce ți-e atât de greu cu asta, ai mai făcut-o de trei ori până acum?”.

Atât eu, cât și soțul meu, am implorat și am implorat să mi se facă cezariană. Medicul a refuzat și m-a obligat să împing. Cu fiecare împingere, simțeam că leșin. Asistenta îmi ținea o mască de oxigen pe față atât de tare încât mă făcea să vomit. Doctorul a încercat să-mi scoată copilul cu aspiratorul - de trei ori, nu a funcționat. A continuat cu mizeria asta timp de aproape 45 de minute. În cele din urmă am leșinat și nu m-am mai trezit. Au cerut o cezariană de urgență. Singurul lucru pe care mi-l amintesc chiar înainte de a leșina erau lumini strălucitoare. Lumini foarte puternice. Și pace, era atât de liniște. Când m-am trezit din nou, patru ore mai târziu, tot ce-mi amintesc este durerea. Aveam dureri foarte mari și tremuram din cap până în picioare.

Soțul meu a spus că eram mai albă decât o fantomă și că arătam ca un cadavru. La vreo două ore după ce m-am trezit, am primit vestea: aveam o ruptură uterină completă, care mi-a sfâșiat complet placenta și astfel copilul meu a fost găsit în cavitatea mea abdominală, mort. Am sângerat intern și am avut nevoie de o transfuzie de sânge, precum și de o operație de patru ore pentru a repara toate leziunile interne. În ceea ce privește fetița mea, un singur doctor. UN DOCTOR. Un doctor mi-a salvat copilul.

A stat în mine fără oxigen timp de 47 de minute. Când au scos-o, era vânătă din cap până în picioare. A fost nevoie de acest om extraordinar, la care încă mă gândesc în fiecare zi, aproape două ore și mai multe runde de resuscitare pentru a o stabiliza suficient de mult pentru a o transfera la terapie intensivă. I-a spus soțului meu că a început procesul de răcire pentru că știa că va fi singurul lucru care va preveni și mai mult toate leziunile cerebrale care au fost deja făcute, și a avut dreptate.

După ce a fost transferată, a fost supusă la 3 zile de răcire, două RMN-uri, două intervenții chirurgicale, mai multe teste, peste 1000 de înțepături de ace și 68 de zile foarte lungi în care a luptat din greu pentru a rămâne în viață. 

Foto: lovewhatmatters.com

Despre șederea la terapie intensivă este, sincer, încă mult prea greu pentru mine să scriu despre asta... A fost atât de greu. Mi-a sfâșiat inima. Copiii mei mai mari au stat la prietenii lor timp de 68 de zile. Timp de 68 de zile nu am dormit. Timp de 68 de zile am plâns pe podeaua din baie în fiecare zi. Timp de 68 de zile am căzut adânc în dependența de droguri pentru a-mi ascunde durerea emoțională. Timp de 68 de zile mi-am privit copilul luptând mai mult decât ar trebui să lupte orice copil. Până în ziua de azi, încă mă sfâșie gândul. Întregul incident ar fi putut și ar fi trebuit să fie evitat. Dacă acea asistentă ar fi sunat la urgență când i-am spus că ceva nu este în regulă, dacă acel doctor ar fi lăsat deoparte faptul că nu-i plăceau alegerile noastre parentale... copilul meu ar fi avut un creier funcțional.

Ea este în viață, fizic, dar creierul ei este aproape mort. Acum trăiește cu leziuni cerebrale grave, paralizie cerebrală, epilepsie, encefalopatie hipoxic-ischemică, hipertonie, întârziere în dezvoltare, dependentă de un tub de hrănire, cu disfagie severă și o listă de alte dizabilități. Are 2 ani, dar are creierul unui bebeluș de 4 luni. Disfagia ei este atât de severă încât nu poate nici măcar să înghită și are nevoie de aspirare non-stop. Eu sunt cea care se ocupă de ea. Sunt responsabilă pentru ea 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Nu poate să meargă, să vorbească, să stea în picioare, să se târască, să mănânce sau să facă orice ar trebui să facă un copil de vârsta ei. Chiar și atunci când doarme, tot trebuie să mă trezesc și să îi dau medicamente non-stop, să o aspir, să îi verific pompa de hrănire, să mă asigur că încă mai respiră. Este înspăimântător, dar o iubesc nespus și mi-aș da viața pentru ea.

