Ghid de ingrijire a nasului E-book gratuit

Copiii sunt oglinda părinților. Oare cum arată părinții fetelor care au bătut o altă fată de 13 ani?

Circulă în mass-media de 2 zile un video cu trei fete adolescente (despre care am aflat că au vârste între 12 și 14 ani), care lovesc și umilesc cu bună știință și cu răutate vădită o altă fată de 13 ani, în timp ce un tânăr filmează toată ”aventura” ca pe ceva demn de admirat, încântat de gesturile violente ale fetelor și mirat de faptul că fata agresată nu plânge. Nu am vrut deloc să dau această știre, am citit, am luat aminte, am refuzat sa mă uit la filmare. Însă, am deschis din greșeală filmarea, și am realizat că astfel de evenimente nu trebuie ignorate, ci, dimpotrivă, trebuie ca toți, fie că suntem părinți sau nu, să vedem de ce pot să fie capabili niște copii care nu au nici măcar buletin.

Mai întâi am să vă pun aici filmulețul, pentru ca să vă aliniați și voi cu sentimentele și emoțiile mele, care vor urma scrise în rândurile de mai jos.

adolescenta batuta video 

Am o fiică de 9 ani și privind filmarea primul meu gând a fost de furie: ”Ce m-aș înfige eu în părul fetelor ăstora!” (desigur că am îndulcit gândul scriindu-l aici ... nu sunt o sfântă, știu să înjur). Apoi mi-am dat seama că niciodată, dar niciodată, violența nu va vindeca violența. Avem dovadă două războaie mondiale care au ucis milioane de oameni și violența care cicatrizează umanitatea nu s-a vindecat deloc, dimpotrivă, este din ce în ce mai vizibilă, mai ales că acum avem atâtea dispozitive care pot fi martore. Și apoi m-am cutremurat, pentru că încercam să îmi dau seama de unde vine această lipsă totală de empatie a copiilor ăstora care de-abia ce își încep viața și deja dărâmă în jurul lor orice urmă de umanitate, de bunătate, de inocența frumoasă a copilăriei. Și atunci mi-am amintit de un lucru pe care mi l-a spus bunica, pe când plângeam supărată pentru că verișoara mea de 4 ani (eu aveam 3) mă tot lovea când încercam să o conving să mănânce ”cotăniță”, tocana de pui pe care nu o suporta.

”Copiii sunt oglinda părinților. Așa era și maică-sa când era mică.”

Și chiar așa este. Numai că, oglinda asta se schimbă și ea, si pe măsură ce cresc, copiii mici devin adolescenți și se văd în oglinda asta ca niște adulți, imitând comportamentele pe care le văd la adulții care îi înconjoară. Și mă gândesc cu groază, dar și cu tristețe, oare cum arată oglinda de cealalată parte în cazul acestor fete? Ce fel de părinți au ele? Chiar mi-aș dori să știu, pentru ca un astfel de comportament sociopat poate să apară adunând mai mulți factori. Poate să fie rezultatul unor părinți care:

  • își disciplinează copilul exact așa cum ”o disciplinează” și ele pe biata fată
  • i-au oferit totul pe tavă copilului, care acum crede că totul i se cuvine și nimic nu îl poate atinge
  • au ignorat viața socială a copilului, care a ajuns într-un anturaj ce ”premiază” un astfel de comportament
  • nu s-au implicat în educația emoțională a copilului și nu au educat empatia și bunătatea

Lista ar putea continua și nu trebuie să fii psiholog ca să îți dai seama că un astfel de comportament nu apare peste noapte, ci este născut din educație, din imitare și din nevoia copiilor de a se face remarcați, mai ales la această vârstă. Acum creierul lor este în flăcări, iar hormonii pun paie pe foc, iar rolul părinților este mai important ca oricând, pentru că acum nu facem diversificarea alimentației, acum urmărim diversificarea emoțiilor și a comportamentelor tinerilor noștri, care, cu un singur gest teribilist, pot distruge viața unui om și, implicit, chiar și pe a lor. Este greu să dai vina pe ceva anume sau pe cineva, este și mai greu să vezi ca un copil de numai 12 ani poate să fie în stare de un asemenea comportament. Și nu pot decât să îmi imaginez ce este în sufletul părinților fetei agresate. Eu una aș înnebuni de frustrare, de furie, de groază, știind că am făcut tot posibilul să îmi cresc copilul fără violență, să nu îl pedepsesc agresiv, să îl feresc de astfel de traume, și toată munca mea de părinte să se ducă într-o clipită pentru că alți părinți nu au știut cum să gestioneze dezvoltarea unui copil într-un adult frumos și bun și ...uman!

Omoară-i cu bunătate!

