Ce ar trebui să iei în considerare înainte de a deveni părinte

Ce ar trebui să iei în considerare înainte de a deveni părinte

Qbebe.ro

Societatea se află într-o continuă schimbare și dezvoltare, multe cupluri aleg să aibă copii mai târziu în viață, după ce se simt împliniți profesional, pe când alții preferă să devină părinți încă de foarte tineri. Și desigur, asta stă la alegerea fiecăruia, însă există câteva lucruri pe care fiecare persoană ar trebui să le ia în considerare înainte de a deveni părinte. Să discutăm despre ele!

Timpul liber:
Când devii părinte, este aproape garantat că conceptul de timp liber va deveni inexistent. Un copil este o mare responsabilitate, în special în primii ani de viată, copilul depinde de tine pentru a .. supraviețui. Desigur, bunicii sau alți membri ai familiei pot fi de mare ajutor, și cu cât este copilul mai mare, cu atât va fi mai independent, însă trebuie să fii pregătit, ca cel puțin în primii ani să ai foarte puțin timp liber sau timp pentru tine.

Stabilitate financiară:
A fi stabil financiar nu este sinonim cu a fi bogat. Stabilitatea financiară se referă la abilitatea de a acoperi atât nevoile de bază (hrană, haine, adăpost), cât și cele care țin de stilul de viață, adică un trai confortabil. Pentru asta este bine însă să avem o imagine de ansamblu asupra bugetului (venit + cheltuieli), un loc de muncă stabil, un fond de economii. Desigur, pentru situații de urgență, există întotdeauna posibilitatea de a apela la un împrumut rapid. Creșterea unui copil vine cu costuri suplimentare, de multe ori mult mai mari decât ne așteptam, așadar, și stabilitatea financiară este un aspect de care ar trebui să ții cont.

incaltaminte familie

Sistem de sprijin:
Se spune că este nevoie de un întreg sat pentru a crește un copil! A fi părinte înseamnă multe nopți nedormite, responsabilități noi, costuri suplimentare, temeri, însă desigur și bucurii. Asigură-te că ai câteva persoane care îți vor fi alături pentru a împărtăși atât momentele frumoase, cât și cele dificile. Poate fi vorba de părinți și alți membri ai familiei, însă și prieteni sau vecini.

O relație stabilă:
Rolul unui copil nu este de a repara o relație. Fiecare copil merită să fie primit într-o familie iubitoare, în care există respect, dragoste și înțelegere între părinți. În același timp este important de menționat și faptul că numărul familiilor monoparentale a crescut semnificativ în ultimi ani, iar în acel caz, sprijinul din partea familiei și a prietenilor este cu atât mai important.

Pregătire emoțională:
Acesta este un element extrem de important care nu ar trebui trecut cu vederea. Este firesc să simți frică, să ai temeri înainte de a deveni părinte, cu toate acestea, gradul de frică/neliniște poate fi un indicator bun a cât de pregătit/ă ești cu adevărat. O modalitate bună de a afla este prin a petrece mai mult timp în preajma copiilor. De exemplu, te poți oferi să ai grijă de copilul unor prieteni sau membri ai familiei pentru câteva ore.

Articolul urmator
Părinte de copil Vs. Părinte de animăluț. Pot fi oare comparate?
Părinte de copil Vs. Părinte de animăluț. Pot fi oare comparate?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Iată de ce nu ar trebui să îţi iei telefonul după tine la baie
    Iată de ce nu ar trebui să îţi iei telefonul după tine la baie

    Mersul la toaletă a devenit pentru mulţi momentul ideal de a verifica noutăţile de pe reţelele de socializare. Conform specialiştilor în sănătate este un obicei periculos care...

    Acid folic înainte de sarcină: de ce este recomandat să îl iei și ce beneficii aduce fătului ?
    Acid folic înainte de sarcină: de ce este recomandat să îl iei și ce beneficii aduce fătului ?

    Acidul folic este esențial pentru dezvoltarea normală a fătului, de aceea se recomandă să se administreze un supliment alimentar care să conțină acest nutrient valoros încă...

    Singurul lucru pe care nu ar trebui să i-l spui copilului înainte de culcare
    Singurul lucru pe care nu ar trebui să i-l spui copilului înainte de culcare

    Una dintre marile provocări cu care trebuie să se confrunte părinții este legată de somnul copilului. Fie că este vorba despre o oră de culcare târzie sau despre coșmaruri,...

    20 de lucruri pe care orice femeie ar trebui să le știe înainte de cezariană
    20 de lucruri pe care orice femeie ar trebui să le știe înainte de cezariană

    Operația de cezariană este una complexă, iar recuperarea nu e ușoară și poate dura mult timp. Uite 20 de lucruri pe care trebuie să știi urmează să naști prin cezariană.

    Tu i-ai impus REGULI copilului? Ce ar trebui orice părinte să-și învețe copilul când primește primul telefon
    Tu i-ai impus REGULI copilului? Ce ar trebui orice părinte să-și învețe copilul când primește primul telefon

    Chiar dacă știi că este momentul potrivit să-i permiți copilului tău să utilizeze un telefon, tot îți faci griji în legătură cu siguranța și cu sănătatea sa...

    „Amenințările" părintești de forma „ehe, lasă că până acum a fost ușor, să vezi de acum înainte" ar trebui să dispară complet de pe fața Pământului
    „Amenințările" părintești de forma „ehe, lasă că până acum a fost ușor, să vezi de acum înainte" ar trebui să dispară complet de pe fața Pământului

    Nu mai „amenințați” proaspetele mămici asupra provocărilor care urmează în fiecare etapă a vieții copiilor lor! Fiecare stadiu al copilăriei are propriile ei...

    Cel mai faimos polițist din România va deveni tătic pentru prima oară. Cum a dat marea veste
    Cel mai faimos polițist din România va deveni tătic pentru prima oară. Cum a dat marea veste

    A devenit celebru acum mai bine de 5 ani, când a încercat să dezvăluie detalii despre ceea ce se întâmplă în Poliția Română. Între timp, a...

    Rihanna este însărcinată! Va deveni mamă pentru prima dată
    Rihanna este însărcinată! Va deveni mamă pentru prima dată

    Gata, este oficial! Rihanna se pregătește să devină mamă pentru prima dată! A ales să facă marele anunț într-un mod cu totul și cu totul special!

    © 2024 Qbebe