Din grija pentru copilul tau

Confesiuni de mamă: uneori mă simt mai singură ca niciodată

Nu știu dacă toate mamele experimentează astfel de stări, dar eu personal am momente în care mă simt mai singură ca niciodată. Sunt perfect conștientă de faptul că am un copil, sănătos, deștept și frumos, dar în anumite clipe astfel gânduri nu te pot consola defel. Nici nu au cum. Pentru că, până la urmă, ești o ființă umană care are și alte nevoi ce nu pot fi împlinite de către copil.

Am ajuns să înțeleg că astfel de nevoi sunt normale. La început de drum, când te trezești în brațe cu o mogâldeață plângăcioasă pe care nu o poți descifra sub nicio formă, uiți de ele. Uiți că mai exiști. Trăiești doar pentru copilul tău. Respiri și mănânci doar ca să îi poți purta de grijă. Iar dacă aceste două nevoi fiziologice sunt suplinite, restul nici nu mai contează. Mai târziu, când mogâldeața crește și începi să le conștientizezi existența, ajungi să te pachichezi. Ai senzația că nu ești o mamă suficient de bună. Că ești egoistă, posibil denaturată. Cum ai putea să te simți atât de singură și neînțeleasă când toate cărțile de specialitate, toate studiile și toți specialștii îți sugerează că trebuie să fii o mamă împlinită, fericită. Doar ai un copil, nu? Ar trebui să fie de ajuns.

uneori ma simt mai singura ca niciodata

Adevărul este că primul an din viața copilului meu se află în ceață. Am maxim 10 poze cu el făcute de mine personal (nu le iau în considerare pe cele de la botez sau de la moț) și nu prea îmi amintesc mare lucru. Plânsete, multe scutece și mai multe nopți nedormite. Medici, doctorii, dacă pun totul cap la cap se conturează un fel de coșmar. În care eu eram complet lipsită de somn, vlăguită și veșnic flămândă. Am încercat să îl alăptez cât de mult posibil. Pentru că nu sugea suficient de puternic și la un moment dat nici nu se îngrășa corespunzător, până la 7 luni mă trezeam noapte de noapte ca să mă mulg și să îi ofer o masă în plus.

Depresia post partum, căci despre ea vorbim, este principalul inamic al unei proaspete mame. Este o afecțiune reală, nu există doar în cărți, care îți pune la încercare rezistența psihică. Sunt și mai multe șanse să te confrunți cu ea dacă nu te ajută nimeni cu creșterea copilului sau dacă ești mamă singură. Te pune într-o serie de situații care par incredibile. Ajungi să verifici încontinuu dacă copilul tău respiră, îți trec prin minte o serie de idei și gânduri care de care mai ciudate. Și, mai ales, te simți extrem de singură și neînțeleasă. Dacă ai noroc, vei reuși să treci singură peste ele. Dacă nu, ar trebui să apelezi la o persoană specializată. Pentru că nu sunt de glumit.

Toate mamele, fără excepție, simt după naștere că într-un fel inima lor a fost împărțită în două: o parte din ea va umbla tot restul vieții în afara corpului lor. Această legătură unică, ce nu poate fi nici descrisă și nici înțeleasă decât de către o altă mamă, te determină, într-un oarecare fel să nu mai fii, cât timp trăiești, niciodată singură. Cel puțin nu în gândurile și nici în inima ta, după cum zice și un proverb. Această senzație, într-un mod inexplicabil, îți oferă o oarecare doză de confort. Când știi că porți cuiva de grijă, iar acea ființă mică (sau mai puțin mică) te iubește necondiționat, în sufletul tău se instalează un soi de comoditate. Nu mai sunt singură și nu voi mai fi niciodată! Ajungi să te gândești la celebrul pahar cu apă adus pe patul de moarte de către urmașul sau urmașa ta (poate mai mulți dacă este cazul), sânge din sângele tău, carne din carnea ta. Copilul, devine astfel într-un mod puțin egoist, asigurarea că nu vei muri singură.

Dar lucrurile sunt mai complicate decât par la prima vedere. Atunci când copilul crește, ajunge la adolescență și apoi la maturtiate, decide să îți petreacă tot mai puțin timp cu tine, mama sa, și tot mai mult cu prieteni și apoi iubiți, respectiv soți, soții și copii. Uneori conștientizarea că ești de fapt tot singură în anumite momente apare chiar mult mai devreme, în funcție de copil și, evident, de mamă. Te trezești, pentru început, că cel mic/cea mică este la o petrecere, într-o vizită de joacă, iar tu ai la dispoziție un interval oarecare de timp, doar pentru tine. Vasele sunt spălate, mâncarea este gătită, rufele călcate. Iar tu ai uitat ce îți place să faci sau ce ți-ai dori să faci. Și ajungi să te simți extrem de singură. Mai că ai putea plânge de singurătate. Nici prietenele cele mai bune, care ți-au fost alături în clipele în care te plângeai de ragade mamare sau când cel mic a avut vreo viroză respiratorie nu-ți sunt de ajutor. Nu poate umple nimeni acel gol.