Așa trebuie să fie percepută violența. Să rămână la acest refren pop, care mi se pare perfect pentru educația unui copil. Oricât de agresivi ar fi cei din jurul tău, tu încearcă să fii mai bun ca ei. Am toată admirația pentru fetița agresată, a avut stăpânirea de sine să nu agite haita de hiene: dacă ar fi țipat, dacă ar fi plâns, dacă ar fi ripostat, sunt convinsă că lucrurile ar fi degenerat. Și mi se cutremură sufletul și mintea scriind aceste rânduri: copila a făcut instinctiv ceea ce a putut ca să supraviețuiască. Sper să își revină după această traumă și sper ca părinții pe care ea îi vede în oglindă să aibă puterea să ierte și să o învețe să ierte. Cât despre cele trei agresoare, sper ca părinții lor să aibă puterea să își admită greșelile, pe ale lor și pe ale fetelor, și să reușească să modeleze din copiii lor adulți care să nu intre în pușcărie. 

Ce au făcut autoritățile

Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști, au fost identificate trei tinere cu vârste cuprinse cu vârste între 12 și 14, din municipiul Târgu Jiu, care ar fi exercitat acte de violență asupra unei tinere de 13 ani, din municipiul Târgu Jiu. Două dintre cele două tinere care ar fi exercitat acte de violență au fost aduse la sediul Poliției Municipiului Târgu Jiu, fiind însoțite de către părinți, în vederea audierii. Pe numele agresoarelor a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Direcţia Pentru Protecţia Copilului face anchete. Atât fata bătută, cât şi agresoarele ei vor fi consiliate psihologic.
Noi ne-am autosesizat ca urmare a imaginilor apărute în spaţiul public. Au fost identificate toate persoanele implicate în eveniment. Patru tinere cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani ar fi agrest-o pe tânăra de 13 ani din municipiul Târgu Jiu. În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire a infracţiunea de lovire sau alte violenţe”, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Gorj, inspectorul Victor Tuhaşu. Reprezentantul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj a precizat că, până duminică seară, poliţiştii nu primiseră o plângere din partea familiei fetei bătute.

Li s-a oferit suport psihologic pe toată durata audierilor minorelor implicate. Au început să conştientizeze efectele negative ale acţiunilor exercitate. Urmează să fie consiliate psihologic pentru ca pe viitor să evite astfel de practici. Posibil să fi acumulat foarte multe frustrări, sunt la perioada la care nu conștientizează. S-au purtat discuţii atât cu părinţii şi cu minorele pt a fi mult mai atenţi la perioada pe care o traversează.”, declară psiholog Lidia Bîrsanu pentru Observator.

 

Surse: Antena 3, Stirile ProTV, Digi24, Realitatea, Facebook

Care sunt atribuțiile nașilor și ale părinților la botez

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Copil de 2 ani bătut în creșă de fiica unui fost fotbalist. Părinții cer 500 de mii de euro daune
    Copil de 2 ani bătut în creșă de fiica unui fost fotbalist. Părinții cer 500 de mii de euro daune

    Un copil de numai 2 ani a fost bătut la creșă de una dintre îngrijitoare. Femeia este chiar fiica fostului fotbalist Iosif Rotariu, care a fost dată în judecată de familia...

    Cazul îngrijitoarelor care învață copiii să injure degenerează: un părinte a bătut-o pe șefa creșei
    Cazul îngrijitoarelor care învață copiii să injure degenerează: un părinte a bătut-o pe șefa creșei

    Se întâmplă în Iași. Copiii de la creșa nr. 10 sunt învățați să înjure chiar de către îngrijitoare. Părinții au luat atitudine și unul dintre...

    Cum o ajuți pe fiica ta să le facă față fetelor rele din liceu
    Cum o ajuți pe fiica ta să le facă față fetelor rele din liceu

    Deși ne-am dori ca ai noștri copii să crească într-o lume bună și frumoasă, adevărul este că răutățile fac parte inerentă din viața unui școlar, mai ales când este...

    Studiu: copiii care petrec mai mult timp cu părinții lor sunt mai inteligenți
    Studiu: copiii care petrec mai mult timp cu părinții lor sunt mai inteligenți

    Este de la sine înțeles faptul că părinții influențează dezvoltarea copilului pe toate planurile. Cercetătorii au descoperit că influența și studiile adulților au un impact...

    O mamă a bătut o bunică în fața școlii pentru că mergea prea încet
    O mamă a bătut o bunică în fața școlii pentru că mergea prea încet

    O mamă violentă agresează o femeie în vârstă chiar în fața școlii!

    Părinții sunt revoltați! Ce spun despre decizia Ministerului de a lasa repetenți copiii de clasa I
    Părinții sunt revoltați! Ce spun despre decizia Ministerului de a lasa repetenți copiii de clasa I

    Declarația Ministrului Educației, cu privire la situația elevilor din ciclul primar, a stârnit valuri de reacții din partea părinților activi în mediul online. Cei mai...

    Ce au răspuns părinţii minorei care a agresat o fată de 13 ani: "Trebuie să îndreptăm copiii, nu să acuzăm şi să-i bage la arest"
    Ce au răspuns părinţii minorei care a agresat o fată de 13 ani: "Trebuie să îndreptăm copiii, nu să acuzăm şi să-i bage la arest"

    Tatăl uneia dintre adolescentele implicate în agresiunile comise împotriva unei fete de 13 ani la Târgu Jiu a făcut o declaraţie pentru presa locală după ce fiica sa a...

    © 2019 Qbebe