Acum sunt sigură că vă întrebați ce legătură are fetița mea cu nașterea unui copil mort, nu? Ei bine, incidentul de la nașterea ei a fost cel care a dus la asta. Doctorul care m-a operat nu m-a cusut cum trebuie. Uterul meu a fost cusut pe jumătate și nu este suficient de puternic pentru a mai duce o sarcină la termen.

Am pierdut primul copil în ianuarie 2021, iar pe al doilea, câteva luni mai târziu, când am avut parte de cel mai nenorocit doctor. Mi-a spus că are și alți copii de adus pe lume și că, din moment ce al meu era pe moarte, trebuie să mă grăbesc. Soțul meu și cu mine am avut inima frântă din cauza cuvintelor ei răutăcioase la adresa copilului nostru. În cele din urmă, a băgat mâna în vaginul meu și a smuls-o din mine pentru că nu puteam să nasc atât de repede pe cât voia ea. Asistenta, un înger de femeie, a așezat-o pe burta mea, iar eu doar am ținut-o în brațe și am plâns. Cum se poate să ni se întâmple din nou așa ceva?! CUM?! DE CE NOI?! Mi-am petrecut următoarele 24 de ore, de bună voie, singură, cu copilul meu mort, plângând până când i-am dat-o asistentei și am plecat. Nu mai puteam să fiu acolo. Eram moartă pe dinăuntru.

Să le spun copiilor mei, din nou, că Dumnezeu a luat o altă soră la El, a fost o altă lovitură pentru inima mea. A fost îngrozitor. Încă este îngrozitor. Nicio femeie nu ar trebui să treacă prin așa ceva.

De atunci, am făcut o histerectomie completă. Nu puteam risca să trec din nou prin așa ceva, pentru mine și familia mea. Mi-a fost greu să semnez acele hârtii la început, dar acum sunt împăcată cu asta. Ne-am dorit o familie numeroasă, ne-am dorit mulți copii. Mă doare că trebuie să închidem acest capitol, dar nu putem schimba ceea ce s-a întâmplat. Trebuie să mergem înainte.

Foto: lovewhatmatters.com

De când și-au pierdut frățiorii, copiii mei au suferit non-stop. Plâng tot timpul. Le este dor de surorile lor, nu înțeleg. Mă doare inima atât de tare să îi văd cum se luptă cu aceste pierderi. De atunci, a trebuit să-i ducem pe cei doi copii mai mari la terapie. Eu încă mă lupt foarte mult. Nu pot dormi în majoritatea nopților, stau în sufragerie și mă uit în gol imaginându-mi cum ar fi fost copiii noștri dacă ar fi trăit. Uneori, zilele sunt atât de grele, încât nici măcar nu mă pot ridica din pat. Stau în baie și plâng.

Nu devine mai ușor în timp, de fapt, devine mai greu. Pur și simplu înveți să trăiești cu durerea. Nici până în ziua de azi nu mă pot uita la femeile însărcinate sau la copii. Emoțiile încă mă copleșesc și este insuportabil. Singurul lucru care m-a ajutat este împărtășirea gândurilor mele prin intermediul social media. Am întâlnit atât de multe mame care au trecut prin ce am trecut și eu și sunt recunoscătoare că le-am cunoscut. Nu cred că aș fi reușit să trec prin călătoria asta nenorocită fără ele. Mi-am făcut publice poveștile pe rețelele mele de socializare pentru a ajuta alte mame. Dacă poveștile mele pot alina măcar o singură persoană, atunci știu că tot ce am trăit până acum are un sens”.

