Azi e Sfântul Dumitru. De ce trebuie să te culci până în ora 12 şi de ce nu ai voie să te machiezi şi să te coafezi

Azi e Sfântul Dumitru. De ce trebuie să te culci până în ora 12 şi de ce nu ai voie să te machiezi şi să te coafezi

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Sfântul Dumitru este cunoscut şi sub numele de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie sau de Izvorâtorul de Mir şi este unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi din calendarul creştin-ortodox. Parcurge articolul de mai jos pentru a afla nu numai cine a fost acest sfânt, ci şi ce tradiţii ar trebui respectate în această zi de sărbătoare.

Cine a fost Sfântul Dumitru

imagine din biserica cu Sfantul DumitruSfântul Dumitru a venit pe lume în Tesalonic, părinţii săi fiind, pe ascuns, adepţii religiei creştine. De aceea, au ţinut ca fiul lor să fie botezat în secret din cauza prigonirilor la care erau supuşi pe atunci creştinii. Totul s-a întâmplat în palatul lor, Dimitrie fiind botezat în taina Sfintei Treimi.

Pe măsură ce a crescut, a învăţat de la părinţi ce presupune să fii creştin, a aflat despre Dumnezeu, a învăţat să se roage şi să fie milostiv faţă de cei nevoiaşi. După moartea tatălui său, care fusese guvernator al Tesalonicului, a fost chemat în faţa împăratului Maximian Galeriu, care i-a ordonat să ocupe funcţia tatălui decedat şi să-i prigonească pe creştini.

Dimitrie nu a ascultat aceste porunci şi s-a întors în cetatea natală pentru a încerca să promoveze Evanghelia. Împăratul Maximian a aflat ce a făcut tânărul şi l-a chemat din nou în faţa lui. Dimitrie a recunoscut faptul că este adept al religiei creştine şi a fost închis în ziua de 26 octombrie.

Aflându-se în temniţă, el continua să se roage. Acolo l-a cunoscut pe Nestor, care era şi el creştin şi l-a ajutat pe acesta, prin rugăciune, să-l poată învinge pe Lie.

Soldaţii trimişi de împăratul Maximian i-au tăiat capul lui Nestor, iar pe Dimitrie l-au împuns cu suliţele. După ce acesta a fost omorât, câţiva creştini i-au luat corpul şi l-au îngropat. În preajma mormântului a fost ridicată şi o biserică. În ea a ajuns să se roage Leontie, prefectul Illiricului, care, după ce a fost vindecat prin rugăciune, a hotărât să ridice acolo o biserică mai mare. Pe când se săpa temelia acesteia, au fost găsite moaştele Sfântului Dimitrie, din care izvora mirul. Din acest motiv sfântul a primit şi numele de Izvorâtorul de mir.

Superstiţii de Sfântul Dumitru

În credinţa populară, se spune că în ziua de 26 octombrie nu este voie să se realizeze treburi casnice (cum ar fi să se gătească mâncare la cuptor sau să se spele haine). De asemenea, nu este indicat ca femeile să se aranjeze, să se machieze sau să se coafeze, întrucât se crede că dacă nu vor respecta acest îndemn vor avea probleme în căsnicie şi un an dificil acasă.

O altă tradiţie ce ar trebui respectată azi este şi aceasta: să nu te culci după ora 12 pentru a nu ajunge să fii mahmur/ă tot anul. În schimb, dacă te vei culca mai devreme vei avea şansa să te bucuri de un an plin de energie.

Tradiţii de Sfântul Dumitru

Una dintre cele mai însemnate se leagă de descifrarea vremii pentru anotimpul rece. Astfel, se spune că, dacă astăzi ciobanii vor vedea că se culcă prima o oaie neagră, înseamnă că iarna ce vine va fi blândă. Dar dacă va fi observată o oaie albă ce merge la culcare, iarna va fi grea.