Singura persoană în măsură și care are datoria morală să umple golul de singurătate ești tu. Chiar dacă ești mamă prin definiție, ești mai presus de toate om. Ai și tu pasiunile tale, dorințele tale, visurile tale. Nu le pierde pentru că va veni o clipă când ți se va părea mult prea târziu și mult prea dificil să le recuperezi. Nu aștepta ca al tău copil să crească pentru a-ți satisface niște nevoi individuale, care nu au legătură nici cu mesele sale, nici cu activitățile sale extrașcolare. Nu ești egoistă dacă vrei să te gândești și la tine!

uneori ma simt mai singura ca niciodata

Nu cu mult timp în urmă cel mic, de acum mare, a împlinit venerabila vârstă de 10 ani. Tot copilul meu este și va rămâne astfel până la adânci bătrâneți. Iar eu am, chiar și acum, momente în care mă simt singură. Dar cumva, mi le doresc, tânjesc după ele. Am învățat însă ca în acele momente să îmi aloc un timp special, doar pentru mine. Fie că vizionez un film interesant, fie că practic sport sau scriu ceva, acele momente îmi aparțin. Prezența unei prietene sau a mai multora nu este de niciun ajutor în aceste momente. Pentru că, de altfel, nici nu vreau să le împart cu nimeni.

Cel mai trist moment mi s-ar părea pentru o mamă cel în care copilul pleacă de acasă și nu mai vrea să știe niciodată vreodată de ea. Sunt, de ce să negăm, și situații din acestea. Par extreme, dar nu imposibile. Iar în acele clipe nu-mi imaginez cum ai putea merge mai departe. Cum ai putea uita că undeva în lumea aceasta umblă cealaltă jumătate din sufletul tău? Fără tine. Și nici nu îi mai pasă de tine...Trebuie să exiști, să trăiești așa, mutilată sufletește, să te mulțumești doar cu existența ta ca om, fără a o cuprinde pe cea de mamă.

Stăpânește-ți singurătatea ca să nu ajungi stăpânită de ea!

La mine în casă nu este niciodată curat. Asta mă face o mamă mai puțin bună?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Scrisoarea unei mame către copilul ei adult:„Nu mai simt că îți sunt mamă, ci doar povară”
    Scrisoarea unei mame către copilul ei adult:„Nu mai simt că îți sunt mamă, ci doar povară”

    O mamă ajunsă la vârsta neputinței îi scrie copilului ei o scrisoare prin care își cere iertare pentru că a ajuns să-i fie o povară.

    Confesiuni de mamă: Nu vreau stres de Sărbători! Shoppingul online e cel mai fain
    Confesiuni de mamă: Nu vreau stres de Sărbători! Shoppingul online e cel mai fain

    Da, ne apropiem cu pași repezi de Sărbători, deși pentru mine sunt în fiecare an "Stresbători". Începe goana după cadouri, vânătoarea celui mai avantajos...

    Mamă singură, cu 4 copii, își construiește singură o casă
    Mamă singură, cu 4 copii, își construiește singură o casă

    O mamă reușește să construiască o casă pentru ea și cei patru copii ai ei, cu propriile mâini și cu multă determinare, folosindu-se de tutoriale de pe Internet.

    Confesiuni de mamă: maternitatea te face să te simți invizibilă
    Confesiuni de mamă: maternitatea te face să te simți invizibilă

    O mamă a dezvăluit pe o rețea de socializare că, timp de câteva luni de la nașterea fiului său, s-a simțit „invizibilă". Iată explicațiile ei!

    Confesiuni de mamă: Îmi uram copilul și am vrut să îl omor
    Confesiuni de mamă: Îmi uram copilul și am vrut să îl omor

    Una dintre cele mai mari provocări pe care o poți avea de înfruntat după naștere este depresia postpartum. Așa cum vei afla și din articolul de mai jos, ea este...

    Sunt mamă, deci mă simt vinovată. Mereu!
    Sunt mamă, deci mă simt vinovată. Mereu!

    E 7 și jumătate seara. Tocmai ne-am întors de la o petrecere de copii. Fip, copilul mic al familiei, a adormit deja. Ema, copilul mare al familiei, e plecată cu tatăl ei...

    Confesiuni de mamă: am un copil mult prea bun și sensibil și nu știu cum să îl pregătesc pentru viață
    Confesiuni de mamă: am un copil mult prea bun și sensibil și nu știu cum să îl pregătesc pentru viață

    Titlul pare un fel de emfază pompoasă. Ca o laudă nejustificată, căci până la urmă toți părinții au parte de copii buni și sunt la fel de îndreptățiți să îi...

    © 2019 Qbebe