Surse foto: lovewhatmatters.com

Articolul urmator
Caz unic în lume: familia cu două rânduri de gemene interasiale, câte una din fiecare rasă. Genetica este spectaculoasă!
Caz unic în lume: familia cu două rânduri de gemene interasiale, câte una din fiecare rasă. Genetica este spectaculoasă!

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Acuzații de malpraxis la Spitalul Buftea: o gravidă în 39 de săptămâni a pierdut copilul, după ce a fost lăsată să aștepte 11 ore
    Acuzații de malpraxis la Spitalul Buftea: o gravidă în 39 de săptămâni a pierdut copilul, după ce a fost lăsată să aștepte 11 ore

    Internată de urgență la Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea, o femeie însărcinată în 39 de săptămâni a fost lăsată să aștepte într-o rezervă 11...

    Uitați de lume și fără niciun ajutor. O mamă cu cinci copii dintr-un sat din Iași trăiesc în condiții greu de imaginat
    Uitați de lume și fără niciun ajutor. O mamă cu cinci copii dintr-un sat din Iași trăiesc în condiții greu de imaginat

    Cinci copii părăsiți de tată și uitați de lume trăiesc, alături de mama lor, din alocații. Micuții învață bine și speră ca astfel să scape de sărăcie. Părintele Dan...

    „Mama nu ne-a iubit și nu ne-a mângâiat, niciodată”. În ce condiții greu de imaginat trăiesc cinci copii din Prahova
    „Mama nu ne-a iubit și nu ne-a mângâiat, niciodată”. În ce condiții greu de imaginat trăiesc cinci copii din Prahova

    Cinci copii din localitatea Tătaru, Prahova, trăiesc cu groaza în suflet că, în orice moment, autoritățile îi vor despărți. Abandonați de mamă și crescuți de o...

    "Am auzit doar că urmează să fiu intubată și asta a fost". O femeie a fost pe punctul să moară când și-a adus pe lume gemenii
    "Am auzit doar că urmează să fiu intubată și asta a fost". O femeie a fost pe punctul să moară când și-a adus pe lume gemenii

    Nașterea fetițelor gemene a adus-o pe mamă la un pas de moarte. A fost salvată în ultimul moment, grație tehnologiei revoluționare...

    Suflet de mamă! O femeie greu încercată de soartă, abuzată de soț pentru ca a adus pe lume un copil cu probleme, își crește copiii din puținul pe care îl are
    Suflet de mamă! O femeie greu încercată de soartă, abuzată de soț pentru ca a adus pe lume un copil cu probleme, își crește copiii din puținul pe care îl are

    O mamă cu inimă mare își crește fiul și nepoata în condiții greu de imaginat. Părăsită de soț pentru că a născut un copil cu probleme, Angelica nu s-a dat bătută....

    O femeie din Polonia a adus pe lume cvintupleți. Era deja mamă a 7 copii
    O femeie din Polonia a adus pe lume cvintupleți. Era deja mamă a 7 copii

    Incredibil! O femeie din Polonia, mama a șapte copii, a adus pe lume cvintupleți. Cei doi băieți și trei fete s-au născut prin cezariană duminică, în a 28-a săptămână...

    O fetiță de 13 ani cu leucemie devine înger păzitor pentru alți copii bolnavi. „Dorința mea este ca alți copii să-și poată împlini dorințele”
    O fetiță de 13 ani cu leucemie devine înger păzitor pentru alți copii bolnavi. „Dorința mea este ca alți copii să-și poată împlini dorințele”

    Chiar dacă stau zi de zi sub amenințarea unor boli grave, anumite persoane nu uită să se gândească și la suferința celor aflați într-o situație similară. Printre...

    Din ce culte religioase fac parte româncele care au adus pe lume cei mai mulți copii
    Din ce culte religioase fac parte româncele care au adus pe lume cei mai mulți copii

    Nu este o noutate faptul că natalitatea a scăzut tot mai mult în ultimii ani în țara noastră. Sociologii au încercat să-și explice acest fenomen și au ajuns la...

    © 2024 Qbebe