Urmărirea mersului oilor este o altă tradiţii ce ţine de Sfântul Dumitru. În cazul în care o oaie neagră va pleca spre sud, iarna va fi uşoară, iar dacă o oaie albă va pleca în această direcţie, iarna va fi aspră.

peisaj pastoral cu oi care se deplaseaza pe o pajiste

Potrivit credinţelor populare, Sfântul Dumitru desfrunzeşte pădurile. Cu o zi înainte, există obiceiul potrivit căruia se vor aprinde focuri (numite Focurile de Sânmedru), iar copiii vor trebui să sară peste ele pentru a se bucura de sănătate pe tot parcursul anului. Aceste focuri sunt considerate a fi cele care încălzesc morţii şi alungă fiarele. După ce vor fi stinse, cărbunii vor fi luaţi şi împrăştiaţi în grădini întrucât se crede că astfel pământul va putea rodi mai bine.

Citeşte şi: 10 detalii despre tradiţiile de Sfântul Dumitru pe care nu le ştiai

Surse: a1.ro, alba24.ro, crestinortodox.ro, digi24.ro

Sursă foto principală: pixabay.com

Surse foto: pixabay.com

Articolul urmator
O adolescentă de 15 ani trezește în fiecare dimineața la ora 5 pentru a face antrenamente. Tatăl ei vitreg consideră că trebuie să slăbească
O adolescentă de 15 ani trezește în fiecare dimineața la ora 5 pentru a face antrenamente. Tatăl ei vitreg consideră că trebuie să slăbească

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Dumitru
    Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Dumitru

    Pe 26 octombrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir. În tradiția populară, Sfântul Dumitru este cel...

    Paula Seling a adoptat o fetiță acum 6 ani! De ce a ținut totul secret până azi
    Paula Seling a adoptat o fetiță acum 6 ani! De ce a ținut totul secret până azi

    Paula Seling a anunțat astăzi că a adoptat o fetiță, în urmă cu 6 ani. Artista în vârstă de 43 de ani a postat primele imagini cu fiica ei în vârstă de...

    Ultima ORĂ! Ministrul Educației: ”Vacanță de primăvară prelungită, începând cu data de 2 aprilie, până pe 4 mai”
    Ultima ORĂ! Ministrul Educației: ”Vacanță de primăvară prelungită, începând cu data de 2 aprilie, până pe 4 mai”

    În cadrul unei conferințe de presă din această seară, ministrul Educației, Sorin Cîmpenau a anunțat că elevii vor avea o vacanță de primăvară de o lună, din 2 aprilie...

    Ai întârziat la prima oră, rămâi la poartă până la pauză! Măsura extremă luată la un liceu din Bacău
    Ai întârziat la prima oră, rămâi la poartă până la pauză! Măsura extremă luată la un liceu din Bacău

    Conducerea unui liceu din Bacău a luat o măsură controversată, menită să reducă absenteismul în școală. Elevii care ajung mai târziu de ora 8 dimineața la poarta...

    Când trecem la ora de iarnă? Ceasurile se vor da cu o oră înapoi luna aceasta
    Când trecem la ora de iarnă? Ceasurile se vor da cu o oră înapoi luna aceasta

    Când trecem la ora de iarnă în 2021? Acesta ar putea fi ultimul an în care România trece la ora de iarnă, după ce în cadrul Comsiei Europene s-a cerut...

    Pubertatea începe mai devreme în ziua de azi! Ce trebuie să știe părinții
    Pubertatea începe mai devreme în ziua de azi! Ce trebuie să știe părinții

    Cara Natterson, medic pediatru și Vanessa Kroll Bennett, mamă de 4 adolescenți, cu o experiență vastă în dezvoltarea copilului, povestesc despre cartea pe care au scris-o...

    Ora de educație sexuală la fel ca ora de religie? Ce propune Ministrul Educației
    Ora de educație sexuală la fel ca ora de religie? Ce propune Ministrul Educației

    Senatul a respins marți obiecțiile formulate de președintele Klaus Iohannis, în cererea de reexaminare transmisă Parlamentului, privind proiectul privind desfăşurarea orelor de...

    25 de maniere pe care copilul trebuie sa le stie pana la 7 ani
    25 de maniere pe care copilul trebuie sa le stie pana la 7 ani

    In calitate de mamica, esti permanent preocupata sa-i asiguri puiului tau cea mai buna educatie. Inca de cand este mic, incepi sa-l inveti sa salute, sa utilizeze "cuvintele magice"...

    © 2024 Qbebe